Se fac teste Babeş - Papanicolau gratuite. Vezi cum poţi face şi tu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 1.200 de femei din Sălaj îşi făcuseră până la începutul acestei luni testul Babeş – Papanicolau prin Programul de depistare precoce a cancerului de col uterin, demarat în luna septembrie în întreaga ţară.

Potrivit informaţiilor primite de la dr. Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, numărul celor care au ales să se testeze gratuit prin acest program în cursul lunilor septembrie şi octombrie a ajuns la 1.180, cea mai mare parte dintre paciente adresându-se medicilor în cursul lunii octombrie. Reprezentantul DSP spune că din totalul testelor efectuate la cele 1.180 de femei, aproximativ 50 la sută au ieşit normale. 40 la sută dintre teste au ieşit cu modificări inflamatorii – însă dr.Marincaş subliniază că aceste modificări nu înseamnă nicidecum o afecţiune malignă, ci că pacientele respective au afecţiuni inflamatorii, cauzate de agenţi care provoacă inflamaţii şi care pot fi tratate de medicul ginecolog. Au fost, din păcate, şi cazuri – reprezentând aproximativ 10 la sută din teste – în care rezultatele au indicat leziuni sau modificări displazice, însă directorul DSP susţine că nici măcar aici nu putem vorbi, cu siguranţă, despre cancer. „Aceste paciente vor fi reprogramate pentru reinvestigare, diagnostic şi tratament”, explică medicul demersurile ce se fac în astfel de situaţii.


Reamintim că pot beneficia de acest program de testare gratuită împotriva cancerului de col uterin femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, categorie din care fac parte, în Sălaj, aproximativ 65.000 de paciente. Pentru a intra în program, ele trebuie să se prezinte, mai întâi, la medicul lor de familie, care le va informaţii şi consiliere, dar şi un formular, cu care trebuie să se ducă, în baza unei programări, la unul dintre cele patru centre de recoltare organizate în judeţ: la ambulatoriile Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei şi Spitalul orăşenesc Jibou, dar şi la Policlinica Salvosan Ciobanca. Aici i se va recolta o probă, al cărui rezultat îl va primi, în termen de 30 de zile, medicul de familie, care va anunţa pacienta cu privire la paşii de urmat în situaţia în care testul pune în evidenţă anumite leziuni.


Sumele necesare acestor teste sunt alocate de la buget prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi ajung, anul acesta, pentru efectuarea a 10.000 de teste, din care s-au cheltuit până acum puţin peste 10 la sută. Programul se va derula pe o perioadă de cinci ani, astfel încât toate pacientele eligibile să poată fi testate împotriva temutei boli.

Potrivit medicului ginecolog Majdik Vasile, directorul medical al Spitalului Judeţean, importanţa extrem de mare a acestui program este faptul că această afecţiune - cancerul de col uterin - este printre puţinele cancere care poate fi depistat într-un stadiu extrem de incipient. Medicul mai spune că importanţa descoperirii precoce a bolii este cu atât mai mare cu cât ea apare la paciente tot mai tinere, fiind şi denumită, din această cauză, "cancerul femeii tinere". "Acest cancer este determinat de un virus, Papiloma virusul, care apare la opt din zece femei. Norocul este că puţin dintre acestea fac cancer, dar, din păcate, "puţine" înseamnă, în România, 3.000 de cazuri pe an", a explicat el. Dr. Majdik precizează că factorii favorizanţi în dezvoltarea cancerului de col uterin sunt vârsta precoce a începerii vieţii sexuală şi partenerii multipli.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite