Mobilizare impresionantă pentru o bunicuţă care trăieşte într-o sărăcie lucie. Femeia are un ajutor social de 142 de lei

Zeci de oameni au pus mână de la mână pentru a veni în ajutorul unei octogenare care trăia în condiţii mizere, într-o locuinţă socială.

Mobilizare exemplară pentru o bătrână de 81 de ani, care trăieşte într-o locuinţă sărăcăcioasă, dintr-un imobil social al Primăriei Zalău. Cazul a ajuns în atenţia unei asociaţii umanitare din municipiu, care a făcut, mai apoi, apel pe Facebook către toţi cei care vor şi pot să o ajute pe vârstnică.

În vârstă de 81 de ani, Maria Burcea locuieşte în chirie într-un spaţiu de 16,53 metri pătraţi în blocul C3, un bloc de locuinţe sociale al Primăriei Zalău, din 2005, pentru care plăteşte 14,2 lei/lună. Femeia trăieşte dintr-un ajutor social de numai 142 de lei, sumă care abia îi ajunge pentru a-şi cumpăra pâinea, darămite să investească în întreţinerea locuinţei, cum este stipulat, de altfel, în contractul de închiriere. O mai ajută o nepoată, şi ea chiriaşă în acelaşi imobil. În lipsa unor lucrări de întreţinere, camera în care îşi duce bătrâneţile s-a deteriorat sever, este permanent inundată din cauza defecţiunilor la instalaţia de apă, tavanul stătea să cadă, pereţii fiind scorojiţi, îmbibaţi de igrasie şi de mucegai. Uşa veche de lemn stătea să cadă, iar pentru a o ţine închisă peste noapte, bătrâna o sprijinea cu ajutorul unui bolovan. Baia, aflată într-o situaţie deplorabilă, este situată la capătul unui coridor neluminat, iar pe timpul iernii, foloseşte un reşou ca să se încălzească.

Cazul a ajuns în atenţia Asociaţiei "Dăruieşte un pahar cu apă" din Zalău, care se mai implicase şi în alte cazuri sociale din judeţ. Sabina Iosif, reprezentanta Asociaţiei, spune că imediat ce a aflat această tristă poveste a făcut un apel pe Facebook, gândindu-se la nevoia cea mai urgentă a femeii: mâncarea. Cum nu dispunea de un aragaz ori de un frigider şi pentru că locatara oricum nu îşi poate găti, Sabina şi-a propus să îi asigure ea masa de prânz:

"O nepoată a bunicuţei îi aducea, din când în când, porţia ei de mâncare pe care o primeşte la cantina socială. M-am angajat să  trimit zilnic o mâncare caldă, pentru tot restul zilelor pe care le mai are pe acest pământ, însă aveam nevoie de ajutor în privinţa transportului. Mie îmi era destul de greu să ajung zilnic în celălalt capăt al oraşului cu mâncarea". Oamenii cu suflet mare nu au întârziat să apară, mulţi dintre ei oferindu-se să contribuie, cu diverse sume de bani, pentru a acoperi cheltuielile cu masa. Problema a fost rezolvată, însă, de un donator anonim, care s-a angajat să suporte contravaloarea meniului zilnic, care va fi livrat până la uşa vârstnicei de către cei de la restaurant. "În weekenduri, îi voi duce eu, din ceea ce gătesc pentru familia mea", spune Sabina.

Donaţiile în bani şi bunuri au făcut ca în doar câteva zile, casa Mariei Burcea să capete o nouă faţă, iar condiţiile de trai să fie, în sfârşit decente. "Surpriza mare a fost să merg în anumite locuri ca să plătesc cele necesare bunicii şi, cu un zâmbet, să îmi fie refuzaţi banii. Am zis un "mulţumesc" din adâncul inimii şi am plecat uimită încă o dată de bunătatea oamenilor. Am fost sunată de persoane cu posibilităţi mai mici sau mai mari, dar toţi aveau o inimă imensă. La fiecare caz ajungem să primim mult mai mult decat iîndrăznim să cerem. Cred cu tărie că Dumnezeu m-a înconjurat cu aceşti oameni minunaţi încat niciodată nu am emoţii că nu voi găsi ajutor pentru cazurile în care ne implică", susţine zălăuanca.

Soţul său s-a ocupat de schimbarea uşii, astfel încăt bătrâna să poată dormi liniştită, fără teama ca s-ar putea trezi cu "musafiri" nepoftiţi care să o lase fără puţinul agonisit. Un meşter a făcut reparaţiile atât de necesare şi a zugrăvit încăperea sărăcăcioasă, canapelele şubrede au fost înlocuite de mobilier curat, podele reci din ciment, căptuşite cu linoleum: "La sfârşitul zilei nici nouă nu ne venea să credem cât de schimbată este camera... vecinii se minunau, dar noi şi mai tare. Ştiam că vrem să o facem locuibilă, dar nu ne-am aşteptat să arate atât de frumos. Bucuria mea a fost imensă. iar bucuria bunicii a fost bucuria noastră, atât cât a ştiut şi cât a înţeles, a zis "îs fericită". Acum acea camera o poate numi,in sfârşit, acasa". Totul s-a încheiat cu o celebrare simbolică a tuturor aniversărilor uitate ale bunicuţei: o lumânare aprinsă într-o felie de tort, şi cu promisiunea revederii săptămânale.

Vă mai recomandăm

O româncă munceşte ca vânzătoare în Germania şi îi ajută pe oamenii nevoiaşi din România. „Nu sunt bogată, dar am o mâncare caldă pe masă“

Cum s-a mobilizat o întreagă comunitate pentru a ajuta o familie să se mute din pustietate