Sarah Chang, violonistă: „Încă mai lucrez la visul meu“

Sarah Chang

EXCELENŢĂ Violonista Sarah Chang va interpreta duminică seară, la Sala Palatului, Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor op. 47, de Sibelius, alături de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Kristjan Järvi.

Text de Cristina Sarbu

Aţi susţinut la Bucureşti un concert în seara zilei de 12 septembrie 2001, tot în cadrul Festivalului „Enescu“, atunci când întreaga lume se cutremura la vestea atacului terorist asupra turnurilor din New York. Un artist trebuie să facă faţă unor presiuni uriaşe atunci când apare pe scenă. Cum reuşiţi să separaţi trăirile cotidiene de starea de graţie când, în faţa a mii de ascultători, daţi sunet şi viaţă unor capodopere?

Sarah Chang: Îmi amintesc perfect concertul de după 11 septembrie 2001 de la Bucureşti. Am cântat cu Filarmonica din Londra condusă de Kurt Masur. Urmăream toate ştirile, ne sunam cu disperare prietenii şi toate persoanele dragi din USA. În aceea zi am avut o scurtă întâlnire pe scenă în care maestrul Masur a întrebat dacă există cineva care ar dori să zboare imediat acasă şi concertul să fie anulat, caz în care ar fi avut toată înţelegerea şi ne-ar fi acordat toată susţinerea. Dar suntem muzicieni. Ne exprimăm emoţiile pe scenă, cu ajutorul instrumentelor noastre. Şi, cu toate emoţiile pe care le-am trăit în aceea zi de 11 septembrie, cu toată dragostea pentru familiile noastre, cu toată îngrijorarea şi mai ales cu toată puternica şi normala instabilitatea psihică în care ne aflam, am decis, ca grup, să susţinem concertul de la Bucureşti. Trebuie să spun că a fost unul dintre cele mai emoţionale, mai profunde, mai încărcate concerte la care am participat vreodată.

Vă consideraţi un artist cu predilecţie romantic, cu preferinţe vădite pentru partiturile ce se înscriu în acest curent. Nu vă plac experimentele şi preferaţi să ieşiţi în faţa publicului cu lucrări cunoscute şi îndrăgite, de succes sigur, evitaţi orice contact cu o muzică ce pare că nu vi s-ar potrivi ca tem-perament şi nu ar corespunde personalităţii dumneavoastră…

Am crescut cu marile concerte romantice. Ele sunt marea mea dragoste. Dar, de curând, am început să lucrez împreună cu un nou tânăr şi minunat compozitor, care a scris concerte şi sonate pentru mine. Mă bucur cu adevărat de acest proces creativ în care pot lucra cu muzicieni ai timpului meu. Îmi respect publicul şi sunt foarte atentă cu repertoriul pe care îl prezint. Nu voi apărea niciodată pe scenă cu o lucrare care să nu mă mulţumească pe deplin.

Cariera dumneavoastră pare o legendă fabuloasă… Cum a fost să începi o carieră la 8 ani – aceasta a fost vârsta la care aţi debutat pe scenă alături de Filarmonica din New York cu Zubin Mehta la pupitru? Cum v-aţi descurcat ca adolescentă cu aproximativ 150 de concerte pe an, pe cele mai mari scene de concert ale lumii alături de cei mai importanţi muzicieni ai momentului?

Am fost foarte norocoasă să am părinţi, manageri, agenţi etc. care au înţeles toţi că este foarte important să-mi asigure, pe cât este posibil, o viaţă normală pe lângă această carieră nebunească, minunată fantastică. La şcoală am avut profesori foarte înţelegători: deseori a trebuit să-mi trimit temele prin fax sau email, căci mă aflam în turnee. Uneori, în numeroasele mele călătorii, am avut alături un meditator. Am cerut  o „perioadă sabatică” ( n.r.- an sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceştia sunt scutiţi de obligaţiile şcolare), când am avut 17 ani, căci nu voiam să anulez concerte deja programate, dar a trebuit să aştept doi ani până să primesc o perioadă de libertate. A durat o lună, de atâta timp am avut nevoie ca să mă odihnesc, să dorm, să respir, apoi mi-am dat seama cât de mult îmi lipsesc concertele pe care nu am vrut să le întrerup o perioadă mai lungă.

Alături de cei mai buni profesionişti

Cum aţi ajuns să înregistraţi, la 10 ani, primul compact disc cu lucrări de Sarasate, Elgar, Paganini, Kreisler, Haciaturian, Chopin, Şostakovici, Gershwin, Liszt şi care a fost apoi politica dumneavoastră de înregistrări până la cel mai recent CD cu concertele pentru vioară de Brahms şi Bruch, cu Kurt Masur şi Filarmonică din Dresda, editat de EMI Classics, şi pe care Gramophone magazine l-a plasat între cele mai bune 250 de CD-uri ale tuturor timpurilor…

Am făcut foarte, foarte multe înregistrări dar am fost mereu foarte atentă şi nu m-am lăsat niciodată silită să fac o înregistrare înainte de a mă simţi perfect pregătită. Concertele sunt trăiri de o clipă, sunetele zboară în univers, o înregistrare însă îngheaţă timpul, aşa că am fost mereu extrem de selectivă cu partenerii cu care am lucrat şi cu lucrările pe care le-am înregistrat.

Aveţi de mult timp un instrument excepţional…

 Sunt atât de fericită să am un Guarneri din 1717! Am primit instrumentul prin profesorul şi mentorul meu Isaac Stern. E un noroc şi o binecuvântare faptul că pot să cânt pe un asemenea instrument spectaculos, încărcat de atâta forţă, de atât dramatism, dar şi de dulceaţă... Sunt mereu atentă şi consider că am marea responsabilitate de a-l păstra în cele mai bune condiţii pentru generaţiile viitoare de violonişti.

Evoluaţi şi străluciţi mereu în lumina reflectoarelor. Aş vrea să aflu acum detalii despre echipa din umbră care se ocupă de tot ce înseamnă programarea vieţii dumneavoastră astfel încât nimic să nu îi tulbure liniştea. Vă implicaţi în procesul de imagine, aveţi păreri, aveţi opţiuni pentru îmbrăcăminte, coafuri de exemplu, sau ascultaţi şi urmaţi docilă sfaturile specialiştilor?

Mă bucur să am alături cei buni profesionişti din industria muzicală. Îi consider parte din minunata mea familie şi nu mi-aş dori niciodată să rămân fără echipa mea fantastică, foarte numeroasă. Am cel mai mare respect pentru fiecare membru al echipei mele şi am în fiecare, pe domeniul lui, încredere absolută. Desigur, de imaginea mea se ocupă creatori de modă, specialişti în machiaj, hairstyle-işti. Totuşi, eu am cel din urmă cuvânt referitor la apariţiile mele, căci ador moda şi sunt destul de pricepută la shopping.

În 2010, pe coperta revistei Muso, numărul din aprilie-mai, apărea o superbă poză cu Sarah Chang şi, pe faldurile generoase ale unei rochii de vis, erau înscrise cuvintele: „American dream : being violinist Sarah Chang“ („Un vis american : să fii violonista Sarah Chang!“). Un comentariu pentru acest final de interviu...

Eu încă mai lucrez la visul meu…! 

CV

Absolventă de Juilliard School

Sarah Chang (35 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti concertişti ai momentului, cu numeroase înregistrară şi concerte în întreaga lume, a studiat la Juilliard School.  S-a afirmat pe podiumurile marilor orchestre americane încă de la vârsta de 9 ani. Deţine numeroase distincţii pentru marele său talent şi calităţile instrumentale impecabile. Temperamentul şi interpretările sale pline de ardoare sunt binecunoscute publicului românesc. Cântă pe un Guarneri del Gesù din 1717, care i-a aparţinut lui Isaac Stern. „Dă impresia că ar fi învăţat gamele şi arpegiile în Elysium, Walhalla sau alt ţinut al zeilor“  (Bernard Holland, „Olympians With Lessons To Impart“). (Corina Bura)