Judeţul care permite redeschiderea restaurantelor după două luni de restricţii. Ce reguli trebuie respectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restaurantele pot funcţiona cu respectarea unor reguli FOTO Arhivă
Restaurantele pot funcţiona cu respectarea unor reguli FOTO Arhivă

Membrii CJSU au dat undă verde redeschiderii activităţii în restaurante şi cafenele, însă au decis ca barurile să rămână în continuare sub lacăt.

După două luni în care au stat sub lacăt, din cauza incidenţei ridicate a infectărilor cu noul coronavirus, restaurante şi cafenelele din Zalău s-au redeschis începând de joi, 10 decembrie. Măsura a fost dispusă de către membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care au stabilit ca decizia să fie aplicată în toate localităţile din scenariile verde şi galben. Au fost stabilite, însă, nişte reguli obligatorii atât pentru domeniul HoReCa, cât şi în domeniul cultural, divertisment, recreativ.

Astfel, în localităţile din scenariul verde, restaurantele şi cafenelele din interior pot funcţiona cu condiţia să nu depăşească 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 6,00- 23,00. Pentru localităţile din scenariul galben este valabil acelaşi interval orar, însă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. În localităţile din scenariul roşu, restaurantele rămân închise.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, respectiv fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi deschise, publice ori private. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări de servicii au program între 5 şi 21, excepţie livrările la domiciliu. Excepţie fac şi unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, care îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.
Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă, săli de jocuri.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa nu depăşeşte 1,5 la mia de locuitori. Pentru localităţile din scenariul galben se permite participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

Vă mai recomandăm:

Încă o localitate din Sălaj, plasată în carantină. Rata infectărilor a sărit de 11 la mie

CJSU a decis: carantină pentru trei oraşe din Sălaj. Care sunt restricţiile şi de când se aplică

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite