Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Ce oferă azi lumea muzicală a capitalei? În afară de concertul lui Christian Badea cu un program Beethoven şi Ceaikovski, din 18 şi 20 Octombrie, nimic interesant. Doar transmisiunile HD de la Metropolitan şi Royal Opera House, un surogat de excelentă calitate, căci nu poate înlocui experienţa live. La Sala Radio, singurul merit al stagiunii este că programul a fost publicat până la sfârşitul anului. O gală Pavarotti la ONB (unde marele tenor n-a cântat niciodată în viaţa lui), care încheie în aceeaşi notă de prost gust un interimat început cu o altă gală scandaloasă, prin Decembrie 2016. Gratuită, un nou scandal şi cu finanţarea.

Ce oferă România? În primul rând, patriotism. Lecţii, nu altceva. Deşteaptă-te române, cântat de Noua Dreaptă, din balconul Operei Cluj, în timpul şi peste concertul de deschidere a stagiunii (cu o lucrare nedemnă de un asemenea eveniment, numai şi pentru simplul fapt că demersul compoziţiei unei lucrări explicite despre marile tragedii ale umanităţii – Holocaust, Gulag, Kosovo etc – e mai mult decât chestionabil). Un nou scandal şovin, după cel din aprilie 2016 de la ONB (atunci Clujul şi Iaşiul susţineau patriotic alungarea balerinilor străini de la Bucureşti, iar directorul declara că orice ctitică adusă unui spectacol rromânesc de operă este o defăimare).

Apoi câteva momente interesante: Wagner la Craiova (Actul II din Tristan, cu Ian Storey) şi la Cluj (Das Rheingold în concert) sau turneul Operei din Chişinău, cu Dama de pică, rarissimă pe la noi,  tot la Craiova.

Este atât de puţin, încât te întrebi ce anume patronează ministerul culturii şi ce rost are existenţa unui portofoliu de ministru, ba chiar şi a unui secretar de stat care s-ar ocupa în mod special de muzică.

Aşa că, în loc să trecem în revistă programele anunţate de operele şi filarmonicile naţionale, mai degrabă aş zice să vedem ce muzică propune Parisul doar pentru luna Octombrie, citând recomandările revistei Diapason, o publicaţie populară şi la noi, pe care o citea la un moment dat şi un ministru al Culturii. Şi să vedem astfel cum, într-o ţară a Uniunii Europene, excelenţa în muzică nu se întâmplă doar o dată la doi ani şi accidental în rest, ci în fiecare zi.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.