VIDEO Lavinia Coman, cronicar muzical: „Festivalul «Enescu» e un brand. Muzica are un preţ spiritual incomesurabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Vasilescu, la Adevărul Live, împreună cu Lavinia Coman, Cristina Comandaşu şi Simona Chiţan FOTO David Muntean
Mircea Vasilescu, la Adevărul Live, împreună cu Lavinia Coman, Cristina Comandaşu şi Simona Chiţan FOTO David Muntean

Redactorul-şef „Dilema Veche“ Mircea Vasilescu a discutat la Adevărul Live, împreună cu profesoara Lavinia Coman, cu redactorul-şef adjunct la Radio România Muzical, Cristina Comandaşu, şi cu jurnalista Simona Chiţan despre despre Festivalul Internaţional „George Enescu“, care începe pe 1 septembrie. La întâlnire, s-a mai vorbi despre Festivalul „Dilema Veche“ şi despre cele 6 CD-uri de colecţie distribuite de mâine c „Dilema Veche“.

Ziarul „Adevărul“ editează anul acesta suplimentul Festivalului „George Enescu“, care va apărea zilnic şi va reuni atât programul concertelor din fiecare zi, cronici muzicale şi biografii, cât şi interviuri cu mari personalităţi. Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului, scriitorul Horia-Roman Patapievici, dirijorul Daniel Barenboim, Ministrul Culturii Daniel Barbu şi matematicianul Solomon Marcus sunt doar câţiva dintre cei intervievaţi pentru suplimentul Festivalului.

„Eu particip la Festivalul Enescu încă de la deschiderea lui, din 1958“, a spus Lavinia Coman. „Am întâlnit acolo, bătrâni, tineri, toate categoriile de public, tot ce se poate imagina într-o societate“, a completat profesoara care semnează, în primul număr al suplimentului Festivalului „Enescu“, un portret remarcabil al pianistului Radu Lupu. 

Barenboim spunea, într-un interviu pentru presa internaţională, că îşi doreşte să vină „terorist al educaţiei“. În acest context, Lavinia Coman apreciază că „muzica te ordonează, te ajută să fii armonios alcătuit, să fii un om mai de calitate. Ea face parte din acele lucruri care au un preţ spiritual incomesurabil“. 

Întrebată dacă este greu să scrii despre muzica clasică, Simona Chiţan a punctat importanţa de a „traduce“ limbajul muzical de specialitate într-unul cât mai inteligibil. „E nevoie să explicăm toate acele date despre artişti, despre compozitori, despre concerte, pentru ca informaţiile muzicale să ajungă la un public cât mai larg“, a spus Simona Chiţan, care coordonează echipa de redactori de la Adevărul a suplimentului „George Enescu“, sub mottoul „Adevărul prezintă Festivalul“. 

O parte importantă a materialelor care vor fi publicate în paginile acestui supliment sunt realizate de o echipă amplă de cronicari muzicali, condusă de Cristina Sârbu. 

O premieră a Festivalului „Enescu“ şi a României sunt spectacolele din cadrul Tetralogiei „Inelul Nibelungului“, de Richard Wagner, şi lucrarea „Gurre-Lieder“ a lui Arnold Schonberg. „Mă gândeam că fiecare om, la orice vârstă, pentru a pătrunde într-un domeniu pe care nu-l cunoaşte, are nevoie de o poveste pentru a se apropia de un domeniu“, a completat profesoara Lavinia Coman, referitor la simplificarea limbajului în care vor fi transmise informaţiile despre Festivalul „George Enescu“, în suplimentul „Adevărul“. 

„La Alba Iulia, cultura are un viitor“

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, care a participat la discuţia din studioul „Adevărul“ prin legătură telefonică, a explicat importanţa pe care o are Festvialul „Dilema Veche“ pentru oraş, care se va desfăşura în weekendul acesta (30 august - 1 septembrie) „Sunt convins că cei care vor veni la festival vor avea numai cuvinte laudative legate de manifestatiile de acolo. La Alba Iulia, cultura are un viitor“, a declarat Mihai Coşer. 

Festivalul „Dilema Veche“ începe pe 30 august şi se desfăşoară până pe 1 septembrie, la Cetatea Alba Carolina din oraşul Alba Iulia. Timp de trei zile, cetatea din Alba Iulia va fi spaţiul în care se vor desfăşura concerte, spectacole de teatru şi dans, dezbateri, conferinţe, lecturi, târguri de carte şi meşteşuguri, ateliere de scriere creativă şi benzi desenate, o expoziţie de fotografie şi proiecţii de filme. Andrei Pleşu, invitatul special al Festivalului „Dilema veche“, va ţine o conferinţă în deschiderea de pe 30 august, de la 18.30, pe tema „Despre bătrâneţe: întrebări, nelinişti, bucurii“. 

Începând de pe 29 august, timp de şase ediţii, revista „Dilema Veche“ se va distribui împreună cu o colecţie care reuneşte 10 concerte memorabile pentru pian şi orchestră, ale lui Daniel Barenboim, dirijând Capela de Stat din Berlin, şi recitaluri la pian susţinute de Radu Lupu. „Sunt doi artişti totali şi foarte diferiţi între ei, deşi sunt buni prieteni şi colaboratori. Daniel Barenboim este un luptător pentru armonia din lume - el a reuşit el să întemeieze la Ramala o grădiniţă muzicală!“, a specificat profesoara Lavinia Coman.

Totul despre evenimentele lunii septembrie: Festivalul "Dilema Veche" şi Festivalul "George Enescu"

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite