Dezbatere despre arta cu angajament social la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. În deschidere, un tur al expoziţiei polonezei Anna Konik

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine
din expoziţie – MNAC   © Foto: Anna Konik
Imagine din expoziţie – MNAC   © Foto: Anna Konik

Joi, 31 martie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) – Palatul Parlamentului, Auditorium, Etaj 4 –, în cadrul expoziţiei artistei poloneze Anna Konik „În acelaşi oraş, sub acelaşi cer“, curatoriate de Suzana Dan, are loc o dezbatere despre arta cu angajament social.

Expoziţia artistei poloneze Anna Konik, În acelaşi oraş, sub acelaşi cer, oferă contextul potrivit pentru o dezbatere în jurul migraţiei şi al efectelor sale asupra modelării identităţilor culturale, naţionale şi umane, proiectul artistei concentrând o serie de mărturii ale unor femei care au migrat forţat din teritorii de conflict. Experienţele personale fac subiectul unor discursuri asumate de alte femei din ţările care se află în procesul de asimilare a migrantelor accentuând procesele de excluziune intersecţională, vizând genul, rasa, clasa, religia, vârsta şi alte dimensiuni în conturarea experienţelor identitare şi determinării formelor de opresiune, forţând în acelaşi timp exerciţii de empatie. Marginalizarea socială, segregarea socio-teritorială şi alte mecanisme de excluziune la care se adaugă chestionarea eficienţei aparatului de aplicare legislativă, a proceselor de protecţie şi integrare şi nu în ultimul rând a legilor migraţiei de la cele ale lui Ernst Georg Ravenstein din 1876 încoace, fac subiectul unei dezbateri transdisciplinare la care participă alături de artistă, curatori şi artişti interesaţi de arta cu angajament social şi specialişti cu background în antropologie şi sociologie. (Olivia Niţiş)
 
Dezbaterea va fi precedată de un tur al expoziţiei alături de Anna Konik la orele 18.00.

Participanţi: Anna Konik, Ewa Gorzadek, Matei Bejenaru, Delia Popa, Elana Katz, Viorel Anăstăsoaie, Oana Mateescu, Olivia Niţiş
Curatoare şi moderatoare: Olivia Niţiş
Producător: MNAC în parteneriat cu Institutul Polonez
Partener: Colegiul Noua Europă, Bucureşti

Activitatea Annei Konik include instalaţii video, obiecte, artă video, fotografii şi desen. Artista trăieşte şi lucrează la Berlin, Varşovia şi Debrecen. A studiat la Facultatea de Sculptură a Academiei de Arte din Varşovia la clasa lui Krzysztof M. Bednarski şi a Prof. Grzegorz Kowalski, unde şi-a obţinut licenţa în 2000. În 2012, Konik a obţinut titlul de Doctor în Artă la Academia de Arte din Varşovia, Facultatea de Arte Media şi Scenografie. În 2009 a fost nominalizată pentru două distincţii importante pentru tineri artişti polonezi: premiul Deutsche Bank şi premiul Polityka Passport. În acelaşi an, a fost invitată de Prof. Horst Bredekamp să fie primul specialist în arta vizuală care să devină profesor asociat în programul “Rudolf Arnheim” la Departamentul de Istoria Artei a Universităţii Humboldt din Berlin.

Ewa Gorzadek este istoric şi critic de artă, autoarea unor eseuri de catalog, curator şef la Centrul de Artă Contemporană Castelul Ujazdowski din Varşovia. Este curatoare a numeroase expoziţii incluzând solo show-uri ale grupului AES (1998), Oleg Kukik (1999), Cristian Jankowski (2013), Francis Alys (2014) şi expoziţii de grup: Really, the Young Are Realists, expoziţie a artiştilor polonezi (2002, în colaborare cu S.Szabłowski), Behind the Red Horizon, expoziţie ruso-poloneză, (2005, în colaborare cu S.Szabłowski), Polish Woman: Medium-Shadow-Image, (2005, în colaborare cu A. Zawadowska), Concret Legacy, (2007, în colaborare cu S. Szabłowski), Where is a Green Rabbit (2011), Be Careful Because It Will Remain, Later, Very Strong With You, Curated_by, Galeria Steinek, Wienna (2011), Enclave (2011, în colaborare cu S. Szabłowski, E. Umansky, I. Tchesnokova),  A Few Grams of Red, Yellow, Blue. New Art from Romania (2014).

Matei Bejenaru este un artist vizual care trăieşte şi activează la Iaşi, unde predă fotografie şi video art la Universitatea de Arte „George Enescu”. Este membru fondator al Asciaţiei Vector din Iaşi şi director al Bienalei de artă contemporană Periferic. În proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video şi performance-uri, el analizează felul în care modurile de producţie economică, cunoaşterea tehnologică, mentalităţile şi stilurile de viaţă ale oamenilor s-au schimbat în ţările post-comuniste în ultimele două decenii.
Imigraţia muncitorilor români în Vest a fost analizată în proiectele artistice Ghid de călătorie şi Maersk Dubai, prezentate în diferite expoziţii internaţionale precum cele de la Tate Modern, Level 2 Gallery din Londra în 2007 sau în Bienala de la Taipei în 2008.
Proiectul său experimental de muzică corală, Cântece pentru un viitor mai bun, a fost prezentat la The Drawing Room si Tate Modern la Londra, Western Front la Vancouver, Kunstlerhaus Buchsenhausen Innsbruck între noiembrie 2010 si iulie 2011.
Matei Bejenaru a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal în anul universitar 2011-2012. Intre 2012-2013, el a fost  artist asociat la Centrul de artă Kettle’s Yard din Cambridge, Marea Britanie.
Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul artistului: www.mateibejenaru.net
 
Delia Popa este artistă vizuală şi pedagog de artă în Bucureşti. Practica sa artistică utilizează teorii şi practici feministe re-evaluate în contextul românesc prin intermediul unor medii precum video, performance, desen, pictură şi instalaţie. A absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia Pictură (2002), şi a obţinut Masterul în Arte Vizuale de la aceaşi universitate (2004), Diploma Postuniversitară în Arte Vizuale de la Goldsmiths College, University of London (PgDip 2005), şi Masterul în Arte Vizuale de la School of the Art Institute of Chicago (MFA 2007). Expoziţiile şi proiectele sale recente includ “Dispozţii în timp şi spaţiu/Bienala Mobilă I (2014-2015), desenele narative din seria “The Facebook Project” (2011-2013) parte din “Fete bune. Memorie, Dorinţă, Putere”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti (2013), instalaţia experimentală ”We, Our Friends and Us”, la Salonul de Proiecte, ANEXA MNAC, prezentată ca duo artistic feminin cu Anca Munteanu-Rimnic (2013), cercetarea ”Matonge-Tervuren”, finalizată sub formă de performance cu public la ”Advanced Performance and Scenography Studies” (a.pass), Bruxelles, Belgia, precum şi proiecţia video “The Blind Men and The Elephant”, la General Public, Berlin, Germania (2011), şi la ”Ready or Not-Romanian Video Art”, Bienala de Artă Video, Centrul Internaţional de Artă Contemporană, Tel Aviv, Israel (2010).  
Este membră fondatoare şi preşedinta Asociaţiei ArtCrowd- Artişti în educaţie, o organizatie care dezvolta gandirea critică, gândirea creativă şi capacitatea de a lucra în echipă la copii şi adolescenţi.
 
Elana Katz
Este o artistă conceptuală care lucrează cu precădere în domeniul artei performative. Artista este stabilită la Berlin din 2008. Pornind adesea de la o bază istorică artista confruntă convenţiile culturale, examinează critic complexitatea contradicţiilor, astfel urmărind să contureze un tip de experienţă de dezvăţare a lucrurilor presupuse. În cadrul proiectului în desfăşurare Spaced Memory, realizat în România în parteneriat cu Institutul Goethe în 2014-2015, artista documentează spaţii şi locuri relevante pentru parcursul istoriei prezenţei evreilor în Balcani, locuri acum dispărute şi uitate. Începând cu 2011 Elana a cercetat şi creat lucrări/acţiuni site-specific în România şi în regiuni ale fostei Iugoslavii. Activitatea din România a fost realizată în cooperare cu Institutul Goethe din Bucureşti în 2014 şi 2015.  A performat la Bucureşti la WASP în 2015 în cadrul proiectului interdisciplinar Platforma X, la invitaţia curatorilor Olivia Niţiş şi Ciprian Ciuclea şi participă în prezent în cadrul expoziţiei Istorii MonuMentale, Gabroveni Arcub, 2016.
A studiat la Parsons School of Design din New York şi la Universitatea de Arte din Berlin (master). Granturile sale includ DAAD Graduate Studies Grant (2010), Fondul Franklin Furnace (2011). A expus / performat la Royal Museum of Fine Arts din Belgia (2011), Diehl CUBE Berlin (2013), P.P.O.W. Gallery, New York (2013), Gallery 12HUB, Belgrad (2014), Kunstwechsel, Aachen (2015), şi DNA Berlin (2015).
 
Viorel Anăstăsoaie este antropolog şi doctorand la University College din Londra. Între 2007 şi 2009 a făcut cercetare de teren în Cuba într-o comunitate de ţărani cultivatori de tutun în partea occidentală a insulei. Este interesat de antropologia politică şi economică, istoria antropologiei, istoria Războiului Rece, printre altele. Se simte ca peştele în apă în mediul multidisciplinar şi internaţional al Colegiului Noua Europă din Bucureşti, unde a fost bursier în 2013-2014 şi unde este,în prezent,bibliotecar. A fost foarte norocos cu ucenicia sa academică (şi nu numai) care l-a purtat de la Bucureşti (licenţă în sociologie), la Budapesta (master în istorie la Central European University), apoi la Paris (EHESS, master în antropologie), la Londra (antropologie, UCL) şi la Halle, Germania (institutul Max Planck de Antropologie Socială). A mai petrecut doi ani foarte formativi în Cluj (1999-2001), unde, pe lângă predare la Universitatea Babeş-Bolyai, s-a implicat în mai multe proiecte împreună cu antropologi şi artişti la Casa Tranzit. Pagina sa personală de internet este: : https://ucl.academia.edu/MarianAnastasoaie
 
Oana Mateescu este doctorandă în antropologie şi istorie la Universitatea Michigan şi profesor asociat la Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti. În ultimii cinci ani, a predat cursuri de antropologie vizuală, deisgn socialist şi antropologia tehnologiei, proprietăţii şi cunoaşterii. Interesele sale academice au legatură cu studiul a diverse forme de materialitate (a naturii, tehnologiei, practicilor, obiectelor) şi interfaţele acestora cu relaţii de proprietate, în special forme ale proprietăţii comune.
 
Olivia Niţiş este curatoare independentă. A organizat numeroase proiecte naţionale şi internaţionale, precum Perspective 2008, Galeria Anaid, Bucureşti, 2008, Statement: I Advocate Feminism, Galeria ArtPoint, Kulturkontakt, Viena, Poeticile Politicului, Galeria Propaganda, Varşovia, 2012, Fete Bune. Memorie, Dorinţă, Putere (împreună cu Bojana Pejić), Muzeul Naţional de Artă Contemporană, 2013, Circumstanţe favorabile selecţiei naturale, Victoria Art Center în cadrul IEEB6, 2014-2015, Istorii MonuMentale, Gabroveni Arcub 2016. Este interesată de  recontextualizarea discursurilor artei contemporane ale artiştilor consacraţi precum Marilena Preda Sânc, Christian Paraschiv, Decebal Scriba, şi de susţinerea practicilor experimentale, alternative şi multimedia.Este doctor în arte vizuale, şi autoarea volumului Istorii marginale ale artei feministe, Editura Vellant, Bucureşti, 2014. Este cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei “G. Oprescu”, vice-preşedinta Asociaţiei Experimental Project, organizatoare a Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală, membră a Asociaţiei Internaţionale a Crticilor de Artă din 2009 şi a platformei The Feminist Art Project, Rutgers University, New Jersey din 2008. Este lector asociat al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Este autoare, editoare şi co-editoare a numeroase articole şi publicaţii de artă contemporană.
 
Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul şi locuri de parcare gratuită.
 
ANNA KONIK
ÎN ACELAŞI ORAŞ, SUB ACELAŞI CER…

Expoziţie îngrijită de: Suzana Dan
Coordonator MNAC: Cerasela Barbone
Arhitect: Attila Kim
Expoziţie produsă de MNAC şi Institutul Polonez Bucureşti
Partener: NEC – New Europe College
MNAC - Palatul Parlamentului, Parter
Expoziţia este deschisă până pe 10.04.2016

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite