Preşedintele Klaus Iohannis deschide prima zi de Bookfest prin lansarea cărţii „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salonul de Carte Bookfest se desfăşoară de pe 29 mai până pe 2 iunie la Pavilionul 2 de la Romexpo, iar intrarea va fi liberă pentru public  FOTO: INQUAM
Salonul de Carte Bookfest se desfăşoară de pe 29 mai până pe 2 iunie la Pavilionul 2 de la Romexpo, iar intrarea va fi liberă pentru public  FOTO: INQUAM

Cărţi noi semnate de preşedintele Klaus Iohannis şi de scriitorii Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia, Vintilă Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Adrian Cioroianu vor fi lansate la Salonul  de Carte Bookfest, desfăşurat de  mâine până duminică la Romexpo.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest revine de mâine până duminică la Romexpo cu cea de-a XIV-a ediţie, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Cea de-a treia carte a Presedintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansată în cadrul târgului de carte mâine, de la  ora 18.00, prin dezbaterea „Cartea si Europa”. Alături de preşedintele României, vor participa Iren Arsene Mate şi Mircea Vasilescu. 

Klaus Iohannis Bookfest

Evenimentul care va avea loc la Scena Arena din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo, Pavilion B2, va fi urmat de o sesiune de autografe. Lansarea face parte dintr-o serie de întâlniri cu cititorii în întreaga ţară, iar intrarea va fi liberă. Cartea preşedintelui Klaus Iohannis este un gest necesar în anul în care România a preluat Preţedintia Consiliului Uniunii, precum şi în contextul unei Europe determinate să devină din ce in ce mai conştientă de rolurile sale strategice ca urmare a frământărilor care îi pun la încercare din interior idealul de unitate. „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa” este o invitaţie la dezbatere, la analiză şi cunoaştere, astfel încât să le ofere cititorilor informaţii de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, alături de instrumente care să le contureze o poziţie articulată faţa de Uniune şi faţă de viitorul ei.

4000 de titluri noi

Peste 1.000.000 de volume, dintre care circa 4.000 de titluri noi, peste 350 de evenimente şi reduceri considerabile de preţ îi aşteaptă pe vizitatori, intrarea fiind liberă. Cărţi proaspete semnate de Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia, Vintilă Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Alex Ştefănescu, Adrian Cioroianu şi de multe alte personalităţi de prim rang.
Cel puţin 100.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la Romexpo începând de miercuri, 29 mai, pentru a lua parte la sărbătoarea cărţii – Bookfest în fiecare dintre cele cinci zile ale salonului. Cele mai importante edituri din ţară vor aduce la Bookfest cărţile verii, cele mai aşteptate cărţi ale anului în curs, de la cei mai îndrăgiţi autori, toate în spectaculosul pavilion B2 de la Romexpo, intrarea publicului fiind liberă.

Marea Britanie, invitat de onoare

Bookfest salon de carte foto INQUAM

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Ambasadei Marii Britanii din Bucureşti. Invitatul de Onoare - Marea Britanie a pregătit un program extrem de dens şi de atractiv, cu scriitori şi specialişti ai industriei editoriale britanice, una dintre cele mai de succes din lume.
„Cred că Bookfest a reuşit să demonstreze deja, odată cu mutarea în noul pavilion B2, că piaţa editorială din România are o ofertă extrem de bogată şi atrăgătoare pentru toate gusturile, vârstele şi buzunarele. Sper ca şi publicul să ne fie alături într-un număr cât mai mare în aceste cinci zile de sărbătoare a cărţii la care celebrăm şi atât de bogata cultură britanică, invitatul de onoare al ediţiei 2019”, a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), organizatorul evenimentului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite