SIMN 2016 – Orchestrele bucureştene în festival!

Există, deja, o tradiţie! Colectivele simfonice bucureştene sunt prezente, de ani buni, în Festivalul „muzicii noi” – catalogare, e drept, inproprie dar general acceptată.

Iar muzica zilelor noastre – cel puţin de câteva ediţii bune! – se doreşte a fi integrată în marele circuit al valorilor oferite, la noi, publicului larg de concert. Căci fiecare creator – oricât de sofisticată, de pretenţioasă ar fi muzica sa – intenţionează a depăşi cercul restrâns al acoliţilor în plan profesional, al apropiaţilor.

Este de constatat, „muzica nouă” este diferită pentru un public diferit. Prezentată în primă audiţie mondială tot la Atheneul Român în urmă cu aproape un secol, Simfonia a III-a de George Enescu este şi astăzi considerată a fi „muzică nouă”, acceptată de marea parte a abonaţilor. Este drept, spiritul umanist ce hrăneşte acestă creaţie, nu se demodează. In mod special în zilele noastre! Lucrarea a fost reluată zilele trecute de Filarmonica bucureşteană sub bagheta dirijorului austriac Friedrich Pfeiffer. Este artistul unei maturităţi dinamice, constructive, eficiente la nivelul genului simfonic dar şi al operei. Gestul său este puternic sugestiv, de fiecare dată ancorat în adevărul textului muzical. Părţile secundă şi ultimă ale lucrării au fost admirabil construite, au dispus de relief dinamic, de o exprimare plastică ce atinge planul ideatic. Nerezolvată, însă, în planul construcţiei s-a dovedit a fi prima parte a lucrării, dificil de asamblat; a fost o succesiune a paroxismelor exacerbate, marcate de trasee puternic şarjate; sunt convins, pentru experimentatul dirijor al Filarmonicii, aceasta era prima abordare a creaţiei enesciene, lucrare scrisă de autor la nici patru decenii de viaţă.

Programul a debutat cu o inspirată pagină simfonică datorată compozitorului Peter Ruzicka, „Evocare” pentru ansamblu de corzi şi percuţie, o pagină post-romantică de inspiraţie wagneriană; este scrisă cu numai câţiva ani în urmă, moment simfonic ce aminteşte spusele lui Arnold Schönberg, potrivit căruia în limbajul lui do major, în limbajul funcţionalităţii tonale, mai pot fi spuse destule lucruri.

Sorin Perescu şi Gheorghe Costin în compania O.N.Radio FOTO Virgil Oprina

Pe aceeaşi direcţie a unui umanism evocat nostalgic se orientează şi cea de a cincea Simfonie de Anatol Vieru, lucrare prezentată de această dată de Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. Este un opus vocal-simfonic amplu ce apelează la semnificative valori muzical-poetice şi filosofice dezvoltate de Eminescu, valori  preluate în vremea din urmă de maestrul Vieru, în anii unei depline senectuţi. Prezentată în primă audiţie în urmă cu trei decenii - în perioada teribilă a mijlocului anilor `80, fără a mai fi între timp reluată - lucrarea se face ecoul unei împăcări cu sine atunci când corul rosteşte în final, insistând obsesiv, „Vreme trece vreme vine”. Ce vremuri au trecut, o ştim. Ce vremuri au venit, o simţim îndeajuns de bine. Nu trebuie uitat, întregul Festival SIMN se desfăşoară sub semnul personalităţii exemplare a maestrului Anatol Vieru.

Pe parcursul aceluiaşi concert, două lucrări cu caracter concertant au readus în primul plan al atenţiei autori cu veche, cu temeinică acreditare în contextul orientărilor relativ actuale privind domeniul creaţiei, la noi. „Fragile II” de Doina Rotaru, pentru clarinet şi orchestră, lucrare prezentată acum în primă audiţie, aminteşte firul unor continue preocupări privind efortul de a trece peste nivelul realităţii imediate spre zona meditaţiei liric înfiorate, în parte, aici, chiar exaltate; este nivelul unei fragilităţi pe care autoarea o depăşeşte antrenând elanul unui entuziasmant profesionalism probat de această dată de clarinetistul Emil Vişenescu.

Cealaltă lucrare – în anume parte concertantă – este „Ipostaze I” pentru pian şi orchestră de Adrian Iorgulescu, o lucrare de dinamică spectaculozitate. Poate fi apreciată drept un act meta-muzical al opoziţiilor tranşante, anume trei ipostaze timbrale ale unui coral de serafică expresie, enunţat iniţial de pian şi reluat în răstimpuri de corul alămurilor şi apoi al corzilor, pe de-o parte şi, pe de alta, vehemenţele sonore de amplă extensie, cu imprevizibile, cu prelungite, chiar obsesive reluări;… la care a participat pianistul Sorin Petrescu, un artist pentru care valoarea talentului este potenţată de o aplicată inteligenţă muzicală. Rămâne absolut salutară acţiunea şefului de orchestră, dirijorul Gheorghe Costin, un profesionist de riguroasă acţiune, muzicianul care a făcut posibil acest concert al unor uriaşe responsabilităţi artistice.

Alte lucrări cu caracter concertant au putut fi apreciate într-un program dedicat integral de Orchestra de Cameră Radio, primelor audiţii româneşti. Mă refer la Concertul „Sonorităţi şi anemone III”, pentru vioară, violoncel şi ansamblu de corde, de Vlad Ulpiu, o lucrare ce evocă un imens travaliu al esenţializărilor, un laborios proces al etapelor privind drumul de la expresia prolixă, onitic tensionată a corzilor soliste, spre lirismul înseninat poetic al finalului, un excurs trasat cu susţinută implicare de violonista Diana Moş şi violoncelistul Mircea Marian. „SymConcertPhony” este un concert-spectacol pentru trompetă şi orchestră, un joc inspirat al opoziţiilor timbrale spaţializate, un dialog susţinut cu bună dispoziiţie, cu umor. O lucrare a expresiei vocale de tip explicit, o comunicare ce se doreşte a fi percepută în darele ei enunţiative, este „Mysterium tremendum II” pentru mezzo-soprană şi orchestră, de Livia Teodorescu-Ciocănea, o declamaţie vocală extinsă, de directă comunicare în zona unei spiritualităţi de tip latin, susţinută de mezzo-soprana Antonela Bâtnat; …sunt lucrările cu evoluţii concertante ale acestui important moment al Festivalului SIMN, moment dedicat primelor audiţii absolute, concert condus cu pertinentă înţelegere, cu fermă acţiune profesională de tânărul şef de orchestră Cristian Oroşanu.

In mod cert, astăzi, la noi, „Muzica nouă” tinde a depăşi granţele ghero-ului rezervat publicului de specialitate. Este un efort important, concertat. Este un efort de comunicare, de promovare, de educare.Trebuie modelat conservatorismul publicului de abonaţi prezenţi săptămână de săptămână la concertele Filarmonicii. In plus, ce se poate spune despre neatenţia, despre superficialitateqa celor care suprapun fluxului simfonic sonoriătile parazitare ale telefoanelor mobile? Educaţia e bună la orice vârstă!