Muzica baletului „Spărgătorul de nuci“ se ascultă la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orchestrele şi Corurile Radio, conduse de Tiberiu Soare, vor spune vineri, 13 decembrie, celebra poveste de Crăciun „Spărgătorul de nuci“ pe note, la Sala Radio, începând cu ora 19.00.

Toţi cei care nu au uitat să viseze vor porni în călătorie imaginară alături de Clara şi prinţul fermecat în tărâmul magic al dulciurilor, vineri, la Sala Radio. Dacă lucrarea celebrului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski este un „evergreen“ al muzicii clasice, suita din actul II-lea - Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor ş.a. – este cea mai cunoscută şi apreciată parte a baletului. Magia poveştii va prinde viaţă prin Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

„Muzica baletului «Spărgătorul de Nuci» este o invitaţie de a vedea lumea altfel: ca pe un tărâm mult mai vast decât am fi crezut, populat de nişte uriaşi binevoitori din a căror limbă înţelegem mai puţin de jumătate; un loc în care sensurile cuvintelor «magic» şi «banal» sunt complet inversate şi unde jucăriile au suflet şi personalitate. Este invitaţia de a vedea lumea prin ochii copilului care am fost cândva“, a mărturisit Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, despre partitura pe care o va dirija.

image

Scenă din baletul „Spărgătorul de nuci“, în interpretarea corpului de balet al Operei Naţionale  FOTO ONB

Tot în programul serii, spectatorii vor putea asculta o lucrare deosebită, în primă audiţie absolută: „Febra“ - Triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel şi orchestră, partitură definitivată chiar în acest an, semnată de Dan Dediu, prolific compozitor român, cunoscut publicului larg şi datorită operei sale „O scrisoare pierdută“ (montate recent la Opera Naţională Bucureşti). 

„Răpirea din Serai“ a lui Mozart, la Sala Radio

Trei dintre cei mai mari muzicieni români ai momentului îşi vor da concursul: flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, singurul posesor român al unui flaut din aur de 18k, protagonist al turneului naţional „Flautul de aur“; Emil Vişenescu – clarinet, deţinător al unui număr mare de premii şi cu variate participări la festivaluri şi violoncelistul Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cunoscut publicului şi graţie turneelor sale naţionale “Vă place BACH?” şi “Vă place…BRAHMS?”. Cea de-a treia lucrare a serii va fi Uvertura operei „Răpirea din Serai“, creaţie pe care Mozart a dedicat-o căsătoriei sale cu tânăra Constanze.

Ion Bogdan Ştefănescu şi-a desăvârşit pregătirea profesională Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. Din 1998 până în prezent, este membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din Bucureşti, unde ocupă funcţia de Prim Flautist, Şef de Partidă. Din anul 2007 este şi solistul Filarmonicii "Banatul" din Timişoara.

Parcursul artistic al clarinetistului Emil Vişenescu s-a perfecţionat la „Hochschule für Musik und Teather” din Berna-Biel, în Elveţia, unde a studiat cu profesorul Ernesto Molinari. Emil Vişenescu este solist instrumentist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, este membru al Orchestrei de cameră „Virtuozii din Bucureşti”, al ansamblului „Profil Sinfonietta”, al Trio-ului „Mozaic”.

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca “Auditorio Nacional de Madrid”, „Teatro Colon” din Buenos Aires sau „Kursall” din San Sebastian.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite