Filmul „Câini“, al lui Bogdan Mirică, este un exerciţiu de stil cum nu s-a mai văzut în cinemaul românesc VIDEO

Nu numai că proiecţia de miercuri seară cu filmul „Câini”, aflat în competiţia TIFF Cluj-Napoca, a fost sold out, dar aplauzele îndelungi de după şi interesul arătat faţă de Q&A-ul cu regizorul au dovedit succesul de care filmul se bucură şi la publicul cinefil din ţară. Mulţi dintre cinefilii prezenţi la Cluj văd filmul lui Bogdan Mirică drept câştigător sigur al Trofeului Transilvania din acest an.

„Vin de departe şi tot ce-mi doresc este un bilet la Câini”, scria miercuri seară pe un carton agăţat de gâtul unei doamne trecute de prima tinereţe (dar aflată la a doua), care încerca cu disperare să mai facă rost de un loc la proiecţia cu „Câini”, filmul de debut al lui Bogdan Mirică. Nu ştiu dacă până la urmă doamna respectivă a reuşit să intre sau nu (sper că da), dar interesul pentru prima proiecţie din festival a filmului premiat de FIPRESCI la Cannes a fost maxim.

„Câini” e proiectat şi mâine

Cei care nu au avut inspiraţia să-şi cumpere sau rezerve un loc din timp (şi asta înseamnă din primele trei zile ale festivalului, duminică seară deja proiecţia era sold out) au rămas pe dinafară, cu buza umflată cum se spune. Mai există însă o şansă: „Câini” va mai fi proiectat vineri, de la ora 19.00, la legendarul Cinema Florin Piersic din centrul oraşului, sală cu o capacitate mult mai mare decât Victoria (unde-a avut loc prima proiecţie), iar în toamnă va avea premiera în săli şi va intra în distribuţia cinematografică obişnuită, în întreaga ţară.

Important este că efortul făcut de cinefili – de a prinde un loc şi de a rezista în noapte până la finalul filmului – merita din plin. Rar un film pe care într-adevăr să trebuiască să-l vezi cât mai repede, şi să nu-i aştepţi premiera în săli, pentru a fi sigur că l-ai văzut şi pentru a avea ce să discuţi până atunci cu „the happy few” aflaţi în aceeaşi situaţie. La final, pelicula a fost aplaudată in corpore de sală, toată lumea cu care-am vorbit avînd numai cuvinte de laudă.

„Homo homini lupus”

Filmul lui Mirică poate fi definit în primul rând ca un „exerciţiu de stil”, şi unul splendid, dar este una dintre acele opere rare, cazuri fericite, în care fondul îşi găseşte forma perfect adecvată, există această simbioză, această identitate între formă şi fond, care este semnul unei opere mari. Cu alte cuvinte, chiar dacă stilul filmului copleşeşte, „Câini” nu este un exerciţiu gratuit.

„Homo homini lupus” (nimic nou, de altfel), sau „canis”, este ceea ce ne spune filmul lui Mirică, şi de aceea câinele din film – pe numele ei Poliţia – este cea mai nevinovată fiinţă de-acolo (influenţe din „Amores perros”, extraordinarul debut al lui Alejandro González Iñárritu). Poliţia, căţeaua adică, acţionează şi reacţionează conform instinctelor speciei sale, în schimb instinctele animalice şlefuite cultural ale oamenilor sunt ceva mult mai atroce.

Mirică, un poet al violenţei

Revenind la stil, părerea mea e că dacă Sam Peckinpah, extraordinarul „poet” american „al violenţei” (cred că orice scenă stilizată în care-apare violenţa, din anii ’70 încoace, îi datorează, conştient sau nu, regizorului), ar fi trăit acum, ar fi ştiut că există Dobrogea şi ar fi dorit să facă film acolo, el ar fi făcut „Câini”. S-a discutat mult la Cannes şi despre influenţa Fraţilor Coen (din „No Country for Old Men”), datorită dialogurilor de multe ori absurde, dar cred că acestea provin mai degrabă din ucenicia regizorului la Noul Cinema Românesc, pe care Mirică şi-o recunoştea la Q&A-ul de după proiecţie. La fel şi despre David Lynch (similar urechii găsite în iarbă cu care se deschide „Catifeaua albastră”, aici avem un bocanc cu laba piciorului în el, dar rapelul lynchian se opreşte aici).

Desigur, când spun Peckinpah mă refer în primul rând la „Straw Dogs”, dar nu numai. Aşa cum spuneam, Peckinpah este un poet al violenţei, iar Mirică îşi doreşte în mod evident să fie acelaşi lucru. Violenţa nu trebuie să fie excesivă, ca la Tarantino (totuşi, şi el un peckinpahian), poezia apare din irumperea periodică a agresivităţii şi a brutalităţii pe ecran, atunci când nu te (mai) aştepţi, sau din cadre statice (la rândul lor tăiate brusc), semi-naturaliste, cu efectele acesteia, cu Oroarea pură. Pentru cei care se plîng de cadrele lungi din filmul românesc, aici avem un extraordinar cadru fix, de probabil vreo 5 minute, cu Gheorghe Visu (poliţistul Hogaş, în film) curăţând cu atenţie laba moartă a piciorului găsită în eleşteu.

„Dobrogea, Dobrogea!”

Exista un precedent care indica acest succes artistic al filmului „Câini”: serialul HBO „Umbre”, categoric cel mai bun serial de televiziune românesc post-1989, al cărui principal realizator a fost Bogdan Mirică (alături de Igor Cobileanski). Regizorul spune că a fost inspirat pentru scenariul la „Câini” de întâmplări dure, sîngeroase, la care-a asistat când era copil în satul bunicilor săi, dându-şi seama astfel de cruzimea oamenilor „de la ţară”.

În ce priveşte Dobrogea, Mirică a explicat, întrebat de criticul de film Mărculescu, care-a moderat Q&A-ul de după proiecţie, că a ales acestă regiune (acţiunea se întâmplă la graniţa cu Ucraina) pentru imensitatea spaţiilor sale, dar şi relativ la clişeul „oamenii de la câmpie, de la şes sunt altfel, sunt mai cruzi decât cei de la munte”. Întrebat de influenţe, Mirică a spus că nu-şi creează filmele conform unei dogme, unei paradigme prestabilite, căreia să se chinuie să i se plieze procustian, şi îşi găseşte tonul potrivit pe parcursul procesului de creaţie.

Bogdan Mirică, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu şi Raluca Aprodu vor vorbi joi, de la 17.00, la TIFF Lounge-ul din Piaţa Unirii, despre filmul Câini, distins la Cannes cu Premiul FIPRESCI.