„Hymne au Soleil” - concert coral de muzică franceză,  cu prilejul Sezonului România-Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corul Academic Radio                                                                                            FOTO: Alexandru Dolea
Corul Academic Radio                                                                                            FOTO: Alexandru Dolea

Corul Academic Radio - cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, care împlineşte în acest an 79 de ani de la înfiinţare – propune publicului un concert special de muzică franceză.  Intitulat sugestiv „Hymne au Soleil” (Imn închinat soarelui), concertul este programat joi, 7 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

 „Hymne au Soleil” (Imn închinat soarelui) este prezentat cu prilejul Sezonului România-Franţa 2019, ce coincide cu Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, dar şi cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârşitului primului Război Mondial.

Conceput la iniţiativa dirijorului corului – Ciprian Ţuţu – evenimentul cuprinde creaţii semnate de celebri compozitori francezi ca Ravel, Debussy, Saint-Saëns, Gounod, Fauré ş.a. Alături de Corul Academic Radio îi veţi aplauda pe scena Sălii Radio şi pe câţiva membri ai formaţiei care vor evolua în roluri solistice: Alina Bosovici – soprană, Alina Georgescu – mezzosoprană, Giuliano Ghelasă, Cristian Paraschiv – tenori, Cornel Popuşoi – bariton, Liviu Ofiţeru – percuţie. Acompaniamentul pianistic va fi susţinut de Carmen Săndulescu şi Dan Stoenescu. Invitata specială a serii va fi actriţa Letiţia Vlădescu.

„Suntem bucuroşi să aducem în atenţia publicului un proiect pe care l-am imaginat cu mai mult timp în urmă : un concert coral franţuzesc. Îl denumesc aşa pentru că programul propus înglobează creaţii corale ale marilor coralişti francezi din cele două perioade de glorie a muzicii corale à cappella franceze (Renaşterea şi secolul XX). În plus, veţi asculta şi lucrări ale unor compozitori de altă naţionalitate, care au avut însă o strânsă legătură sau afinitate cu muzica franceză. Veţi putea auzi, aşadar, sonorităţi ale muzicii impresioniste, semnate de Debussy, Ravel şi Lili Boulanger ; muzică scrisă după al doilea război mondial, aparţinând compozitorilor Poulenc, Milhaud sau Hindemith ; o mostră renascentistă oferită prin interpretarea binecunoscutului chanson al lui Pierre Passereau – Il est bel et bon. 

Imagine indisponibilă

Nu în ultimul rând, veţi putea asculta câteva teme ale vechilor truveri medievali francezi, citate şi prelucrate de compozitorul american Leonard Bernstein ca muzică de scenă la piesa de teatru semnată de Jean Anouilh – The Lark/L’Alouette (Ciocârlia), ce o evocă pe una dintre figurile emblematice ale Franţei – Ioana d’Arc” – a declarat despre eveniment Ciprian Ţuţu, dirijorul ansamblului

Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Ţuţu a propus o diversificare şi o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din oraşul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală). În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, iar în anul 2015 a absolvit cursurile postdoctorale din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, având ca temă de cercetare Vocea umană şi implicaţiile ei în interpretarea corală contemporană.

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este şi dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii ”Dmitri Şostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de J.S. Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi. 

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile online aici,  în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul Orchestrei Radio. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite