Repetiţia e mama... închisorii. Şapte ani şi patru luni de detenţie pentru un tâlhar de meserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi au şi-au bătut victimele şi le-au lăsat fără bani
Cei doi au şi-au bătut victimele şi le-au lăsat fără bani

Peste şapte ani. Atât va trebui să mai petreacă în spatele gratiilor un sălăjean condamnat de Judecătoria Zalău la închisoare cu privare de libertate, după ce, împreună cu un amic, au bătut şi au tâlhărit două persoane în gara din Zalău.

Fapta s-a petrecut în luna februarie, bărbatul fiind identificat şi prins imediat de poliţiştii TF şi arestat preventiv în baza propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, admisă de magistraţi. Bărbatul, Vasile Bojan, împreună cu un amic, Vlad Rostaş, i-au luat la bătaie pe alţi doi bărbaţi aflaţi în gara Zalău, sustrăgând de la unul dintre ei suma de 24 de lei. Pentru că Bojan avea antecedente penale, mai fiind condamnat tot pentru tâhărie, Judecătoria Zalău l-a condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare cu privare de libertate (din care se deduce eprioada petrecută în arest preventiv, adică din 12 februarie până la zi), iar pe amicul său la trei ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Cei doi sunt obligaţi şi la plata în solidar a sumei de 100 lei către una dintre victime, cu titlu de daune morale, şi a sumei de 1500 lei către cealaltă.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 10 zile.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite