romania - ultimele știri
Jumătate dintre români sunt indiferenți sau sceptici față de beneficiile pe care le are România la 17 ani de la aderarea la UE. Scade entuziasmul pro-european?
Aflat în vizită oficială la Casa Albă, unde a fost întâmpinat de Joe Biden şi unde a primit premiul Distinguished International Leadership, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să sublinieze, miercuri seară, că „România reprezintă un exemplu în multe domenii”.
Președintele a reușit să obțină o primire la Casa Albă, în timp record, pentru a-și negocia propria poziție, dar și pentru a lămuri detalii legate de apărarea țării, în cazul în care războiul ruso-ucrainean se extinde.
România se află pe locul al 89-lea în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare profesională, crescând în clasament față de 2020, când se afla pe locul 92, dar sub ratingul din 2018.
Cheltuielile pentru apărare vor crește structural în întreaga lume, odată cu noua normalitate a tensiunilor geopolitice și cu sfârșitul dividendelor de pace de mai multe decenii.
Daniel Funeriu, fost ministrul al Educației, a stârnit o controversă afirmând că în acest moment, cu același efort, poți trăi mai bine în România sau Republica Moldova decât la vest de Budapesta. Fostul ministru trăiește în Franța.
Numărul persoanelor din Uniunea Europeană care lucrează ca autori, jurnalişti sau lingvişti a crescut cu 9,1% în 2022, până la 891.600 de persoane, de la 816.800 de persoane în 2017, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat cu cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus vineri seară, la o emisiune desfășurată LIVE cu Alexandru Rotaru și Robert Kiss, de la Digi24, că Rusia va încerca ingerințe în alegerile care vor avea loc în țara noastră. Acesta a mai explicat că România este o țară pivot pentru NATO
Naționala României s-a clasat pe locul patru, joi, în calificările Campionatelor Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini (Italia), în timp ce Sabrina Maneca Voinea a ocupat locul al patrulea la individual compus
De ce face no combat AUR? Și de ce înainte de europarlamentare radicalii își arată disprețul față de UE?
Tot mai mulți români, dintre cei plecați să se realizeze financiar în străinătate, se gândesc serios să se întoarcă acasă, însă uneori nu o fac pentru că se tem că nu vor reuși să obțină un venit care să le permită un trai fără griji în România
„Cu generaţii în urmă românii stăteau la coadă după mâncare. Astăzi la București s-au întors cozile, dar cei care stau în ele nu sunt români”, scrie presa internațională.
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin Work from Asia, prin intermediul Departamentului de Muncitori Migranți din Filipine, vizează angajarea a peste 3.500 de lucrători
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat marţi Legea privind energia eoliană offshore. În 30 de zile, pe data de 30 mai, legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare.
Localitățile urbane mici au nevoie de sprijin mai mare pentru a naviga cu succes prin transformările tranziției, precum și de un dialog mai bun cu autoritățile centrale, potrivit specialiștilor.
În jur de 30 de bărbaţi ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa şi să evite să lupte în războiul cu Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de pază a frontierei, Andrii Demcenko, transmite marţi Reuters.
România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza, a precizat, luni, Executivul.
În vreme ce București și Cluj au depășit deja media UE, conform cifrelor oficiale, România are și cele mai sărace zone din întreaga uniune. Trei reputați economiști analizează pentru „Adevărul” situația României, țara în care, potrivit Eurostat, trăiesc cei mai mulți oameni expuși sărăciei.
Din ce în ce mai multe medicamente ieftine dispar treptat din farmacii, afectând în mod special persoanele cu afecțiuni precum boli de inimă, cancer sau boli autoimune, potrivit TVRInfo.
Românii sunt cei mai săraci europeni, conform Eurostat, iar la salarii suntem penultimii. Există totuși și locuri de muncă bine remunerate, dar uneori oamenii nu se prea înghesuie din cauză că nu vor să facă munci grele.
În urma unei recesiuni economice, țările din Europa Centrală și de Est (ECE) au asistat la o creștere semnificativă a insolvențelor e parcursul anului 2023, precizează specialiștii Coface.
România şi Coreea de Sud au semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare.
România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din jumătatea de est a Europei raportat la salariul mediu net lunar, potrivit unei ample analize privind piața imobiliară.
Piața imobiliară din marile orașe a luat-o razna cu adevărat, iar odată cu asta și prețurile materialelor de construcții și mai ales manopera. Renovarea unui apartament cu trei camere în București sau Cluj, dar și în alte localități importante a ajuns să coste cât un apartament în alte orașe
Cine va deconta eșecul PSD-PNL la Primăria Bucureștiului? Și cum poate ieși coaliția din capcana Cîrstoiu? Cine îl poate înlocui pe doctorul cu probleme în așa fel încât să devină un competitor serios pentru Nicuşor Dan?
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023, potrivit datelor Eurostat.
Un gigant francez va închide fabrica pentru camioane grele din Polonia, unde lucrează aproximativ 430 de angajaţi, şi va muta producţia în România, datorită costurilor mai mici.
Robert Eusebiu Jitaru a reușit performanța să se califice în sferturile de finală ale categoriei 63,5 kg la Campionatele Europene de la Belgrad, după ce l-a învins la puncte (5-0) pe croatul Filip Poturovic
Fostul comandant al forțelor terestre poloneze și fost ministru adjunct al apărării, Waldemar Skrzypchak, consideră că NATO nu trebuie să se teamă să doboare rachete rusești care zboară spre țările membre ale Alianței.
Echipa României a fost depășită de echipa Poloniei cu scorul de 7-0 (0-0, 5-0, 2-0), sâmbătă, la Sosnowiec (Polonia), la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-18, Divizia a II-a, Grupa A
Foarte mulți românii locuiesc în case comune în Marea Britanie. De multe ori, viața la comun vine cu provocări neașteptate, cum ar fi nevoia de a-ți închide cu lacăt dulapul de la bucătărie, pentru a nu risca să rămâi fără mâncare. Situația nu e singulară.
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada similară a anului trecut.
Adrien Stephane Mureșan, fiul omului de afaceri Sever Mureșan, s-a predat miercuri, 17 aprilie, autorităților franceze. Era dat în urmărire internațională și condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
Un top al celor mai mari producători de energie nucleară din lume a fost publicat recent, ținându-se cont de ponderea producției în totalul global, măsurată în terawatt-oră (TWh).
Admiterea României în programul Visa Waiver este un obiectiv strategic național, iar țara noastră se aproprie de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru acest demers, informează Guvernul
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România și Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în Abu Dhabi.
Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării de către Turcia, au declarat joi pentru AFP surse concordante, scrie Agerpres.
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele mici în rândul populației, potrivit unei analize efectuate de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Angajați din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC le-au arătat participanţilor la workshop-ul organizat pentru ucraininii din România mijloace de recuperare a conturilor de social media, în baza ghidului tradus recent, cu ajutorul partenerilor de la Uniunea Ucrainenilor di
Oamenii rușilor se pot infiltra în serviciile secrete și instituțiile românești? Sau sunt deja aici? Și cum a ajuns Ungaria prietenă la cataramă cu România?
Revolut a anunțat miercuri lansarea ofertei sale de refinanțare a creditelor, în premieră globală, pe piața din România.
România anului 2030 va fi cu totul alta decât România anului 2024 în evoluţia digitală,, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Atragerea de noi investiţii, transformarea digitală şi proiectele în domeniul energiei reprezintă principalele oportunităţi de care România poate beneficia în perioada următoare, arată datele FIC.
Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe anul 2023 a fost trimis de președinte către Parlament, iar în cadrul documentului sunt prezentate mai multe situații de securitate cu care s-a confruntat țara noastră
Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O'Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina, potrivit Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind acreditarea Danielei Anda Grigore Gîtman în calitate de ambasador al României în Republica Portugheză.
După 13 ani petrecuți în Statele Unite, Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, încărcată cu un bagaj plin de experiențe și învățăminte. După ce a schimbat 7 case în doar 13 ani, actrița a simțit nevoia de stabilitate. Vedeta a mărturisit și cum se menține în formă.
Agenția de rating S&P a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valutã, precum și perspectiva stabilã.
România s-a calificat, în premieră, pentru Billie Jean King Cup Finals (12-17 noiembrie, Sevilla) pe munca și determinarea cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Șeful federației, George Cosac, e însă cu gândul la readucerea în lot a unor jucătoare care au refuzat sistematic convocarea.