Povestea dramatică a uneia dintre cele mai vechi case tradiţionale ţărăneşti din România. A supravieţuit unui incendiu, iar acum este lăsată să moară

Aşa arăta casa înainte de 1980 când încă era locuită, într-o fotografie făcută de fostul etnolog şi jurnalist Leontin Ghergariu FOTO wikipedia.org

O casă tradiţională construită în urmă cu mai bine de 300 de ani şi care a rezistat de-atunci vremurilor a ajuns acum în pragul colapsului, după ce niciuna dintre instituţiile prin a căror administrare s-a perindat n-a intervenit semnificativ în salvarea imobilului.

O casă tradiţională construită în localitatea sălăjeană Cizer la începutul secolului al XVIII-lea şi declarată, graţie vechimii şi valorii ei, monument istoric, este la un pas de a se prăbuşi după ce instituţiile publice în a căror administrare s-a aflat în ultimii 30 de ani nu au făcut ce era de făcut pentru susţinerea bătrânei clădiri.

A rămas intactă după ce satul a ars

Cel care cunoaşte cel mai bine povestea casei este învăţătorul Petru Galiş, care a stat de vorbă cu bătrânii satului despre istoria clădirii. Aşa a aflat că imobilul a fost construit în jurul anului 1715, concluzie la care a ajuns pornind de la faptul că, în acea perioadă, un incendiu a mistuit mare parte din sat, iar localnicii şi-au amintit de casă ca fiind una dintre puţinele care au scăpat de năpastă. Din acest motiv, casa a fost folosită, o vreme, şi ca biserică, după ce biserica satului a fost mistuită şi ea de flăcări. ”Era o casă mai mare, mai frumoasă decât celelalte, probabil era o casă de iobagi emancipaţi”, povesteşte învăţătorul.

De altfel, şi etnografii confirmă valoarea bătrânei case, valoare dată atât de vechime, cât şi de dimensiunea ei neobişnuit de mare pentru acele vremuri şi motivele decorative din portalul uşii interioare, din cadrele ferestrelor, şi din stâlpii târnaţului. Etnograful Augustin Goia, în prezent cercetător ştiinţific la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a fost primul specialist care s-a preocupat cu adevărat de soarta casei, apreciind că imobilul ar fi chiar unic, ca mărime şi elemente ornamentale.

Casa a fost locuită până spre finalul anilor 80. Ultimul ei locuitor a fost Ioan Lupuţ, de unde vine şi denumirea ei ca şi ”Casa lui Lupuţ”. În 1987, casa a fost cumpărată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, prin Augustin Goia, intrând în patrimoniul judeţului Sălaj şi administrarea instituţiei de cultură. Pentru că era într-un loc greu accesibil, situat pe malul unei văi, casa a fost mutată – cu gardul de nuiele cu tot - de noii proprietari lângă şcoala din sat.

Învăţătorul Petru Galiş îşi aminteşte că, în 2000, cu bani de la muzeu şi cu forţă de muncă locală, s-au făcut reparaţii la acoperişul din paie al casei. ”Din păcate, nu s-au făcut cum trebuie. Ar fi trebuit puse paie de secară, iar noi am adus paie de la batoză, că numai d-astea am găsit”, povesteşte dascălul.

Nelocuită şi cu intervenţii tot mai rare şi neadecvate, casa a început să se degradeze pe zi ce trecea, situaţie ce l-a determinat pe managerul de atunci al muzeului (se întâmpla în 2009) să decidă, împreună cu primarul de la acea vreme, trecerea imobilului în administrarea Primăriei Cizer, care tocmai se pregătea se depună un proiect pentru reabilitarea căminului cultural. ”Managerul de atunci, Alexandru Matei, l-a convins pe primar să scoată căminul din proiect şi să includă reabilitarea casei, de fapt a întregii gospodării. Din păcate, proiectul nu a primit finanţare şi nu s-a mai materializat”, explică actualul manager al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Corina Bejinariu.

În 2004, casa a fost declarată monument istoric, dar acest nou statut nu i-a adus nici un avantaj, pentru că Ministerul Culturii şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj nu au inclus imobilul pe lista priorităţilor pentru restaurare. În toată această vreme, timpul n-a trecut indiferent pe lângă vechiul imobil. Paiele improprii au fost spălate de ploi şi mânate de vânt, iar unde n-a lovit natura, au lovit oamenii, care au vandalizat clădirea care a ajuns, azi, în pragul prăbuşirii.

”Este un bulgăre de aur ce se topeşte în mocirla nepăsării şi neputinţei autorităţilor”, rezumă situaţia învăţătorul Galiş.

Proiect de peste 200.000 de euro

Actualul primar din Cizer, Liviu Fărcaş, este încrezător că pe vechea casă o aşteaptă vremuri mult mai bune. ”Avem un proiect depus spre finanţare prin PNDR 2014-2020 Submăsura 7.6.. Proiectul este la evaluare, dar avem speranţe că vom câştiga, întrucât s-au depus mai puţine proiecte decât fondurile disponibile”, spune primarul. Proiectul, în valoare de 227.717 euro, prevede consolidarea întregii ”gospodării Lupuţ”, ce include, pe lângă casa – monument istoric, şi o aşa-numită ”oloire”, adică o presă de ulei de epocă.

Variantă – mutarea casei la Cluj-Napoca

În perspectiva unui eventual eşec al proiectului, administraţia locală ia în considerare propunerea etnografului Augustin Goia de a muta casa în Parcul Etnografic Naţional 'Romulus Vuia' din Cluj-Napoca, acolo unde se mai află o clădire extrem de importantă din Cizer: biserica lui Horea, construită în 1773 de Vasile Ursu Nicola, cunoscut în istorie ca Horea, conducătorul răscoalei ţărăneşti de la 1784, din Transilvania. Biserica a fost mutată acolo, de la Cizer, în 1968. ”Noi am scos deja o hotărâre de consiliu local în acest sens. Ne-am gândit că decât să se distrugă aici, mai bine să fie mutată la Cluj”, spune primarul Liviu Fărcaş, precizând că până cel târziu în luna martie va şti dacă proiectul depus va primi sau nu finanţarea.

Legătura casei cu legendarul Horea

Unii entuziaşti susţin că în această casă ar fi locuit însuşi Horea, pe vremea când coordona echipa de muncitori care lucra la ridicarea bisericii din Cizer. Învăţătorul Petru Galiş crede, însă, că este o ”fabulaţie”. ”Horea a ajuns aici după ce a fugit din Apuseni şi s-a refugiat la ceva rude pe care le avea la Ciucea. Acolo locuia el. Pentru că era un meşter foarte bun, i-a mers vorba în satele din jur, aşa că oamenii din Cizer s-au dus şi l-au tocmit pentru a le face biserica. Se povestea că avea, aici, în Cizer, pe malul văii, o scorbură într-un copac, unde se adăpostea când trecea potera sau jandarmii”, spune învăţătorul.

FOTO Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Potrivit unei prezentări a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Biserica lui Horea este construită din stejar, iar clopotniţa sa înaltă — element de prestigiu comunitar, corpul naosului şi cel al altarului alcătuiesc împreună un întreg bine echilibrat, îngrijit executat, armonios proporţionat şi dinamic. De asemenea, pereţii bisericii sunt încinşi median cu funia tradiţională sculptată, care apare şi la portal, iar arcadele pridvorului sunt şi ele bogat decorate. Este singura biserică în care se mai păstrează – pe una dintre grinzi - semnătura lui Horea.

Vă mai recomandăm:

Cum şi-a pierdut ţăranul român identitatea. Etnolog: „Am fost în sate în care muşcatele au fost înlocuite de sparanghel“

Ei sunt tinerii cărora nu le este ruşine cu tradiţiile bunicilor. Locul din România în care războiul de ţesut şi furca sunt „cool“