Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Programarea unui singur dublu concert cu Christian Badea în această toamnă la Filarmonică e un motiv suficient pentru a veni la Ateneul Român. Afişul, cu Beethoven şi Ceaikovski, era şi el foarte atrăgător. (Update: Filarmonica tocmai a făcut public programul pe luna următoare şi Christian Badea va veni din nou la Bucureşti pe 9 şi 10 noiembrie)

Concertul pentru pian nr. 3 al lui Beethoven e o lucrare cu o discografie atât de pletorică, încât e aproape imposibil de transmis noi idei într-o interpretare din zilele noastre. Eduard Stan a lăsat o impresie care a contrariat difuz publicul, dar mai important este că a lăsat o impresie. De fapt, acest concert a avut ceva contradictoriu în desfăşurarea lui: diferenţa dintre temperamentele solistului şi dirijorului. Dacă Eduard Stan părea că încearcă să cânte un fel de Chopin pe notele lui Beethoven, în orice caz, favorizând culoarea şi o expresivitate sentimental romantică, acompaniamentul orchestrei părea mai musculos decât era în realitate, Beethoven fiind onorat cu consecvenţă şi rigoare. Chiar dacă tempii păreau să fie diferiţi în intenţie, totuşi pianistul a fost extrem de atent să-şi încadreze frazele muzicale în ritmul imprimat de dirijor. Rezultatul a fost interesant în ansamblu, pentru că acest contrast a estompat faptul că interpretarea lui Eduard Stan avea momente când părea destul de ilustrativă şi banală, cu o frază muzicală puţin accentuată. Cel mai reuşit moment a fost partea a doua, când respiraţia romantică a orchestrei a rămas în continuare dominantă, pianul prelungind-o cu multă delicateţe. Într-un fel, Eduard Stan a confirmat abordarea sa şi în encore, cu un Brahms (Intermezzo în La minor) la fel de delicat, dar cu puţin nerv.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.