Stafia comunismului bântuie minţile a doi artişti maghiari

Lucrările lui Részegh Botond par desprinse dintr-un coşmar

Doi artişti de etnie maghiară, născuţi în România, sunt autorii unui album eveniment: o serie de lucrări grafice, „ilustrate“ cu proze scurte, toate reunite sub un singur concept: „libertate“

„Noul director priveşte peretele proaspăt văruit, peste speteaza fotoliului din spatele biroului se vede o pată gri maronie foarte palidă. Au văruit-o prea repede, au vrut să nu se vadă urmele. E mai bine aşa, e mai bine că nu au reuşit perfect, măcar o să fie mereu ceva ce îi aminteşte de slăbiciunea predecesorului său. Priveşte pata, e ca şi cum ar fi faţa cuiva, şi ştie că cum se usucă, văruiala o să se vadă tot mai bine, tot mai bine şi cu linii mai hotărîte. Ocoleşte masa, se opreşte în faţa zidului, îşi întinde mîna, atinge pata. Peretele e rece, încetul cu încetul umiditatea îi pătrunde în mînă, iar el se gîndeşte la predecesorul său, la faptul că el e de fapt acolo în zid. Predecesorul său, directorul anterior al închisorii s-a împuşcat în cap cu arma de serviciu aici, în propriul birou, şezînd la masă. Noul director mîngîie pata, se gîndeşte că ar trebui să-i fie lehamite, dar nu, peretele e neted, rece într-un mod plăcut. Se uită la pată, se gîndeşte la predecesorul lui, la faptul că predecesorul lui va fi mereu aici, şi el rămîne aici pentru întotdeauna, între zidurile astea, în zidurile astea“.

Acest text a apărut într-un album. Numele acelui album este „Nightfall“. Despre autorul textului, György Dragomán, probabil că nu aţi auzit, deşi, poate, ar fi trebuit. S-a născut la Târgu Mureş, locuieşte şi scrie la Budapesta, iar ultimul său roman, „Regele alb“, i-a adus laude de peste tot şi o cronică favorabilă în celebra publicaţie „New York Times“.

Puţini sunt cei care au auzit şi de Részegh Botond, primul nume care figurează pe coperta albumului „Nightfall“. Artistul, care locuieşte la Miercurea Ciuc, figurează cu lucrările sale în expoziţii şi galerii celebre, din Europa şi America.

Obsesia „libertăţii“

Aceste două persoane, necunoscute publicului larg, vor lansa aşadar, pe 14 octombrie, la Galeria Tipografia, din Bucureşti, albumul „Nightfall“, un album pornit şi centrat de la un concept cât se poate de general: „libertate“.

„Libertatea este un lucru extrem de dificil. Nu foarte mulţi rezistă sub greutatea ei apăsătoare. Seria mea de lucrări vrea să arate povestea unui om, care nu evadează  din realitatea şi libertatea proprie, ci şi-o trăieşte. Şi-o trăieşte, chiar dacă nu aşa cum şi-a închipuit pe vremuri“, explică Részegh Botond (foto).

Seria lucrărilor a început de prin 2010, de la o obsesie mai veche şi o o carte citită. Obsesia se lega de ceea ce Botond numeşte „statutul unui cetăţean care a trăit toată viaţa în Europa de Est“ şi poate fi rezumată în următoarea frază: „Şi acum, când trec o graniţă, şi văd vameşi, îmi bate inima mai tare“. Cartea citită era o corespondenţă, avându-l drept unul dintre semnatari pe celebrul Mihail Hodorkovski, fost oligarh, aflat în război deschis cu preşedintele Vladimir Putin.

„Pe mine mă interesa povestea, nu şi omul. Textul a fost un pretext, putea, la fel de bine, să fie despre chinezul căştigător de premiu Nobel pentru literatură şi încarcerat de sistemul politic al ţării sale (n.r. - Liu Xiaobo). Mă interesa un concept: «deţinutul politic»“, povesteşte Részegh Botond.

O prietenie creativă

Acesta l-a cunoscut pe György Dragomán indirect, în prima fază. A citit o cronică de carte laudativă la adresa sa, publicată în România. I-a scris un e-mail. Au devenit prieteni, treptat. I-a povestit ce vrea să facă. Dragomán i-a promis că-i va scrie cinci proze scurte, pentru a ilustra picturile realizate de Botond.

Cu ce vrea Részegh Botond să rămână cei care vor arunca o privire prin albumul „Nightfall“? Cu o idee: „Cea a responsabilităţii imense pe care o am faţă de semenii mei. Să încerce să se gândească la faptul că nevoia de libertate o implică automat pe cea a cunoaşterii de sine şi a respectului pentru celălalt“, spune artistul.

E încă întuneric, îşi aminteşte de gluma pe care au făcut-o cînd era încă paznic cu un condamnat la carceră. Au stins lămpile de pe coridor, iar pe cele pe care nu au putut au tras camere de anvelopă groase de tractor ca întunericul să fie total, apoi au deschis uşa carcerei şi au pus fiarele pe piciorul deţinutului şi aşa l-au lăsat pe coridor, iar cînd a început să strige că nu vede nimic i-au zis că probabil a orbit, i s-au ofilit nervii optici, şi numai atunci au dat drumul la lumină cînd urletul deţinutului amintea mai mult de unul de animal. Directorul nou se gîndeşte la faţa deţinutului, la ce mutră a făcut cînd dintr-odată i-au pus lanterna în ochi. Nu a avut faţă umană.

După ce termină, luminează din nou în gura deţinutului, faţa acestuia arde de lumina purpurie, directorul îi introduce lanterna în gură, lasă gura să se închidă, lumina proiectează în negru conturul oaselor pe pielea vopsită în roşu. Directorul îşi scoate una dintre mănuşi, palma o duce la pielea deţinutului, încet, foarte încet îi mîngîie faţa. Îşi aduce aminte de un documentar pe care l-a văzut la televizor. O echipă de televiziune a dus o fetiţă oarbă în grădina zoologică şi au lăsat-o să atingă faţa unui tigru care era ameţit din cauza unei operaţii.

György Dragomán, fragmente din albumul „Nightfall“, în traducerea lui Péter Demény

Una dintre lucrările din albumul „Nightfall“, care va fi lansat în 14 octombrie