Tânăra pianistă Alexandra Dăriescu, la Festivalul „George Enescu”
0Alexandra Dăriescu (27 de ani), prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall din Londra, va urca pe scena Sălii Palatului din Capitală, pe 27 septembrie, de la ora 19.30, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, sub bagheta dirijorului Andrew Litton.
Alexandra Dăriescu a debutat la Carnegie Hall din New York şi, de atunci, susţine constant concerte în Marea Britanie, alături ansambluri precum: Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, Orchestra Simfonică BBC şi Orchestra Naţională BBC din Wales. CD-ul de debut al Alexandrei Dăriescu (Champs Hill Records, 2012) a primit o recenzie de patru stele în BBC Music Magazine.
În aceeaşi seară, în cadrul seriei Concerte şi Recitaluri Camerale, ansamblul Violoncelissimo, condus de violoncelistul Marin Cazacu (56 de ani), fondatorul Orchestrei Române de Tineret, va susţine un recital de la ora 17.00, pe scena Ateneului Român.
De la ora 22.30, în cadrul seriei Concertele de la Miezul Nopţii, la Ateneul Român, va avea loc şi recitalul ansamblului cameral Accademia Bizantina, sub bagheta dirijorului italian Ottavio Dantone. Solistă va fi violonista Viktoria Mullova (53 de ani), absolventă a Conservatorului de la Moscova.
La Braşov, va concerta The Schubert Ensemble, unul dintre cele mai apreciate ansabluri de muzică de cameră britanice, iar în programul serii va fi şi Cvartetul pentru pian Nr. 1 în Re Major Op. 16 de George Enescu.
Festivalul „George Enescu” se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.