Decizii care au aruncat în colaps sistemul de pensii

Pensionarea pentru a masca şomajul, mutarea banilor de la pensii pentru a acoperi găurile bugetare, vârstele prea mici de pensionare  şi „pensiile nesimţite“ au aruncat sistemul în faliment. Trei salariaţi susţineau un pensionar, în 1989, iar fondul de pensii era pe plus. În 2009, un angajat ţinea în spate un pensionar şi bugetul pentru pensii avea minus 2 miliarde dolari. 

Avantajul unui fond de pensii excedentar lăsat de Nicolae Ceauşescu s-a topit rapid după Revoluţie. Unul dintre motive a fost numărul mare de oameni trimişi la pensie pentru a masca şomajul. Al doilea a fost acela că excedentul fondului de pensii a fost folosit pentru acoperirea unor găuri bugetare.

Mai citeşte şi:

Guvernul a adoptat actul normativ privind şomajul tehnic

Şomerii pun Aradul în topul datornicilor

„Aceşti bani au fost returnaţi în perioade de inflaţie foarte mare, ceea ce a făcut ca valoarea reală a banilor să fie mult mai mică", a explicat profesorul universitar Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti.

Guvernarea Roman, primul val

La sfârşitul anului 1989, România avea opt milioane de salariaţi şi 2,6 milioane de pensionari, la care se adăuga un milion de agricultori. Rata de dependenţă ( raportul între numărul de angajaţi care contribuie la fondul asigurărilor sociale de stat şi numărul beneficiarilor) era una confortabilă, de 3,4 angajaţi la un pensionar, fondul de pensii avea un excedent de 500 de milioane de USD.

În primii doi ani după Revoluţie (1990-1992), în timpul guvernărilor lui Petre Roman şi a lui Theodor Stolojan, numărul pensionarilor a crescut cu 600.000 de persoane. Analistul economic Ilie Şerbănescu, ministru al reformei în guvernul Victor Ciorbea, este categoric în privinţa responsabilităţii celor care au băgat în criză sistemul de pensii: „Ceauşescu a lăsat un sistem perfect sustenabil, cu excedent la fond. De vină pentru ceea ce s-a întâmplat sunt politicienii şi deciziile lor.

Dezastrul este opera integrală a regimului Roman - Iliescu, care au încercat să rezolve problema şomajului pe seama pensiilor".

La ce se referă Ilie Şerbănescu atunci când vorbeşte despre responsabilitatea lui Petre Roman, primul premier al României după Revoluţie, explică Alexandru Athanasiu, fost ministru al Muncii în Guvernul Radu Vasile.

„Decretul- lege nr. 60, dat în martie 1990, a trimis la pensie, în doar câteva luni, peste 500.000 de salariaţi". Decretul respectiv permitea pensionarea cu patru ani mai devreme pe caz de boală şi cu doi ani mai devreme în cazul pensionării anticipate normale. Astfel, femeile au ieşit din activitate la 53 de ani, iar bărbaţii la 58 de ani.

Roman: „A scăzut numărul de salariaţi"

La 20 de ani de la acea primă decizie, Petre Roman se justifică: „Ceauşescu anulase în anii '80 o serie de prevederi cu privire la pensionarea celor din grupele grele de muncă. De exemplu, în industria chimică, unde era un nivel de noxe teribil. Mai erau şi fabrici întregi unde lucrau în special femei, în condiţii deosebite: cu explozibili, praf de puşcă. Şi atunci, eu le-am redat drepturile pierdute, permiţând ieşirea la pensie înainte de vreme".

În opinia lui Roman, sistemul de pensii nu a fost dezechilibrat de numărul pensionarilor, ci de „scăderea inadmisibilă a numărului de salariaţi": „Au fost acele privatizări prin lichidare, prin care întreprinderile erau cumpărate pe mai nimic, se vindeau activele şi apoi se speculau terenurile. Mii de oameni şi-au pierdut locul de muncă pe platforma 23 August, din cauza acestor privatizări", explică fostul premier. Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), în timpul guvernării lui Nicolae Văcăroiu (1992 - 1996), 500.000 de salariaţi au devenit pensionari. Mare parte dintre aceştia erau şomeri apăruţi după primele privatizări, dar şi alte categorii, spune fostul ministru Athanasiu.

„În 1993, de exemplu, a dat faliment cooperaţia meşteşugărească, iar 120.000 de pensionari, care aveau propriul lor sistem, au fost preluaţi la fondul public. S-au mai preluat şi pensionarii de la fondurile de creaţie, scriitori artişti etc".

Potrivit statisticilor, în 1996, fondul de pensii a intrat pe deficit (0,23% din PIB), fiind necesare mici împrumuturi de la Trezoreria statului pentru a se acoperi pierderile. Contactat de „Adevărul", Nicolae Văcăroiu, şeful Curţii de Conturi, nu a vrut să comenteze deciziile luate pe vremea când era premier.

Vârful pensionărilor, în guvernarea CDR

Convenţia Democrată din România (CDR) şi guvernele conduse pe rând de Victor Ciorbea şi Radu Vasile au aplicat mari proiecte de restructurare care au dus la disponibilizări masive - în 2000, rata şomajului era de 10%. „Era clar că aveam o problemă gravă şi, în 1998, am început munca la proiectul legii pensiilor. După finalizarea lui, proiectul a fost dezbătut doi ani în Parlament şi a intrat în vigoare abia în 2001", spune Athanasiu.

„Din păcate", completează el, „legea a fost deformată de cele 57 de reglementări ulterioare care au introdus categorii de privilegiaţi. Pensiile speciale, de exemplu, care instituie un regim preferenţial pentru pensionarea magistraţilor, parlamentarilor, ambasadorilor şi piloţilor civili, au fost introduse rând pe rând, de către parlamentari, din 2003 şi până în 2008. Numărul persoanelor cu pensii speciale a ajuns în 2009 la 330.000 de persoane.

Din 2001, pensionarii sunt mai mulţi decât angajaţii

Punctul critic, în care numărul pensionarilor de la asigurările de stat (fără foştii agricultori) a depăşit numărul salariaţilor din economie a fost atins în decembrie 2001, în timpul guvernării lui Adrian Năstase - PSD. În timpul mandatului acestuia s-au înregistrat 4,4 milioane de angajaţi şi 4,5 milioane de pensionari înregistraţi la buget (fără foştii agricultori). 

Pensionarii duc un trai greu cu pensiile pe care le primesc

În luna noiembrie 2009 existau 4,364 milioane de salariaţi şi 4,742 pensionari (fără pensionarii din agricultură). Prin urmare, 10 salariaţi au ajuns să susţină 11 pensionari.

În timpul mandatului liberalului Călin Popescu-Tăriceanu, (2004-2008) cheltuielile cu pensiile au ajuns la 13 miliarde de USD (9,2 miliarde de euro) pentru că valoarea punctului de pensie a crescut de la 295 de lei, cât era în ianuarie 2005, la 697,5 lei.

Profesorul universitar Marian Preda spune că „pensionarii sunt cel mai mare bazin electoral", însă nicidecum nu reprezintă cea mai defavorizată categorie socială: „Există bătrâni care nu au niciun fel de venit şi există tineri care muncesc pe sume mai mici decât pensia medie din România", insistă sociologul, distrugând un clişeu aducător de voturi.

Traseul Legii pensiilor

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică până pe 12 februarie un nou proiect de lege a pensiilor. Potrivit acestuia, vârsta legală de pensionare va fi egalizată la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. După adoptarea lui de către Guvern, proiectul va intra în dezbaterea Parlamentului.

Gaura la pensii, cât preţul unei autostrăzi

În 2009, deficitul bugetului fondului de pensii a fost de circa 1,5 miliarde de euro (aproximativ 2 miliarde de USD), iar cel pentru 2010 este estimat la 1,8 miliarde de euro. Minusul în bugetul de pensii este egal cu suma necesară construirii autostrăzii Comarnic - Braşov, de 1,5 miliarde euro, realizată în parteneriat public-privat.

Profesorul Marian Preda, autorul capitolului Pensii din Raportul „Riscuri şi inechităţi sociale în România", elaborat anul trecut, insistă pe această comparaţie: „Vă daţi seama ce infrastructură şi câte locuri de muncă am avea dacă aceşti bani ar pleca de la bugetul de stat spre investiţii şi nu spre completarea pensiilor? Dacă banii de pensii ar fi fost cheltuiţi cu chibzuinţă, în anii de după Revoluţie, am fi avut o ţară brăzdată de autostrăzi moderne!", conchide sociologul Preda.

Un milion de pensionari invalizi

Potrivit raportului, cheltuielile totale de pensii sunt de peste 10 miliarde de euro, fiind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare.

Potrivit aceleiaşi surse, România are un total de 5,7 milioane de pensionari, din care 700.000 sunt agricultori.

Numărul pensionarilor de invaliditate a crescut de patru ori după 1990, ajungând la aproape un milion de persoane. 330.000 de pensionari au ieşit din activitate în baza unor legi speciale. Este vorba despre magistraţi, parlamentari, piloţi, angajaţi din Armată şi Poliţie.

Cercetarea arată că, pe termen mediu şi lung, raportul dintre pensionari şi salariaţi se va menţine ridicat, structura populaţiei fiind una atipică: generaţiile de 19-41 de ani sunt foarte numeroase, rezultat al politicilor pronataliste agresive ale lui Ceauşescu, în timp ce generaţiile între 0 şi 18 ani sunt foarte puţin numeroase.

Decizii care au afectat bugetul

-Pensionări masive între 1990 şi 1998 pentru a masca şomajul din privatizare.

-Împrumuturi de la fondul de pensii pentru acoperirea găurilor bugetare.

-Vârste prea mici de pensionare - în 1990 femeile ieşeau la 53 de ani, iar bărbaţii la 58 de ani.

-Preluarea unor pensionari rezultaţi din industrii falimentare (cooperaţiile) la bugetul public, în 1993.

-Introducerea în Legea pensiilor a excepţiilor şi privilegiilor care au dus între 2003 şi 2008 la apariţia pensiilor pentru categorii speciale ( parlamentari, magistraţi, ofiţeri).

Soluţii

-Creşterea vârstei medii de pensionare la 65 de ani sau mai mult.

-Eliminarea inechităţilor din sistem, reducerea pensiilor aberante şi unificarea sistemului public de pensii.

-Lărgirea bazei de persoane care contribuie.

-Verificarea pensionărilor de boală.