INTERVIU Alina Cojocaru: Mi-am permis acea scrisoare către prim-ministru. Am scris-o din inimă. Răspunsul domnului Cioloş a contat mult

Alina Cojocaru, în studioul Adevarul Live                     FOTO: Eduard Enea

Alina Cojocaru vorbeşte, într-un interviu acordat agenţiei News.ro, despre cum au decurs ostilităţile de la Opera Naţională şi despre stadiul în care se află noua rundă de negocieri. Balerina se referă la atitudinea de xenofobie manifestată în faţa Operei şi spune că argumentul remuneraţiei mai bune a străinilor este unul fals, salariul acestora fiind, în medie, de 500 de euro pe lună.

Alina Cojocaru, reprezentantă a baletului internaţional contemporan, s-a pregătit timp de şapte ani la Kiev, apoi la Şcoala Regală de Balet din Londra, începând cu 1997. La şase luni de la absolvire, s-a întors la Kiev ca prim-solistă, iar un an mai târziu, în noiembrie 1999, s-a alăturat Baletului Regal din Londra.

A devenit membră a Baletului Naţional Englez în septembrie 2013, ca prim-solistă. În această calitate, a continuat să interpreteze roluri importante ca invitată permanentă a altor companii de prestigiu precum Baletul din Hamburg şi Teatrul de Balet American (ABT).

După două săptămâni de la izbucnirea scandalului de la Opera Naţională Bucureşti, Alina Cojocaru a acordat un interviu agenţiei News.ro, în care vorbeşte despre cum au decurs ostilităţile de la Opera Naţională şi despre stadiul în care se află noua rundă de negocieri. Ea spune că, la început, „a luptat“ pentru Johan Kobborg, iar acum luptă „pentru o instituţie care se află într-un moment în care poate să facă paşi înainte“. Artista mărturiseşte că îi displace cuvântul „străin“, folosit în seara protestelor, mai ales că succesul ei se datorează unei străine din Kiev care, la 9 ani, a învăţat-o baletul.

 Ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni?

Alina Cojocaru: La ora 16.30, într-o vineri, directorului interimar, domnul Călin, i s-a spus că nu mai ocupă postul. Nu am putut afla de ce. Apoi, am aflat că domnul Soare va fi noul director. Schimbarea directorului e un lucru neobişnuit, la fel şi faptul fusese deja o altă persoană desemnată. Am înţeles că nu e în regulă când a schimbat numele lui Johan ca director artistic, dând vina pe birocraţie. Nu a mai contat faptul că Johan avea un contract cu atribuţii de coordonare şi, mai mult, că şi-a îndeplinit aceste atribuţii. A scos de pe site nu numai numele, ci şi postul lui Johan, dar a păstrat celelate tiltulri.

 L-a sunat domnul Tiberiu Soare pe Johan Kobborg, înainte de a face această schimbare, pentru a-i explica?

Nu, nu l-a sunat. Johan a primit o scrisoare, după plecarea noastră: „Văd că urmează Gala (n.r.- Gala Internaţională a Dansului). Am nevoie de toate datele, de repertoriul pentru orchestră“. Nu a spus: „cine sunt“, „ce planuri am“.

Cum vă explicaţi? Există un conflict mai vechi?

Din câte ştiu eu, nu. Am văzut că domnul Soare spune că am colaborat în trecut. Probabil că numeşte „colaborare“ faptul că a dirijat unul dintre spectacolele noastre. După părerea mea, colaborarea este un alt fel de comunicare, nu numai să te întâlneşti la un spectacol.

Suntem în momentul în care Johan Kobborg află că i-a fost scos numele de pe site, ca director artistic. Ce a urmat?

Nu numai că i-a fost scos numele, dar i s-a spus „Tu nu exişti“. Se pune mult accent pe acest post, dar, de fapt, este vorba de faptul că i s-a spus că nu există, că tot ce a făcut până în acel moment nu contează. Lui Johan i-a fost clar că nu poate lucra cu astfel de persoane. A doua zi, domnul Soare a oprit studiile de balet şi a vorbit în română, s-a prezentat şi cineva l-a rugat să vorbească în engleză. Atunci, domnul Soare a spus: „suntem în România, vorbim în limba română“. După câte am auzit, a spus că este teatru naţional.

E ceea ce domnul Soare spune că nu e adevărat.

Au fost balerini de faţă. Noi ne-am apărat de acuzaţii nefondate şi balerinii au început să îl susţină pe Johan. Ei au spus că nu dansează până nu se rezolvă situaţia, cum am spus şi eu.

Când a intrat în scenă ministrul Vlad Alexandrescu? A fost momentul în care Johan Kobborg nu a participat la prima convocare la minister.

Uitându-mă pe calendar, prima întâlnire a fost chiar înainte de schimbarea directorului, pentru ca toată echipa de management să se prezinte ministrului şi să prezinte planul de viitor, întâlnire la care am fost acceptaţi numai eu şi Johan. Ceilalţi din echipă, după mai multe cereri în audienţă, nu au fost primiţi. S-a uitat la Johan şi i-a spus: „Nu am negociat să se întâlnim şi cu tine“. Atunci, Johan i-a spus că poate să plece, dar ministrul i-a răspuns că poate să stea, dar că va vorbi în română. Nici nu am ştiut dacă să rămân. Nu a vorbit deloc cu Johan, ci numai cu mine.

Despre ce aţi vorbit?

M-a asigurat că această schimbare este cu bună-credinţă.

Şi întâlnirea de la minister, pe care domnul Kobborg a refuzat-o?

Domnul ministru a spus că a încercat să ia legătura cu el, dar Johan nu a primit niciun e-mail sau mesaj. Mi-a trimis mie un mesaj şi i-am spus că Johan îi va răspunde când o sa primească invitaţia oficială.

A urmat şi întâlnirea. În urma ei, ministrul a anunţat că lucrurile sunt rezolvate.

Ne-a făcut o propunere: să fie domnul Conta interimar şi domnul Soare director adjunct. Noi i-am răspuns că va trebui să ne gândim, pentru că ar fi trebuit să colaboreze cu domnul Soare. A doua zi, a urmat o întâlnire cu domnul Conta, care a zis, la un moment dat: „Sper că eşti deschis către colaborarea cu domnul Soare, la spectacole“. Apoi, s-a întors spre mine: „Tu mâine nu dansezi?“. I-am spus că nu pot, pentru că, din cauza situaţiei, nu am putut repeta cu partenerul. Atunci el mi-a spus că nu putem spune public aşa ceva, să spunem că partenerul nu este disponibil. I-am zis că nu pot să spun aşa, pentru că nu este adevărat.

Când aţi plecat de acolo, Johan Kobborg acceptase?

 Nu, noi ne gândeam că suntem în negocieri. Rămăsese să ne interesăm de aspectele legale. Toată lumea s-a fost grăbit să anunţe că s-a rezolvat această situaţie.

Ce s-a întâmplat până luni, când Johan Kobborg şi-a anunţat demisia?

Ne-am dat seama că nu putem lucra cu oameni care manipulează. Cum poţi avea încredere în cineva care la prima întâlnire îţi cere să minţi? Pentru imaginea instituţiei cel mai bun lucru ar fi fost transparenţa.

Anularea Galei Internaţionale de Dans. Domnul Tiberiu Soare spune că Johan Kobborg nu i-a transmis niciun document despre această gală.

 La această gală trebuia să vină Ivan Vasiliev. A fost singurul lucru pe care l-a cerut înainte de a scoate numele lui Johan, raportul despre Gală. Johan nu i-a trimis nimic, aştepta să se întâlnească. Nu a avut posibilitatea de a vorbi despre Gală, de a-i trimite ceva. Acum înţeleg de ce a cerut raportul înainte să îi scoată numele de pe site. Înseamnă că asta era de la bun început miza.

Au vorbit vreodată Tiberiu Soare şi Johan Kobborg?

Nu. Atacurile sunt foarte personale: „Ţi-ai atribuit un rol pe care nu îl ai“. Nu şi-a atribuit nimic.

Unii colegi români de la Operă au reproşat că „străinii“ sunt remuneraţi mai bine decât angajaţii români. Ştiţi despre ce sume vorbim?

Orice român are dreptul să fie colaborator şi să lucreze pe aceiaşi bani ca orice străin. Ca un coloborator, două luni pe an nu eşti plătit, nu ai pensie şi nici asigurări medicale. Ca angajat român, cu un contract pe viaţă, ţi se plăteşte chirie, asigurări medicale, pensie.

Cât primeşte în medie un colaborator străin?

În medie, un colaborator străin primeşte 500 de euro.

După demisie, Vlad Conta sau ministrul Culturii l-a sunat pe Johan Kobborg, să discute?

Nu. Luni, după demisie, cred că toată lumea era mulţumită că, în sfârşit, au reuşit să ne facă să plecăm. Marea schimbare cred că a fost la acea demonstraţie, când şi-au dat toţi seama că oamenii care îl atacă pe Johan nu îl atacă pentru că e străin, ci îl atacă pentru a se reîntoarce la putere o altfel de conducere. În lumea artei, dacă vrei să ridici un nivel, trebuie să investeşti. După ce investeşti, ţi-ai format o trupă de valoare, ai putere. Atunci creezi o instituţie în care artiştii români vor să rămână. Atunci ridici nivelul şcolii, ridici tot. S-au reîntors artişti români din străinătate şi Johan primeşte audiţii de la artiştii români care nu mai vor să plece. O parte din artişti sunt plătiţi şi nu mai dansează, din cauza vârstei. Ei spun: „De ce un străin să vină la mine în ţară să câştige?“. E un fel de naţionalism de care eu nu îmi dădusem seama.

Vi s-a întâmplat la Londra, de pildă, să vă simţiţi discriminată?

Nu. Şi încă ceva: la Kiev, eram unul dintre primii români de acolo. Aveam 9 ani. Am avut o profesoară care ne dădea tot ce ştia, din suflet, nouă, unor străini. Eu sunt ceea ce sunt astăzi datorită unui „străin“. Urăsc cuvântul acesta. La Londra, nici nu am ştiut ce naţionalitate au colegii din jurul meu. Lumea artei e o lume internaţională. Este o oportunitate să spui cine eşti. Întâi te reprezinţi pe tine şi, apoi, ţara ta.

Şi-a cerut cineva scuze după protest?

Unii colegi din străinătate au zis „Nu îmi vine să cred, mi-e ruşine că sunt român“.

Aţi vorbit personal cu ambasadorul Marii Britanii?

Ne-am văzut din întâmplare de câteva ori; prima dată la aniversarea de 30 de ani a prinţului Nicolae. Venea des la spectacole. Ne-a mai întrebat ce se întâmplă, ne-am întâlnit şi la fumoasa gală de caritate „Hope and Homes“. M-a întrebat cum poate să ajute. Domnul  ambasador al Marii Britanii a fost la premieră la „Manon“, la fel ca la multe alte spectacole din sezonul nostru. Am ajuns, iată, în punctul unor noi negocieri.  

V-aţi întâlnit cu prim-ministrul Cioloş.

Întâlnirea cu Dacian Cioloş a avut loc înainte de protest, înainte de demisia lui Johan. A fost un noroc să ne întâlnim faţă în faţă şi să îmi dau seama ce fel de om e. Ştia de la domnul ministru ce s-a întâmplat şi voia să afle şi versiunea noastră. Joi, sincer, ne pregăteam să ne mutăm lucrurile, după care am fost chemaţi la o altă întâlnire, la ministerul Culturii.

 V-a convins răspunsul prim-ministrului?

Nu m-a luat prin surpindere. De aceea mi-am şi permis acea scrisoare. Am scris-o din inimă. Răspunsul domnului Cioloş a contat mult pentru hotârâre.

După noua întâlnire, de joi, tonul este optimist?

Da, pentru prima dată, am fost ascultaţi. Suntem în negocieri.

Acuzaţiile privind Gala de la New York. Despre ce este vorba la acea Gală?

Sunt acuzaţii care privesc contractul şi se spune că banii se duc în contul lui Johan. Banii sunt în contul din New York, 3.000 de dolari, cât s-a strâns. Johan a plătit pentru aplicarea vizei în României, eu am plătit avocatul de la New York să ne facă documentele pentru viză. E un paragraf în contractul cu ICR şi cu Opera Naţională în care scrie ca banii pe vize să se întoarcă în contul lui Johan. Este vorba numai de banii de viză pentru România, pe care i-a plătit Johan pentru toţi balerinii. Cheltuielile mele pentru viza din America au fost investiţia mea în acest eveniment.

 A fost un eveniment în parteneriat cu ICR?

 Da. ICR a plătit drumul artiştilor care au participat şi nu au fost angajaţi ai ONB, iar firma americană care a organizat a plătit tot ce s-a întâmplat acolo.

O altă acuzaţie care s-a adus este aceea că Johan Kobborg nu a selectat balerini români pentru spectacole. Balerinii români au fost discriminaţi?

Toţi balerinii români sunt în spectacole. Dacă lumea s-ar uita la debuturi, ar vedea că debutanţii sunt români. Nu pot crede că spunem „români“ şi „străini“ în acest fel. Au venit vreo 200 de oameni din străinătate la prima audiţie deschisă  şi doi sau trei români. Cu toţii au fost acceptaţi.

Sunt spectacole anulate, iar domnul Soare a acuzat un lobby făcut de Johan Kobborg pentru ca reprezentaţiile să se anuleze. A făcut lobby?

 Aceste contracte nu sunt făcute de Johan, nu decide el ce se anulează. Dacă s-ar uita pe un contract, ar şti dinainte că nu e aşa.

Care e miza pentru Johan Kobborg? Depinde cariera lui de şederea la Bucureşti? Au fost oferte în altă parte zilele acestea?

Da, au fost oferte. Oamenii încearcă să ia legătura cu el, pentru că lumea îl ştie.

De ce nu vorbeşte Johan Kobborg?

Ce să spună el despre aceste acuzaţii? La început am luptat pentru el. Acum lupt pentru o instituţie care se află într-un moment în care poate să facă paşi înainte. De ce să nu ne întrebăm cum putem face mai bine lucrurile de acum încolo? În România trebuie să fie toate aranjate şi făcute repede, ca să spunem că nu mai e nicio problemă. Problemele, de obicei, sunt mult mai adânci, mai ales cea de la nivelul acesta.