Xiaomi lansează Redmi Note 8T cu cameră foto cvadruplă de 48MP

Xiaomi lansează Redmi Note 8T cu cameră foto cvadruplă de 48MP

Cel mai recent smartphone Redmi are o cameră cu rezoluţie de 48MP, permite încărcare rapidă la 18W şi vine cu funcţie NFC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu o rezoluţie de 48MP, camera principală are un senzor de ½-inch, cu o diafragmă de f/1.79 şi unghi de cuprindere de 79.4°. Camera ultra-wide de 8MP are un unghi de cuprindere de 120°, iar celelalte două slot-uri sunt ocupate de o cameră macro de 2MP şi un senzor cu adâncime de 2MP.

Pe partea din faţă, Redmi Note 8T are o cameră de 13MP pentru selfie, cu diafragmă f/2.0 şi tehnologie AI încorporată. Camera frontală include şi o funcţie pentru selfie panoramic - prima din seria Redmi Note.

Display-ul este denumit Dot Drop şi are 6,3 inci, cu un design curbat şi calitate Full HD+. Telefonul vine cu Corning Gorilla Glass 5 pe faţă şi spate şi este acoperit de un nano-strat care îl face rezistent la stropii de apă.

Redmi Note 8T rulează pe chipset-ul Snapdragon 665 şi are o baterie de 4000 mAh, cu încărcare rapidă prin intermediul unui USB Type-C, punând la dispoziţia utilizatorului şi un încărcător de 18W. O funcţie de Curăţare Automată a Difuzorului elimină particulele de praf şi alte impurităţi, prin impulsuri sonice de joasă frecvenţă. Telefonul are încoporată şi tehnologia NFC pentru comunicare între dispozitive.

De unde poţi cumpăra Redmi Note 8T

Redmi Note 8T va fi disponibil în 3 variante (RAM + stocare): 3GB + 32GB, 4GB + 64GB, şi 4GB + 128GB, începând de la preţul recomandat de 859 lei via Mi Store şi online pe eMAG, Blacktech, Flanco şi alte canale specializate. Telefonul va fi disponibil şi în reţelele operatorilor Vodafone România şi Digi Mobil România. 

Utilizatorii care achiziţioneazǎ Redmi Note 8T în perioada 28 noiembrie - 31 decembrie 2019, din reţeua oficială a distribuitorilor şi partenerilor autorizaţi Xiaomi din România, vor beneficia gratuit de schimbarea ecranului în caz de spargere, în primele 6 luni de la data cumpărării, direct la ESD, centrul de service autorizat Xiaomi. Înlocuirea se poate face o singură dată.  

Redmi Note 8T este disponibil în 3 culori: Moonshadow Grey, Starscape Blue şi Moonlight White. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: