Distribuţie de excepţie în „Anna Bolena” la Opera din Viena

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anna Netrebko. Foto www.wiener-staatsoper.at
Anna Netrebko. Foto www.wiener-staatsoper.at

Prima scenă lirică de pe Ring, una dintre cele mai importante din lume, nu-şi dezminte reputaţia. Recent, ultimul spectacol cu opera „Anna Bolena” de Donizetti, parte a unei serii de patru, a probat-o cu prisosinţă.

Centrată în jurul personalităţii vocale şi actoriceşti a renumitei soprane ruse Anna Netrebko, interpreta rolului titular, producţia francezului Eric Génovèse şi-a dovedit rezistenţa constantă pe afiş după premiera din aprilie 2011, când a fost salutată de public şi presă, consfinţind astfel nu numai prima reprezentare a lucrării la Opera de Stat vieneză, dar şi primul succes de casă al noii direcţiuni a conaţionalului regizorului, Dominique Meyer.

          În acest aprilie, Anna Netrebko a fost înconjurată de un „cast” internaţional de excepţie, basul italian Luca Pisaroni (Enrico VIII), mezzosoprana rusă Ekaterina Semenchuk (Giovanna Seymour), tenorul spaniol Celso Albelo (Lord Riccardo Percy), mezzosoprana rusă Margarita Gritskova (Smeton în travesti) şi basul Dan Paul Dumitrescu (Lord Rochefort), de 15 ani component important al ansamblului Operei de Stat. În micul rol Sir Hervey a fost distribuit tenorul mexican cu timbru plăcut Carlos Osuna.

Regia lui Eric Génovèse, susţinută de Jacques Gabel şi Claire Sternberg (decoruri), Luisa Spinatelli (costume), Bertrand Couderc (lumini), a avut marea calitate că a lăsat muzica şi actoria să se desfăşoare în voie. Într-un decor atemporal stilizat, cartezian, uniform, fără detalii şi inventivitate, închis la culoare, cu deplasări (rotiri) schematice între scene şi „cortine” intermediare, eroii au jucat bine încadraţi în rolurile lor, cu mişcările şi atitudinile strict necesare expunerii ideaticii. Ochiul a fost atras de bogatele costume de epocă ale reputatului designer Luisa Spinatelli, de culorile armonioase.

          Întâlnirea cu sonorităţile orchestrei, în fapt ale celebrei Filarmonici din Viena, a fost ca de obicei un dar de înaltă clasă, oferit cu generozitate, captivant şi seducător, în care abundenţa tonurilor păstoase şi învăluitoare a venit din calitatea compartimentului diafan şi cristalin de coarde, îngemănat în deplină omogenitate cu întregul. Un ansamblu al cărui rafinament putea fi stimulat mai mult de şeful său, dirijorul ucrainean Andriy Yurkevych, altminteri secondant al discursului cântăreţilor. Corul pregătit de Thomas Lang şi-a găsit cel mai bun moment în scena finală, ca funebru însoţitor al ultimelor clipe ale eroinei.

Anna Netrebko

          După incursiuni recente în vocalitatea verdiană, care îi valorizează consistenţa timbrală sporită, împletită cu disponibilitatea dintotdeauna a executării perlaturilor, Anna Netrebko a revenit la interpretarea temutei partituri a reginei donizettiene, unul dintre pilonii de bază ai belcantoului romantic. Cu linie vocală de exemplară cursivitate, atât de fluidă încât frizează continuitatea fără limite în orice registru dinamic, de la pianissimo la forte, pe întregul ambitus, soprana a înzestrat dificilele portative cu un admirabil joc al nuanţelor şi inflexiunilor subtile, al atacurilor moi acute, urmate de impresionante mlădieri de glas.

Desenele melodice încărcate de agilităţi fie par că zboară, fie primesc accente vehemente. Expresia vocală este diversă, de la dialogul pasional cu Percy la tensiunea dramatică din scena cu Giovanna, de la abandonul extatic evocator al ariei finale „Al dolce guidami”, impregnat cu lanţuri de pianissime ca nişte plutiri nepământene, la incisivitatea cabalettei „Coppia iniqua”, ce-i urmează.

Măiestria Annei Netrebko este peste tot. În sală, vocea sună strălucitor şi proaspăt (la aproape 44 de ani), iar personajul are frumuseţea şi demnitatea reginei, copleşită de suferinţă şi tristeţe.

          După opt spectacole cu „Anna Bolena” într-o singură lună, patru la Zurich şi patru la Viena, în seara de pe Ring oboseala s-a resimţit punctual. Faptul s-a văzut la supra-acuta teribilă, Re natural, nescrisă de Donizetti, dar ambiţios emisă de artistă în finalul primului act sau la intervalul ascendent cu Do acut, în pianissimo, din recitativul „Piangete voi” al ultimei arii a operei.

Nimic însă nu poate afecta splendoarea prestaţiei.

Partenerii divei

          Basul Luca Pisaroni, veche cunoştinţă a românilor de la marele Concurs internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, a evoluat constant pe scenele internaţionale, recomandat de succesul brăilean şi de vocea generoasă, cu tente lirice baritonale, caldă şi omogenă, în care acea „italianità” nativă serveşte de minune recitativele şi desenele melodice donizettiene. A cântat cu autoritate, a avut comportament cu adevărat regal, bine ancorat în conflict.

          Şi mezzosoprana Ekaterina Semenchuk a fost oaspetele României, la ultima ediţie a Festivalului Enescu. Am regăsit la Viena glasul rotund timbrat, sombrat, viguros, strălucitor şi de însemnat volum, înclinat către partiturile de forţă, pe care  - în afara accentelor dramatice (duetul cu Enrico sau încordatul duet cu Anna) – şi l-a maleabilizat admirabil pentru preluarea ţesăturilor vocale ce solicită nuanţări extreme.

Afirmam că Dan Paul Dumitrescu este unul dintre valoroşii membri stabili ai companiei vieneze. Îl recomandă vocea masivă de „basso profondo”, robustă, amplă, egală pe ambitusul de culoare întunecată, precum şi cele peste 50 de roluri interpretate la Wiener Staatsoper. După ce l-am văzut la Bucureşti într-un rol de altă factură, cel al Marelui Preot din „Aida” verdiană, şi în „Anna Bolena” şi-a demonstrat - într-un stil total diferit - ştiinţa abordării analitice a frazării, prin strunirea solidităţii vocii în replici moi şi calde (încă de la primele replici ale întâlnirii cu Percy), de remarcabilă expresivitate. Este o plăcere sonoră să-l asculţi pe Dan Paul Dumitrescu expunându-şi armonicele bogate ale glasului. Artistul se află acum la maturitate vocal-scenică şi perspectivele unor noi şi importante roluri îi stau în faţă.

Tenorul Celso Albelo a avut o evoluţie ascendentă pe parcursul serii, când sprijinul vocii pe emisia nazală s-a făcut mai puţin simţit. Deţine şi probează o largă capabilitate de a exprima atât lirismul cantilenelor „di grazia”, cât şi dinamica eroică, prin spectaculoase acute atacate „spinto”.

Tânăra mezzosoprană Margarita Gritskova, 28 de ani, a fost realmente o surpriză prin glasul catifelat, prin omogenitatea pe întregul registru, prin sunetele grave frumos şi domol articulate. Preocuparea pentru asigurarea unei linii vocale fluente i-a fost permanent în atenţie, ca şi frazarea expresivă.

          „Anna Bolena” la Opera de Stat din Viena a fost un festival al vocilor frumoase, al plierii admirabile în stilul autentic al belcantoului romantic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite