Cel mai recent lungmetraj al lui Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, va avea premiera mondială la Karlovy Vary

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai recent lungmetraj, scris şi regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială pe 2 iulie, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary. În cinematografele din România va rula începând cu 28 septembrie.

Filmul lui Radu Jude a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a prestigiosului eveniment care se va desfăşura în Cehia, în perioada 29 iunie -7 iulie 2018.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera de gală pe 2 iulie, la ora locală 19:30, la Grand Hall din Karlovy Vary. Filmul va mai fi proiectat pe 3 iulie, de la ora 13:00, la Pupp Cinema, şi pe 5 iulie, de la ora 11:30, la Drahomíra Cinema.             

Premiera va avea loc în prezenţa regizorului Radu Jude, a actorilor Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, a monteurului Cătălin Cristuţiu, dar şi a producătorului Ada Solomon.

„«Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari». Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniştri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deşi nu este o invitaţie la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, aşa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, declară Radu Jude.

Cel de-al şaselea lungmetraj regizat de Radu Jude îi are în distribuţie pe actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imagine indisponibilă

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă, anunţă un comunicat de presă emis cu această ocazie. 

Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan. Producător este Ada Solomon, co-producători Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite