Noul „Kingsman“, subintitulat „Cercul de Aur“ / „The Golden Circle“ şi intrat de ceva vreme pe ecranele noastre, nici nu dezamăgeşte, dar nici nu aduce ceva substanţial nou faţă de primul film, cu alte cuvinte „nu se ridică la înălţimea originalului“ (raportându-ne aici la succesul destul de mare al acestui film din 2014, „Kingsman: The Secret Service“, scris şi regizat tot de britanicul Matthew Vaughn).

Cum în astfel de filme, inspirate din benzile desenate (cazul lui „Kingsman“) sau impregnate de cultura acestora, nu atât pozitivii – personaje uniliare şi, în general, lipsite de complexitate caracterologică – sunt interesanţi, ci negativii, antagoniştii, aşa-numiţii „villains“, să vedem ce aduce din acest punct de vedere cu adevărat nou recentul „The Golden Circle“.

„Poppy vrea la Bursă“

În primul rând, trebuie plecat de la întrebarea „ce iaste“ „Cercul de Aur“ din titlu, ce vrea să spună aceasta? Cercul de Aur este o organizaţie nu neapărat teroristă, ci chiar mai mult decât aşa ceva: vehiculează (cultivă, produce, vinde, distribuie etc.) toate drogurile posibile şi existente în lume şi este condusă de o „malefică“ femeie de afaceri (businesswoman), capabilă de orice cruzime pe care v-o puteţi imagina (câteva dintre acestea ne sunt arătate „natur“ încă de la începutul filmului, pentru a fi clar cu cine avem de-a face, dar nu ne stârnesc decât un zâmbet). Poppy Adams, dama cu pricina, este interpretată de Julianne Moore, o mare actriţă care nu prea a mai apărut în astfel de filme şi se vede clar că se distrează cât poate. Aşadar, ne place dar nu ne înspăimântă, nici un motiv de înfiorare nu ne vine de-aici.

Motorul care pune-n mişcare trama narativă este următorul: Poppy a ajuns cea mai tare femeie de afaceri din lume, dar – în urma caracterului ilegal al activităţilor ei – trebuie să se menţină în clandestinitate şi să nu prea ştie nimeni de ea. Ar vrea şi ea să îşi coteze acţiunile la Bursă şi să fie recunoscută pentru meritele sale, dar aşa ceva este imposibil. Prin urmare, introduce un virus mortal (cu perioadă de incubare şi evoluţie în vreo cinci trepte: mai întâi apar pete albăstrii pe faţă, apoi te mişti necontrolat – „boala dansului“–, apoi îţi pierzi minţile, în cele din urmă survine moartea) în toate produsele sale – servite, agreate, „prizate“ de oameni de toate extracţiile, calibrele şi din toate categoriile sociale – şi îl şantajează pe preşedintele Statelor Unite ale Americii: ori legalizează „marfa“ (toate tipurile), ori va fi reponsabil de un mare genocid, în masa consumatorilor de droguri.

Ea-i Poppy (Julianne Moore), cel mai simpatic personaj al filmului

Un Trump la Casa Albă

Acuma vorbind serios, subiectul este foarte sensibil, tema foarte delicată, iar scenariul pune câteva întrebări oricărui spectator cât de cât avizat. Ne amintim că şi-n precedentul „Kingsman“ negativul interpretat de Samuel L. Jackson (un geniu al hi-tech-ului) pleca tot de la o problemă foarte serioasă: voia sa stopeze atât de nociva suprapopulare a Terrei reducând, prin mijloace violente, populaţia lumii la „o mână de aleşi“, iar o astfel de abordare, de „punere pe tapet“ a problemelor lumii contemporane este tipică mai ales filmelor de „cultură“ (aşa-zis) „populară“.

Ceea ce urmează, însă, în scenariul actualului „Kingsman“ (scris de Matthew Vaughn cu Jane Goldman, ca şi la precedentele sale filme, inclusiv „The Secret Service“) depăşeşte orice închipuire: preşedintele în funcţie al SUA (ipostază străvezie a lui Trump, interpretat de Bruce Greenwood) decide doar să se prefacă asupra faptului că negociază şi să lase genocidul să-şi urmeze cursul, să se întâmple. Va scăpa astfel de toţi drogaţii şi „degeneraţii“ din America, din lume chiar (discurs pigmentat de actor cu gesturi şi grimase uşor de recunoscut ca fiind tipic trumpiene). „Trump“ vrea să facă curăţenie în specia umană, ceea ce-şi doreşte oricare fascist (de coloratură „de dreapta“ sau „de stânga“, nu contează).

Oameni şi cuşti

Bineînţeles că scenariul are grijă să ne arate că lucrurile sunt de fapt mult mai complicate şi mai nuanţate: mulţi oameni apelează la substanţe psihotrope pur şi simplu pentru a evita depresia, pentru a rezista muncii stresante de peste 10 ore, iar şi cei care-o fac de plăcere (reprezentaţi de un duo de puşti tembeli) promit să nu mai pună-n viaţa lor mâna pe-un astfel de „shit“, după ce văd ce li se întâmplă.

Din prima categorie face parte şi adjuncta preşedintelui, şefa staff-ului său, Fox (Emily Watson, într-o remarcabilă apariţie), care, după ce se demască prin apariţia petelor albastre pe corp, este închisă într-una dintre cuştile pregătite de „Mr. President“ (era să scriu Trump) pentru bolnavi, drogaţi, „ciumaţi“ – aluzie, probabil, la zidul lui Trump, dar şi la cuştile care-s visul, idealul oricărui fascist (deşi cel care-a fost efectiv ţinut într-o cuşcă de către americani a fost un fascist, marele poet Ezra Pound, în Italia mussoliniană ocupată de aliaţi).

Unde-s preşedinţii de altădată?

Abordarea de către film a instituţiei prezidenţiale americane, a specificului activităţii „celui mai puternic om din lume“, este complet inedită, dar probabil va fi urmată şi de alte filme similare, pe măsura curgerii, petrecerii mandatului lui Trump. În toate filmele de până acum care-l implicau pe „prezident“ (exempli gratia, „Air Force One“ sau „Ziua Independenţei“), acesta era un erou, un garant al aplicării şi al respectării democraţiei şi al existenţei „lumii libere“: era atacat, răpit, lupta alături de apărătorii săi, murea chiar (în noul „Independence Day“), se jertfea, se sacrifica de fapt, în orice caz întotdeauna se afla de partea Binelui şi a apărătorilor acestuia. Necondiţionat şi fără nici un fel de nuanţe.

Epoca Obama a adus pe ecrane o perfecţionare, o amplificare a acestui tipar, a acestei matriţe hollywoodiene (un „supraom“ – chiar dacă conceptul a fost folosit la greu de nazişti, el place şi stângii, vezi eroul american Superman – care şi-a găsit interpretul ideal în actorul Jamie Foxx): preşedintele este întotdeauna de culoare şi este un luptător – nu s-a înţeles prea bine nici până acum dacă „White House Down“ (2013) al lui Roland Emmerich a fost o ducere la apogeu a conceptului sau o cruntă „luare la mişto“ a acestuia.

„Legalize it“?!

Aşadar, „Kingsman: The Golden Circle“ reprezintă o schimbare radicală a „calimerei“: pentru prima oară, preşedintele SUA este rău, irecuperabil rău, şi acţionează în consecinţă (bineînţeles, până la urmă îi vor fi puse cătuşele de către Fox, într-o dezvoltare simplistă a lucrurilor, şi va fi declanşată procedura de impeachment wishful thinking al stângii americane?). Există o nouă (şi bizară) administraţie la Washington, una care e orice, numai umanistă nu (nu respectă principiile consacrate ale gândirii de acest tip), prin urmare scenariştii de la Hollywood (în sens larg Hollywood) trebuie să se adapteze.

Toate bune şi frumoase, dar subzistă totuşi o întrebare, chiar şi după terminarea filmului: era mai bine dacă preşedintele îşi ţinea cuvântul şi semna totuşi decretul de „legalizare“ (al tuturor drogurilor, inclusiv cele tari şi extreme)? Câţi oameni ar fi avut atunci pe conştiinţă? Să fie „legalize it“ mesajul subliminal al „Cercului de Aur“ (mă refer la film, acum, nu la organizaţia din ficţiune)? Din această dilemă, vorba lui Farfuridi, nu se poate ieşi.

Info

Kingsman: Cercul de Aur / Kingsman: The Golden Circle (Marea Britanie-SUA, 2017)
Regia: Matthew Vaughn
Cu: Taron Egerton, Colin Firth, Mark Strong, Julianne Moore, Bruce Greenwood, Emily Watson, Channing Tatum, Jeff Bridges, Halle Berry, Elton John

3 stele

Citeşte şi: Cântarea lui Obama

PORTRET DE REGIZOR

Matthew Vaughn – soţul Claudiei Schiffer face filme



N-o fi britanicul Matthew Vaughn cel mai bun şi important regizor afirmat după anul 2000, dar cel puţin în ce priveşte cinematograful popular, de public, a făcut carieră cu filme ca „Layer Cake“ (2004), „Stardust“ (2007), „Kick-Ass“ (2010) sau cele din seriile „X-Men“ şi, deja una, „Kingsman“. Filmele sale, pe lângă că-s bine făcute, au şi un aer de produs serios, o minimă detaşare intelectuală faţă de obiect, de aici succesul lor şi la critică, şi recentul „Kingsman: The Golden Circle“ nu face excepţie. Născut pe 7 martie 1971 chiar în „buricul“ Londrei, Vaughn are şi o solidă carieră de producător: 22 de titluri, printre care nu numai filmele sale, ci şi cele ale mai celebrului Guy Ritchie („Jocuri, poturi şi focuri de armă“, „Snatch“), cu care de fapt şi-a început, în a doua jumătate a deceniului 10 (anii ’90), activitatea.

A fost producătorul (şi cavalerul de onoare al) lui Guy Ritchie

Presa mondenă îl reţine însă pe regizorul englez în primul rând pentru altceva: este soţul celui mai celebru topmodel din lume, germanca Claudia Schiffer (foto dreapta), cu care este căsătorit din 2002 şi cu care are trei copii. Ascendenţa sa e puţin complicată: se numeşte, de fapt, Matthew De Vere Drummond, pentru că tatăl său biologic este un aristocrat englez, fin al regelui George al VI-lea. A adoptat numele profesional de Vaughn datorită legăturii mamei sale cu celebrul actor american Robert Vaughn (1932-2016), despre care se credea că este tatăl său natural.

Şi-a început cariera ca producător al reputatului Guy Ritchie (mai mult, a fost şi cavalerul de onoare, „the best man“, al acestuia, la nunta sa cu Madonna), pentru marile hituri „Lock, Stock and Two Smoking Barrels“ (1998) şi „Snatch“ (2000) – dar şi pentru floppy-ul „Swept Away“ (2002, cu „fina“ Madonna) –, şi acest lucru i-a purtat noroc când a trecut la regie cu „Layer Cake“ (2004, cu Daniel Craig), un thriller cu gangsteri în aceeaşi linie.

A continuat cu „Stardust“ (2007, ecranizare după Neil Gaiman) şi parodia cu supereroi „Kick-Ass“ (2010), iar succesul acestora l-a făcut să regizeze (bine) un film din seria „X-Men“ („First Class“, 2011) şi să i se dea pe mână noua serie „Kingsman“ (2014 şi 2017, se-anunţă deja şi 3-ul). A reuşit astfel să-şi impună diverse mărci, precum inspiraţia din benzi desenate sau „slăbiciunea“ pentru actori ca Mark Strong, Jason Flemyng, Jason Statham şi Dexter Fletcher.

Top 5 filme importante

1. Layer Cake / Prins la înghesuială (Marea Britanie, 2004)
2. Stardust / Pulbere de stele (Marea Britanie-SUA, 2007)
3. Kick-Ass / Rupe-tot (Marea Britanie-SUA, 2010)
4. X-Men: First Class (SUA-Marea Britanie, 2011)
5. Kingsman: The Secret Service (Marea Britanie-SUA, 2014) & Kingsman: The Golden Circle (Marea Britanie-SUA, 2017)