Trei galerii la Târgul de Artă Contemporană ARCO de la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul de Artă Contemporană ARCO de la Madrid
Târgul de Artă Contemporană ARCO de la Madrid

Galeriile IVAN (Bucureşti), Plan B (Cluj-Napoca / Berlin) şi SABOT (Cluj-Napoca) vor participa la cel mai important târg de artă contemporană din Peninsula Iberică, Târgul Internaţional de Artă Contemporană ARCO Madrid, în perioada 22-26 de februarie. Cele trei galerii româneşti vor expune la Madrid lucrări ale artiştilor Horia Bernea, Ştefan Sava, Mihai Olos, Radu Comşa şi Lucie Fontaine.

Prezenţa la târg a celor trei galerii se realizează cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid care, în urma unui apel la candidaturi lansat în luna iunie 2016, susţine galeriile selectate de Comitetul de Organizare al Târgului ARCO conform criteriilor proprii.

Galeria IVAN revine la ARCO cu doi artişti: Horia Bernea şi Ştefan Sava. Conceptul standului îşi propune o întâlnire spaţială şi simbolică între doi artişti cu pregătiri şi interese diferite, dar care au un punct de întâlnire în căutarea a noi modalităţi de transpunere conceptuală şi vizuală a faţetelor realităţii. Lucrările lui Horia Bernea ce vor fi expuse, din perioada anilor '60-'70, ilustrează explorările experimentale, conceptuale şi pop mai puţin prezentate în expoziţii internaţionale. Reprezentant al conceptualismului în perioada comunistă, în anii de relativ dezgheţ, Bernea a elaborat un program de cercetare artistică pe care l-a numit "iconografie post-cognitivă", reflectat în desene, picturi şi alte medii. Tânărul artist Ştefan Sava se află într-un demers de investigare teoretică a consecinţelor traumatice ale calamităţilor istorice ale secolului XX şi a istoriei personale, prin fotografie, video, performance şi instalaţii.

madrid

Galeria Plan B va prezenta în cadrul standului opera artistică a lui Mihai Olos. Născut la Baia Mare în 1940, artistul a activat atât în România, cât şi în Germania, în perioada 1979-2000. Creaţia sa traversează diverse medii, de la pictură, desen, performance, happeningpână la literatură şi explorează diverse tendinţe stilistice, de la conceptualism la  minimalism. La standul Galeriei Plan B de la Târgul ARCO va fi prezentat conceputul "Olospolis" dezvoltat de artist îndeosebi în perioada 1970-1990 care, inspirat din sculptura în lemn maramureşeană, converteşte structura obiectelor simbolice tradiţionale în modele pentru o construcţie urbană a viitorului. Influenţa constructivismului, a abstracţionismului în lucrările sale, dar şi implicarea sa socială, l-au propulsat printre liderii generaţii sale artistice. Participarea la Documenta 6, în 1977, l-a apropiat pe Mihai Olos de Joseph Beuys, acesta din urmă devenind un admirator al sculpturilor şi acţionismului său. O retrospectivă Mihai Olos este în curs la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, în curatorierea directorului său, Călin Dan. 

Galeria SABOT va prezenta doi artişti tineri, Radu Comşa şi Lucie Fontaine. Radu Comşa (n. 1975), activează în Cluj-Napoca. A expus în Ungaria, Danemarca, Polonia, Italia, Cehia, Statele Unite, în expoziţii de grup sau individuale. Pornind de la arhitectura modernistă ori muzica atonală, artistul realizează "transpuneri" pe diverse materiale (ciment, textile) şi forme. Lucie Fontaine (n. 1982, Colmar) activează în Franţa şi Italia şi a expus de-a lungul timpului la galeria Marianne Boesky din New York, Galerie Perrotin din Paris, Artport în Tel Aviv, iar în perioada următoare îşi va prezenta lucrările în Bali, Indonezia, şi Tokyo.

Acces pentru public:

Vineri, 24 februarie, sâmbătă, 25 februarie şi duminică, 26 februarie, în intervalul orar 12.00-20.00

Inaugurarea oficială, joi, 23 februarie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite