Versuri secrete pe clopotele din bisericile din Sălaj. „Dacă interpretarea anului este corectă, clopotul datează de la 1514“
0Pasiunea pentru fotografie, pentru călătorii şi pentru istoria judeţului natal i-au purtat paşii profesorului de matematică Mirel Matyas şi în turlele unor biserici din judeţul Sălaj, unde a descoperit că multe clopote sunt inscripţionate cu versuri sau cu date de identificare în limba latină. Fascinat de această descoperire, profesorul a studiat originea acestor inscripţii.
În călătoriile pe care le-a făcut prin ţară ori în străinătate, profesorul de matematică Mirel Matyas (45 de ani), din Zalău, nu a ratat ocazia să se urce în turlele bisericilor. A ajuns pentru prima dată într-un astfel de loc din pură curiozitate, la Biserica Reformată din Zalău, din dorinţa de a vedea lumea de sus şi de a realiza fotografii spectaculoase. A decis să repete experienţa. „Când ajung la câte o biserică, încerc să urc şi în turn. Pentru peisaje şi panoramă, dar şi pentru ce aş putea găsi acolo“, mărturiseşte cadrul didactic.
Ore de documentare la Arhivele Naţionale
După ce a realizat că turlele unora dintre lăcaşurile de cult din judeţul Sălaj ascund adevărate comori, Mirel Matyas, care ţine un blog de călătorii, a început o muncă amplă de documentare care să-i permită să desluşească misterele din spatele descoperirilor făcute, în special inscripţii, şi care să suplinească lipsa unei cercetări amănunţite realizată de istorici. Cea mai recentă poveste descoperită este cea a clopotelor din turla Bisericii Reformate din localitatea sălăjeană Doba Mare, pentru a cărei documentare a fost nevoie de zeci de ore petrecute în Arhivele Naţionale.
Biserica Reformată din Doba Mare, o construcţie în stil romanic, datează din perioada 1869-1876, conform unei inscripţii păstrate pe tavanul bisericii. În turla lăcaşului de cult, Mirel Matyas a descoperit două clopote masive, pe cel cu dimensiuni mai mari fiind inscripţionate trei rânduri în limba latină „Vivos voco/Mortuos plango/Fulgura frango“ – „Pe vii îi chem/Pe morţi îi plâng/Fulgerele le frâng“. „Cât de plastic şi cât de simplu sunt descrise cele trei funcţii importante ale clopotelor: acela de a-i chema pe cei vii la biserică, de a-i conduce pe cei morţi pe ultimul drum şi, în fine, acela de a apăra comunităţile împotriva urgiilor naturii“, constată profesorul de matematică.
Versuri de-ale lui Friedrich von Schiller
Fascinat de descoperirea făcută, Mirel Matyas a început săpăturile pentru a afla povestea versurilor. Aşa a constatat că inscripţia în limba latină este întâlnită frecvent în Occident şi că a ajuns în spaţiul transilvan pe filieră catolică, fiind ulterior asimilată şi de biserica reformată. Versurile amintite, susţine el, au devenit celebre graţie poetului german Friedrich Schiller: „În anul 1799, Schiller scrie poezia «Das Lied der Glocke» („Cântecul clopotului“), poezie care debutează cu un motto ce conţine versurile ce apar şi pe clopotul din Doba Mare. Motto-ul folosit de Schiller pentru poezia sa a fost preluat de pe un clopot din Schaffhausen, un oraş aflat pe malul Rinului, în nordul Elveţiei. Clopotul de 4,5 tone, turnat în 1486, a bătut secole la rând în turnul bisericii din localitate. Acum, clopotul crăpat este expus în curtea bisericii şi este cunoscut drept „Schiller – Glocke“ – „Clopotul lui Schiller“.
Potrivit profesorului, versurile apar şi pe cele trei clopote ale Bisericii Hoffnungskirche din Berlin, pe cel de la Biserica Ortodoxă din Racoviţa, Sibiu, dar şi pe cel de la Catedrala Episcopală „Sfânta Vineri“ din Zalău. „În Berlin, de exemplu, în Biserica Hoffnungskirche, versurile sunt împărţite între cele trei clopote denumite «Glaube» / «Credinţa», «Liebe» / «Iubirea», respectiv «Hoffnung» / «Speranţa». Ele au fost turnate în 1913 şi se crede că sunt printre ultimele clopote din Occident care conţin aceste versuri“, scrie blogger-ul pe pagina sa. Originea versurilor nu a putut fi, însă, stabilită. În lipsa unor cercetări sistematice în acestă direcţie, Matyas susţine că în România, numărul clopotelor astfel inscripţionate nu este cunoscut.
După cum indică inscripţia clopotului de la Doba Mare, acesta a fost turnat în 1935, în turnătoria lui Klein K. Oszkár din Cugir, şi l-a înlocuit pe cel predat în 1917 administraţiei austro-ungare. „Clopotele bisericilor din monarhie au fost extrem de importante în economia Primului Război Mondial, o bună parte fiind rechiziţionate de armata austro-ungară. Aşa se face că după Război, multe comunităţi s-au trezit fără niciun clopot, oficierea slujbelor religioase fiind serios afectată. Majoritatea comunităţilor au încercat să găsească soluţii, să-şi cumpere pe bani proprii alte clopote. În ziarele vremii, chiar şi în cele editate în limba română, au apărut reclame la diferite ateliere şi turnătorii de clopote din ţară“, dezvăluie Matyas.
Clopot vechi de 500 de ani
Cel de-al doilea clopot de la Doba este datat 1514, potrivit analizelor făcute de către pasionatul profesor, şi are, aproape de suportul de prindere, un text cu caractere latine, din care se disting numele Lucas, Marcus, Mathes şi Iohanes. Cu sprijinul prietenului său, profesorul Kiss Gyula, Mirel Matyas a reuşit să facă legătura între aceste cuvinte şi inscripţia „E.Lucas.Marcus Mathes.Iohanes.1.Q.1.4“, peste care a dat în volumul în limba maghiară „Clopote şi cristelniţe de bronz medievale din Ardeal“, de Benkö Elek. „Dacă interpretarea anului este corectă, clopotul datează de la 1514, adică are peste 500 de ani vechime! Autorul Elek explică şi prezenţa literei «E» de la începutul inscripţiei. Ar fi vorba despre iniţiala meşterului: Emericus de la Oradea“, mai spune bloggerul sălăjean.
Acesta este hotărât să continue munca de documentare pe tema clopotelor vechi din biserici, motivând că „elementele ce ţin de istoria locală a locurilor din proxima noastră vecinătate ar trebui recuperate şi aduse în atenţia publicului larg. Turlele bisericilor sălăjene ascund adevărate comori. Vorbim de clopotele care, fie prin inscripţiile lor, fie prin vechimea lor, sunt martori ai anilor scurşi, ai timpului trecut. Nici nu se poate altfel, căci clopotele măsoară şi marchează cu dangătul lor ziua şi sărbătorile, îi cheamă pe credincioşi la biserică, îi petrece pe cei plecaţi din acestă lume pe ultimul lor drum sau, conform unor tradiţii populare, au puterea de a alunga urgiile naturii. Clopotele bisericilor noastre aşteaptă să-şi spună povestea“, spune Mirel Matyas.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
