Cum a gestionat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, criza de la Opera Naţională: l-a demis, după o zi, pe noul-fost director George Călin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Călin a fost, doar pentru o zi, din nou director general interimar al Operei Naţionale Bucurereşti FOTO Eduard Enea
George Călin a fost, doar pentru o zi, din nou director general interimar al Operei Naţionale Bucurereşti FOTO Eduard Enea

Vlad Alexandrescu nu a ştiut să gestioneze criza de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), criză generată chiar de deciziile pripite pe care le-a luat, în calitate de ministru al Culturii, şi l-a demis, joi-seară, pentru a doua oară, în 18 zile, pe George Călin, director general interimar ONB.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a postat, joi-seară, pe Facebook:

"Soluţia propusă ieri pentru Opera Naţională Bucureşti a fost găsită ca urmare a unei negocieri cu Johan Kobborg şi Alina Cojocaru, purtate din dorinţa ca ei să-şi continue activitatea la Operă, negociere în care a fost pusă drept condiţie această numire.

În faţa protestului de la Operă şi a împotrivirii manifeste a artiştilor, este însă evident că dl George Călin nu-şi poate exercita funcţia, aşa încât am decis să îl retrag de la conducerea Operei. În zilele următoare voi face o nouă numire".

În acelaşi timp, tot joi seară, ministrul culturii a acceptat demisia consilierului său, Rareş Zaharia.

Cum a gestionat ministrul culturii criza: George Călin, director interimar pentru o zi

Cum au ajuns lucrurile să degenereze până aici? Totul a început pe 4 aprilie, atunci când a venit în mod oficial anunţul că ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, l-a schimbat pe directorul interimar George Călin, numindu-l în locul său pe dirijorul Tiberiu Soare (de altfel, un profesionist recunoscut), tot interimar (directorii ONB vor fi interimari până la clarificarea situaţiei juridice a lui Răzvan Ioan Dincă, directorul stabilit prin concurs în 2012).

Prima decizie a noului director interimar a fost una neaşteptată: ştergerea numelui lui Johan Kobborg de pe site-ul Operei ca având funcţia de director artistic al Corpului de Balet şi plasarea acestuia în lista de ansamblu a balerinilor, la litera „K“, conform ordinii alfabetice!

Ceea ce webmasterii ONB nu au sesizat este că, pe linkul corespunzător numelui balerinului Kobborg, care redă fişa sa artistică, funcţia acestuia, din 2012, de director artistic rămâne în continuare.

Reacţia lui Johan Kobborg a fost promptă: a demisionat. Ministerul Culturii a încercat o formulă de mediere, numindu-l director general pe dirijorul Vlad Conta şi director adjunct pe Tiberiu Soare.

Johan Kobborg a refuzat însă să lucreze cu o conducere din care făcea parte Tiberiu Soare şi a nu a revenit asupra deciziei de a demisiona.

La intervenţia premierului Cioloş, după o scrisoare deschisă a Alinei Cojocaru către primul-ministru, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a încercat pentru a doua oară, în trei săptămâni, o formulă de mediere şi de negociere, pe fondul protestelor artiştilor de la ONB, vehement împărţiţi în două tabere: pro-Johan Kobborg şi pro-Tiberiu Soare.

În această situaţie, pe 20 aprilie, l-a pus din nou în funcţia de director interimar, pe George Călin, pentru ca în urma protestelor artiştilor, de astă dată, susţinători ai lui Tiberiu Soare şi a lui Vlad Conta, să revină din nou, în mai puţin de 24 de ore, asupra deciziei sale.

Deciziile ministrului culturii, Vlad Alexandrescu, postate pe Facebook, în ultimele 18 zile, într-o situaţie de criză, generată tocmai de propriile decizii pripite.

vlad alexandrescu foto

Vlad Alexandrescu   FOTO: Eduard Enea

CRONOLOGIA POSTĂRILOR LUI VLAD ALEXANDRESCU DE PE FACEBOOK

 4 aprilie

L-a demis pe George Călin, director interimar la Opera Naţională Bucureşti şi l-a numit pe Tiberiu Soare

8 aprilie 
"În situaţia creată la Opera Naţională din Bucureşti, care a cunoscut o escaladare nedorită în ultimele zile, dl. Tiberiu Soare a convenit împreună cu mine să se retragă din postul de director general interimar, acceptând postul de director adjunct. L-am rugat pe dl. Vlad Conta, în care am de asemenea mare încredere, să preia postul de director general interimar al Operei Naţionale din Bucureşti. I-am propus d-lui Johan Kobborg să ocupe un post nou creat de director artistic al baletului ONB", a postat ministrul Culturii pe Facebook

9 aprilie ·

"Ma bucur sa aflu ca Johan Kobborg a acceptat postul de director artistic al Baletului Operei Nationale din Bucuresti. Acum sunt sigur ca Opera are la conducere pe cei mai buni profesionisti. Vlad Conta, Tiberiu Soare, Johan Kobborg. Mult succes tuturor!", a scris ministrul.

14 aprilie

Mă distanţez de afirmaţiile cu tentă naţionalistă, xenofobe şi antieuropene care au circulat în spaţiul public în ultimele zile, declanşate în urma tensiunilor de la Opera Naţională Bucureşti. Aceste afirmaţii nu sunt reprezentative nici pentru echipa actuală a Ministerului Culturii, nici pentru sistemul creativ din România.
Ministerul Culturii ţine să continue colaborarea cu Alina Cojocaru şi Johan Kobborg care au adus o contribuţie artistică remarcabilă pe plan internaţional. În dialog cu ei şi cu reprezentanţi ai Operei Naţionale se caută în acest moment soluţii care să reflecte intenţia Ministerului de a respecta calitatea actului artistic, libertatea de creaţie şi caracterul internaţional al proiectelor Operei şi care să răspundă, în acelaşi timp, nevoilor tuturor categoriilor de artişti şi creatori care în acest moment fac parte din echipa Operei Naţionale Bucureşti.
Ca arhitect al sistemului cultural public, Ministerul intenţionează să folosească această ocazie pentru a relansa şi recalibra relaţia dintre creatori şi administraţie în sânul instituţiilor din subordinea sa.
S-a stabilit ca în următoarele zile să aibă loc întâlniri cu toţi partenerii instituţionali şi cu toate părţile implicate în acest proces, pentru găsirea unor soluţii adecvate, a scris Vlad Alexandrescu, pe contul său de Facebook.

19 aprilie 

În ultimele zile am purtat o serie de discuţii în vederea găsirii unui consens privind managementul Operei Naţionale Bucureşti. În cursul discuţiilor de azi, 19 aprilie, purtate la Ministerul Culturii, s-a ajuns la o soluţie agreată de toate părţile implicate.
În cursul zilei de mâine, 20 aprilie, voi avea avea o întâlnire la sediul Operei cu angajaţii instituţiei pentru a prezenta soluţia agreată la care s-a ajuns în urma discuţiilor recente.
După întâlnirea de mâine, Ministerul Culturii va transmite o comunicare publică.

20 aprilie

Având în vedere evoluţia situaţiei de la Opera Naţională Bucureşti, care a scos la iveală o serie de dezechilibre grave şi de disfuncţionalităţi structurale, doresc să anunţ cu fermitate că Ministerul Culturii va rămâne alături de Operă în perioada următoare ca partener privilegiat. Măsurile şi analiza situaţiei de la Opera Naţională Bucureşti vor servi şi altor instituţii de spectacol din ţara noastră.
Am decis o soluţie în două etape:
a. un interimat de 3 luni la Opera Naţională Bucureşti – sub conducerea dlui George Călin cu parteneriatul Ministerului Culturii, reintegrarea dlui Johan Kobborg şi a dnei Alina Cojocaru în Opera Naţională Bucureşti, medierea cu ajutorul ministerului şi începerea reformei în vederea celei de-a doua etape.
b. un nou manager de talie internaţională pentru Opera Naţională.
Decizia luată în urma negocierilor este una pragmatică. Este nevoie de o perioadă de tranziţie care să poată pregăti Opera Naţională pentru o funcţionare deschisă. Vreau să ofer garanţii Alinei Cojocaru şi lui Johan Kobborg că munca lor poate să continue. De asemenea, lui Vlad Conta şi lui Tiberiu Soare le mulţumesc pentru munca depusă şi contez pe sprijinul lor în continuare. O echipă de la minister va acompania managementul Operei pentru următoarele 3 luni şi va verifica toată situaţia contractelor şi problemele de personal din instituţie.
Ministerul îşi rezervă dreptul de a stabili cum anume se va angaja o nouă direcţie generală pentru perioada de după cele trei luni de interimat. Ministerul va veni în sprijinul artiştilor de la Operă şi va încerca să găsească soluţii pentru deficienţele structurale şi pentru lipsurile semnalate.

21 aprilie

Soluţia propusă ieri pentru Opera Naţională Bucureşti a fost găsită ca urmare a unei negocieri cu Johan Kobborg şi Alina Cojocaru, purtate din dorinţa ca ei să-şi continue activitatea la Operă, negociere în care a fost pusă drept condiţie această numire.
În faţa protestului de la Operă şi a împotrivirii manifeste a artiştilor, este însă evident că dl George Călin nu-şi poate exercita funcţia, aşa încât am decis să îl retrag de la conducerea Operei. În zilele următoare voi face o nouă numire.

george calin director interimar

George Călin, ex-director general interimar al Operei Naţionale Bucureşti (ONB)  FOTOGRAFII: Eduard Enea

George Călin, de formaţie actor şi producător de spectacole, a fost numit director interimar la ONB în iunie 2015. 

Citiţi şi:

Tiberiu Soare, noul director al Operei, aruncă în aer Corpul de Balet, prin forţarea demisiei lui Johan Kobborg.  Coregraful nu a participat azi la discuţii

Johan Kobborg, către balerini: „Pentru voi, artiştii, a meritat să lupt şi să nu mă las intimidat sau manipulat“

Johan Kobborg a demisionat de la Opera Naţională. Azi, la ora 18.00, protest în faţa Operei, la care şi-a anunţat participarea şi celebra Alina Cojocaru

Lovitură de teatru la Opera Naţională Bucureşti. Directorul Tiberiu Soare a fost înlocuit cu un alt dirijor, reputatul Vlad Conta

Angajaţi români ai Operei i-au huiduit pe balerinii străini şi le-au strigat „Afară din ţară!“Alina Cojocaru a plâns în faţa Operei Naţionale FOTO

Alina Cojocaru, către Dacian Cioloş: Am înţeles că această ţară a noastră nu este pregătită pentru ceea ce Johan şi eu avem de oferit. Răspunsul premierului

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite