Totul se datorează, conceptual, regizoarei Alice Barb, director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti“.

Pe parcursul a trei zile, sub genericul „Muzica Europei – Zilele Europei“, evenimentul a fost structurat pe trei coordonate serale dedicate muzicii româneşti, celor germane şi austriece, precum şi muzicii franceze şi italiene. În deschiderea ciclului, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a susţinut conferinţa - studiu „Cele două Europe“, cu referire la evoluţia spaţiului european din unghiuri istorice, politice, culturale. A urmat recitalul inspirat intitulat „România, mica Europă“, susţinut de Diana Jipa (vioară) şi Ştefan Doniga (pian), având pe afiş creaţii semnate de compozitori români - basarabeni, de origine maghiară, germană dar şi evreiască -, program care i-a inclus la loc de cinste pe George Enescu şi Dinu Lipatti.

În seara următoare, performerii au părăsit spaţiul oferit de elegantul Salon de muzică al Casei Artelor. A avut loc primul concert în aer liber, în curtea casei Lipatti, cu concursul Cameratei Regale (dirijor Daniel Jinga), al soliştilor Cristina Anghelescu (vioară) şi Octavian Lup (violoncel). S-au interpretat lucrări de  Mozart, J. S.  Bach, Joseph Haydn, Johann Strauss, Kreisler.

Aplauze sub ploaie

„Muzică în curte“

Am avut bucuria să asist în cea de-a treia zi la  această premieră, cred, absolută în viaţa culturală bucureşteană, un concert clasic susţinut în curtea unei vile celebre, în plin trafic stradal de seară. Cei care n-au mai încăput în ineditul auditorium, simpli trecători, s-au lipit de gard, tinerii şi-au rezemat bicicletele de grilaje, au făcut fotografii cu telefoanele mobile, înfruntând picăturile de ploaie din finalul concertului extraordinar. Pornind din bd. Lascăr Catargiu 12, acordurile de Verdi, Puccini, Massenet. Bizet, Gounod, Delibes, Saint-Saëns, de Curtis, di Capua, vocile sopranei Iulia Isaev şi tenorului Alin Stoica au inundat eterul până departe, sfidând zgomotul tobelor de eşapament, inclusiv cel dur al motocicletelor sau modelelor sport în plină acceleraţie. O atmosferă populară.

Din ce în ce mai prezentă în peisajul cultural bucureştean Symphactory Orchestra, formaţia camerală aflată sub bagheta cunoscutului maestru Tiberiu Soare, a susţinut programul cu competenţă şi bună urmărire a soliştilor A fost şi meritul dirijorului, energic cunoscător al stilurilor, posesor al unei gestici unduitoare şi expresive. După cuvântul de întâmpinare al regizoarei Alice Barb, Tiberiu Soare a rostit şi succinte cuvinte de prezentare a pieselor, conferind o conotaţie educativă serii.

Tânără speranţă a vocaliştilor prezentului, tenorul Alin Stoica şi-a expus glasul calitativ, de extracţie lirică-spintă, reuşind o lectură de admirabilă implicare în aria lui Don José din „Carmen“ de Bizet, alături de celelalte momente, aria lui Alfredo din „Traviata“ verdiană, ultima arie a lui Cavaradossi din „Tosca“ de Puccini şi canţonetele „O sole mio“ şi „Non ti scordar di me“, ultima în compania Iuliei Isaev.

Soprană experimentată, Iulia Isaev a cântat cu acute aerate rugăciunea Desdemonei din „Otello“ de Verdi, cu inflexiuni emoţionante aria Laurettei din „Gianni Schicchi“ de Puccini, alături de aria Margaretei din „Faust“ de Gounod, canţonetele „Torna a Surriento“ şi amintita „Non ti scordar di me“.

Publicul din curtea Casei „Lipatti“, spectatorii ocazionali de pe trotuar au aplaudat cu frenezie.

În contextul tematic şi ambiental, expoziţia in aer liber „Istoria Uniunii Europene“, precum şi expoziţia interioară de tablouri „Dinu Lipatti - familia, profesorii şi prietenii“ au fost oferite vizitatorilor pe tot parcursul celor trei zile, ca prefaţă a muzicii.

Se aşteaptă viitorul eveniment coordonat de Alice Barb şi dedicat, se pare, lui Wolfgang Amadeus Mozart.