Rugăciunea unui geniu român
0
Să participi la un concert de Gheorghe Zamfir este în adevăr un gest de fin patriotism şi de emoţie fără cuvinte. Cel puţin o dată în viaţă. Obligatoriu!
Să participi la un concert de Gheorghe Zamfir este în adevăr un gest de fin patriotism şi de emoţie fără cuvinte. Cel puţin o dată în viaţă. Este unul dintre puţinele concerte care indiferent de starea, vârsta, cunoaşterea limbii române, îţi creează un ciclu de trăiri şi de emoţii pe care nu le poţi uita niciodată. Şi cele mai puternice amintiri sunt cele legate de emoţii, cele care ne lasă urme în suflet, de fericire sau de tristeţe. Cine a fost la Sala Palatului ieri, 1 martie 2016, a avut parte de cel mai frumos mărţişor sentimental. Şi cel mai frumos mărţişor este cel care îţi schimbă inima.
Să participi de mai multe ori la un concert Gheorghe Zamfir este un gest de onoare şi de cultură naţională. Eşti român şi dacă îl iubeşti pe Zamfir. Pe 1 martie, la Sala Palatului, peste 4.000 de români au auzit strigătul naiului, sunetele Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi vocea mezosopranei Maria Jinga şi a corului ''Cantoris'' condus de maestrul de cor Daniel Jinga. Mi s-a părut corect ca un concert dedicat femeii şi feminităţii să curprindă şi o voce feminină şi doamna Jinga de la Opera Naţională a însemnat o excelentă prezenţă. A fost un concert românesc şi universal. Românesc pentru că Enescu era prezent şi universal pentru că Peru a fost prezent. Vă daţi seama ce promovare a muzicii româneşti am avea dacă fiecare artist ar include în concerte sale cel puţin o piesă din Enescu?
Gheorghe Zamfir este geniu
Sunt persoane dotate cu inteligenţă, intuiţie, talent, artişti care îşi clădesc o carieră treptat (sau datorită unor oportunităţi), exersând, sacrificând altceva în viaţa lor personală şi socială, muncind din greu sute de mii de ore ajungând să performeze cu vocea sau cu instrumentul preferat pe mari scene ale lumii. Însă, pentru un artist, cel mai de preţ dar pe care îl poate avea (şi nu îl poate prea mult educa) este sensibilitatea. Ei, maestrul Zamfir le are pe toate laolaltă cât şi o sensibilitate la modul absolut. De aceea este geniu al muzicii universale. Domnia sa nu interpretează, nu redă doar nişte note complexe de pe un portativ, nu este doar o personalitate complexă, ci trăieşte şi recreează un alt tip de muzică nedefinit şi necomunicabil. Tehnica, are avantajele ei, aseară ne-a ajutat cu două proiecţii largi să fim aproape de ochii, spasmele şi lacrimile maestrului. Puţini creatori şi interpreţi de muzică îi vezi plângând în actul artistic. Nu că plânsul ar fi o condiţie a actului artistic, dar în unele cazuri este un efect al emoţiei pe care cel din faţa ta o experimentează. Şi un tip de muzică nu poate fi transmisă decât prin apelul la cele mai profunde sentimente ale spiritului uman, acolo în afunzimile fiinţei, de unde izvorăşte fericirea şi suferinţa autentică.
Ne-am făcut cu toţii, 4000 de oameni, mici, mici pe scaune şi am rămas neclintiţi, hipnotizaţi. Atât de nemişcaţi încât la finalul pieselor nu puteai nici să aplauzi. Erai blocat de mâini. O piesă extrem de emoţionantă care te poartă în alte spaţii decât cel fizic şi-a atins scopul. Aşa este Zamfir ! Îmbinarea muzicii clasice cu doina oltenească, cântecul dorului şi jelirea unor adevăruri sunt teme regăsite des printre piesele maestrului. Punctul culminant a fost combinaţia între naiul artistului şi orga lui Christian Micşunescu. Am crezut că mă regăsesc într-o imensă catedrală catolică din Cracovia.
Şi aici este punctul căruia vreau să-i acordăm puţină atenţie. Există sute de piese clasice, camerale sau de folclor românesc, interpretate de maestru în întreaga sa carieră pe scenele mari ale lumii din Japonia până în America cu diferite tipuri de orchestre. Peste 300 de lucrări compuse de domnia sa. A primit peste 120 de discuri de aur şi platină şi albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare.
Aseară la primele sunete dintr-o horă românească sala a răspuns instant cu aplauze ritmate. Semn că încă avem urme ale păstoritului în gene. Dar muzica sacră este cu totul altceva. În primul rând ea nu se adresează oricărei persoane. Nu poţi primi ceva pentru care nu ai o deschidere, spirituală în acest caz. De exemplu, o mică parte din publicul de la Sala Palatului, ca la fiecare concert, butona telefonul, spunea glume, era gălăgios, fotografia cu blitz sau înregistra video. Doar după ce la pauză am avertizat paza aceştia au încercat să se potolească. Puţină implicare din partea pazei pentru educarea publicului ar fi obligatorie.
În opinia mea de nespecialist constat 3 stadii. Primul pentru neiniţiaţi, aşa cum eu aş participa la un concert de muzică sacră dintr-un alt spaţiu decât cel creştin. Aş simţi ceva sau nu, oricum nu aş fotografia. Al doilea nivel ar fi cel pentru cei socializaţi religios la nivel general, cei practicanţi şi ultima, într-un număr relativ redus rezervat doar celor evoluaţi spiritual. Pentru fiecare dintre cele trei categorii muzica vibrează în mod diferit şi experienţele spirituale sunt diferite în funcţie şi de gradul de trăire spirituală, iar trăirea spirituală este influenţată de practica spiritualităţii, ritualul, concomitent cu evoluţia în planul cunoaşterii.
Personal, în trecut, studiind experienţele religioase din perspectiva psihologică, am fost prezent la sute de leturghii ortodoxe, catolice, anglicane, la celebrări cultice neoprotestate cu mii de participanţi şi la ritualuri de rugăciune în sinagogi, moschei sau temple hinduse. În India la un congres de spiritualitate şi psihologie participanţii au început sesiunile de dimineaţă cu un omagiu muzical adus lui Shiva. Unii trăiau emoţia, alţii fotografiau, eu eram neutru, necuprins de nicio trăire religioasă.
Pentru mine Zamfir, prin concertele sale, creează şi induce o stare de rugăciune şi trăire spirituală înaltă uneori depăşind cu totul experienţele pe care le-am simţit în alte spaţii religioase din altă lume.
Pe drept cuvânt în acest sens maestrul are un rol spiritual şi poate fi numit preot. De fapt este mai mult preot decât sute de preoţi din România. A denumit o melodie rugăciune pentru întregul univers. Câtă sensibilitate. Să porţi grija Universului. Ave Maria este prezentă în multe dintre concerte sale, a concertat în marile catedrale ale lumii şi, după cum ne-a declarat, a fost singurul artist care a interpretat în cadrul unei rugăciuni private a papei Ioan Paul al II-lea. Aseară pe scenă ne-a amintit de Iisus şi Fecioara Maria. (Puţin sensibil acest aspect, dacă ţin seama că patru persoane din faţa mea aveau altă religie).
Maestrul Zamfir ar trebuie să fie invitat permanent cel puţin la marile şi importantele ceremonii liturgice în catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti sau în cea a BOR. Maestrul Zamfir ar trebuie să fie profesor emerit invitat obligatoriu la catedrele de muzică ale Academiilor şi Conservatoarele de muzică din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Chişinău, să transmită studenţilor creaţiile sale, tehnica şi abilităţile de geniu şi să fie sprijinit constant de Ministerul Culturii. Ministrul Culturii ar trebuie să participe obligatoriu la concertele domniei sale.
Ieri seară, la final, aflând că în sală se regăseau spectatori veniţi special pentru eveniment din ţări precum Coreea, America, Italia, Franţa sau Germania, a făcut prietenescul gest de a-i invita pe scenă pentru a-i cunoaşte şi a le strânge mâna. Eveline Păuna a realizat peste 100 de minunate fotografii aici care merită a fi văzute.
Sunt încredinţat că sâmbătă va avea mult succes la Roma şi pe 14 martie la Tel Aviv. Profund respect, maestre. Să ne trăiţi!
Se încarcă comentariile...
