Filmul „Afacerea Est“ câştigă două premii la Festivalul de la Tallinn VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Puşcaşu şi Ion Sapdaru, în filmul „Afacerea Est“
Constantin Puşcaşu şi Ion Sapdaru, în filmul „Afacerea Est“

„Afacerea Est“, singura prezenţă românească din competiţie, se întoarce acasă de la Tallinn Black NIghts International Film Festival (festival de categoria A) cu 2 trofee. Igor Cobileanski, regizorul şi scenaristul filmului, a luat premiul pentru Cel Mai Bun Scenariu, iar actorii Ion Sapdaru şi Constantin Puşcaşu împart distincţia pentru Cel Mai Bun Actor.

„Afacerea Est“ spune povestea unei prietenii surprinzătoare dintre doi moldoveni, Marian (Constantin Puşcaşu), un intelectual de provincie, şi Petro (Ion Sapdaru), un oportunist plin de idei. Cei doi se avântă într-o călătorie nebunească în căutarea banilor necesari pentru a-şi îndeplini visurile: Marian vrea să se căsătorească cu Veronica (Anne Marie Chertic), în timp ce Petro îşi doreşte o macara pe care s-o închirieze. Ei decid să devină parteneri de afaceri şi încep să lucreze la un plan: să vândă un vagon de potcoave. Planurile li se dau peste cap, dar cu toate acestea Marian şi Petro nu îşi pierd optimismul şi încearcă alte metode de a se căpătui.

Citeşte aici „Hardcore «moldovinesc»“, cronica filmului din „Adevărul“.

Filmul este produs de Alien Film în co-producţie cu Just a Moment (Lituania), Brio Film (Republica Moldova) şi KaNoi Film (România), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Lithuanian Film Center, HBO şi TVR.

Scenariul & regia: Igor Cobileanski, DOP: Feliksas Abrukauskas, Montaj: Răzvan Ilinca şi Eugen Kelemen, Sunet: Cristian Tarnoveţchi, Muzica: Liviu Elekeş, Scenografie: Vali Ighigheanu, Costume: Maria Pitea, Coproducători: Dagnė Vildžiūnaitė, Valentina Iusuphodjaev, Oana Praţa, Producător: Iuliana Tarnoveţchi.

image

Foto dreapta: Regizorul Igor Cobileanski, cu premiul de la Tallinn

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite