René Magritte, pictorul cu opere prea celebre ca să poată fi furate. „Bineînţeles că nu este o pipă. Încearcă numai să o umpli cu tutun”

René Magritte, pictorul cu opere prea celebre ca să poată fi furate. „Bineînţeles că nu este o pipă. Încearcă numai să o umpli cu tutun”

Pictorul belgian Rene Magritte                                                                                                 FOTO: levif.be

Rene Magritte (1898-1967) a fost unul dintre cei mai celebri pictori suprarealişti, cele mai cunoscute picturi ale sale fiind „Fiul Omului”, „Trădarea imaginilor”, respectiv „Îndrăgostiţii”. Deşi la prima vedere un artist simplu, în spatele picturilor lui Magritte, se regăsesc elemente infuzate de experienţele pictorului, un absurd comic, precum şi o experienţă de om în publicitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima expoziţie a lui Magritte, din 1927, de la Galerie le Centaure in Brussels, a fost considerată de critici un eşec total. Totuşi, tot răul spre bine, căci un an mai târziu, Magritte se stabilea în apropierea Parisului unde unde a început să frecventeze cercul suprarealiştilor în care se aflau Andre Breton, Salvador Dali sau Paul Eluard. La trei ani după întoarcerea sa în Belgia (1930), Magritte a început să aibă din ce în ce mai multe expoziţii personale.

Fiul unui croitor bogat, René François Ghislain Magritte, a fost interesat de artă de la o vârstă fragedă, începând să ia lecţii de desen de la vârsta de 10 ani, în Lessines.  Totuşi, se va dedica artei abia după finalizarea serviciului militar belgian, la vârsta de 23 de ani.

Inspiraţia din traumă

La 13 ani, Magritte are parte de o experienţă traumatică: mama lui se sinucide. Depresivă, Regina Magritte avusese mai multe tentative de suicid, iar pe 23 februarie 1912 este găsită în fluviul Sambre. În momentul în care este scoasă din apă, imaginea trupului femeii a cărei faţă era acoperită cu rochia, îi va rămâne întipărită pe retină viitorului artist. În picturile lui Magritte, apa va fi aproape tot timpul prezentă, iar multe dintre personajele reprezentate vor avea capetele înfăşurate în pânză (cum este cazul tablourilor „Îndrăgostiţii”).

Îndrăgostiţii II (Foto: renemagritte.org)

Totuşi, conform lui Georgette Berger, cea de care se va îndrăgosti la 15 ani şi cu care va fi căsătorit toată viaţa,  se pare că incidentul a fost povestit sub forma unei legende de către Louis Scutenaire care ar fi aflat toată povestea direct de la Magritte.  

Singurul sentiment pe care pictorul şi-l aminteşte în legătură cu acest episod este, după cum scrie mattesonart.com, unul de mândrie datorită  faptului că brusc să găseşte în centrul atenţiei şi simpatiei vecinilor şi colegilor de la şcoala din Charleroi.

Falsificator de artă şi bani

În mod ironic, Magritte a avut o perioadă în care realiza copii după opere celebre precum cele ale lui Chirico, Picasso, Titian, Ernst. Pictorul belgian avea un simţ al umorului specific, evident şi prin faptul că şi-a copiat chiar şi propriile picturi, lucru considerat de unii dintre critici ca „o strategie subversivă împotriva operei sale oficiale", după cum informează mattesonart.com.

În 1925, un prieten avea să îi arate reproducerea picturii lui Chirico, „Cântecul iubirii” (Foto: dreapta). Magritte va fi atât de impresionat încât va încerca să preia acest stil de a alătura, în picturile sale, elemente care nu au nimic în comun.

La vederea tabloului după Chirico, pictorul belgian ar fi mărturisit că a fost unul dintre cele mai emoţionante momente ale vieţii sale, când ochii i-au văzut, pentru prima dată, gândul. Datorită lui Chirico, Magritte va înţelege că importanţa rezidă nu în cum să pictezi ceva, ci în ce anume trebuie să fie pictat. Astfel, el a ajuns să urmărească combinaţii de obiecte care să redea gândul poetic, misterul care poate fi redat prin elemente banale ale realităţii, precum o umbrelă, o pălărie sau un măr.

Similar lui Blaga, care „nu distrugea corola de minuni a lumii”, Magritte avea să militeze, prin intermediul artei sale, pentru potenţarea misterului pe care nu îl crea punându-i în spate o rezolvare, ci îl crea mai degrabă ca pe o farsă.

„Vreau să creez un mister, nu să îl rezolv”, spunea Magritte, citat de The Guardian.

Există zvonuri care spun că, în timpul celui de-al doilea război mondial, când Belgia era sub ocupaţie germană, Magritte ar fi falsificat şi bancnote pentru a se descurca.

Aventura şi distragerea atenţiei

Rene Magritte şi  Georgette Berger (foto: dreapta) au avut o căsnicie lungă, până la moarte. Totuşi, Magritte a avut o aventură cu o tânără artistă pe nume Sheila Legg.

Pentru a se putea întâlni cu ea, Magritte a complotat cu un prieten de-al său pe nume Paul Colinet, pentru a-i distrage soţiei atenţia, după cum scrie thevintagenews.com. Comic sau nu, această distragere a culimnat la rândul său într-o aventură între Berger şi prietenul pictorului. La un moment dat, soţia lui Magritte a vrut să se despartă de acesta, însă s-au împăcat, rămânând împreună pentru restul vieţilor.

Prea celebru ca să fie furat

 Anii '50, i-au adus lui Magritte faima internaţională, iar unul dintre principalele avantajele acestei celebrităţi, a fost că oprele lui au ajuns atât de cunoscute în lume, încât nu mai pot fi furate sau, mai degrabă vândute după ce au fost furate.

„Olympia” lui Magritte (Foto: antiquesandthearts.com)

Dovada este furtul „Olympiei”, în valoare de 3,6 milioane de euro, din 2009. Se pare că hoţii nu au reuşit să vândă pictura în care modelul este soţia lui Magritte, Georgette, pe piaţa neagră pentru că potenţialii cumpărători considerau că e prea recognoscibilă pentru a fi furată. Trei ani mai târziu, pictura era înapoiată muzeului în stare excelentă.

„E foarte clar că au înţeles că nu o pot  vinde pentru că e prea cunoscută. Rezultatul a fost că pictura a devenit deranjantă pentru ei şi au preferat să scape de ea. Din fericire, nu au distrus-o.”, a spus André Garitte, curatorul muzeului „Rene Magritte”, din Belgia.

Ceci n’ est pas un pipe

Înt-un fel, se poate spune că Magritte a făcut filosofie în pictură, mai exact o filosofie a limbajului. Artistul a fost fascinat de felul arbitrar în care cuvintele, literele, sunetele sunt ataşate unor concepte şi obiecte.

Prin faimosul tablou „Trădarea imaginilor”, Magritte suprapune noţiunile de semnificat-semnificant în ceva ce apare ca o festă: nu este o pipă, ci imaginea unei pipe, o pictură, de unde şi titlul acesteia.

„Bineînţeles că nu este o pipă. Încearcă numai să o umpli cu tutun”, ar fi replicat Magritte când a fost întrebat despre pictură, după cum scrie thevintagenews.com.

Om de publicitate

Probabil că succesul din spatele tablourilor semnate de Magritte este şi faptul că, din cauza nevoii de bani, în anii '30, împreună cu unul dintre fraţii săi, Paul, a deschis o agenţie de publicitate, Studio Dongo, după cum informează Christies.com.

Magritte a creat diverse materiale publicitare până în anii '50, chiar şi după ce a devenit faimos pe plan interaţional.  Multe dintre operele lui Magritte, sau cel puţin, elemente din acestea, au devenit logo-uri pentru mari afaceri cum ar fi: pasărea care a devenit emblema companiei aeriene belgiene, Sabena;  posterele celor de la Asigurările Allianz care au preluat motivul „Ceci n’est pas une pipe” ; sau coperta cântecului  „Mull of Kintyre” de Paul McCartney and Wings.

 

 

 

 

citeste totul despre: