Cele mai ciudate tratamente din trecut. Cum funcţiona trepanaţia, procedeul prin care pacientului i se făcea o gaură în craniu
0
De la toxicul mercur, ca elixir al nemuririi, la trepanaţie, ca soluţie pentru afecţiunile psihice, istoria medicinii nu duce lipsă de tratamente nonconformiste care ne şochează astăzi.
În descoperirea celor mai potrivite tratamente medicale, specialiştii au făcut nu doar multe încercări, ci şi multe greşeli. Astăzi, când medicina a evoluat într-atât, unele abordări ale ştiinţei din trecut pot părea ciudate.
Iată câteva metode utilizate în medicina de odinioară pentru tratarea bolilor, despre care specialiştii vremii nici că aveau habar că fac mai mult rău decât bine.
1. Mercurul
Mercurul a fost folosit de numeroase popoare, inclusiv de grecii antici, egipteni sau chinezi, pentru vindecarea rănilor şi combaterea afecţiunilor dermatologice. A fost leacul comun pentru sifilis, din secolul al XV-lea până în secolul al XX-lea, dar a fost dat uitării în anii 1940, odată cu descoperirea penicilinei.
Se spune că în căutarea unui elixir care să-i aducă nemurirea, împăratul chinez Qin Shi Huang a înghiţit mercur lichid, o substanţă despre care, la vremea aceea, nu se ştia că este otrăvitoare. Oamenii de ştiinţă nu exclud ca decesul său, la doar 49 de ani, să fi survenit tocmai în urma consumului de mercur.
2. Sângerarea
Prin această metodă, pacientului îi era provocată sângerarea pe considerentul că astfel va scăpa de sifilis, migrene, sângerări nazale ori pneumonie, dar şi de eventualii demoni din corp.
Procedura datează de acum circa 2.500 de ani, fiind practicată iniţial în Egiptul antic şi în Grecia, iar mai apoi, în Anglia, unde a fost populară până la începutul secolului al XIX-lea. Medicii vremii foloseau fie lipitori, fie unele instrumente metalice, Lebedele au fost utilizate în mod obişnuit, la fel ca şi instrumentele de metal, cum ar fi bisturiul. Metoda făcea parte din teoria umorală, potrivit căreia corpul uman are patru umori importante care asigură echilibrul: sângele, bila galbenă (secretată de ficat), flegma şi bila neagră (secretată de rinichi); se credea că în cazul unui exces ori a unei deficienţe a oricăreia dintre cele patru umori, eliminarea unei anumite cantităţi de sânge ar putea reda restabili echilibrul şi reda starea de bine a organismului.
3. Trepanaţia
O procedură extrem de periculoasă practicată încă din neolitic, ce implică realizarea unui orificiu în craniul unei persoane vii prin foraj, tăiere sau răzuirea treptată a osului cranian. Era folosită pentru a oferi spiritelor rele o cale de ieşire din corp, deoarece se credea că demonii cauzau afecţiuni psihice, precum psihoza ori isteria, dar şi pentru tratarea migrenelor, epilepsiei şi fracturilor craniene. Practica a fost dată uitării la începutul anilor 1900.
4. Antropofagia
Canibalismul medical reprezintă procedeul prin care părţi ale cadavrelor umane sunt folosite ca terapie. În trecut, se credea că trupurile celor decedaţi pot fi remedii pentru orice, de la sângerări şi îmbătrânire, la epilepsie. Una dintre cele mai populare "tratamente" era ingestia de "praf de mumie", obţinut din rămăşiţele uscate ale cadavrelor special conservate, ca leac pentru migrene, metodă foarte populară printre europeni, în perioada Renaşterii. Francezii, spre exemplu, obişnuiau să îşi maseze muşchii cu grăsime umană, pentru a scăpa de durere şi inflamaţii.
În Roma antică, sângele gladiatorilor morţi în arenă era la mare căutare, ca tratament pentru epilepsie.
5. Urinoterapia
De la vechii romani, la egipteni, de la indieni, la chinezi toţi apelau la terapia cu urină, despre care se credea că luptă cu orice problemă de sănătate, fie că vorbim despre streptococul din gât, despre îmbătrânire ori hepatită. Oricât de ciudat ar putea părea, pe vremea romanilor, urina era folosită pentru un zâmbet mai strălucitor, considerându-se că are proprietăţi de albire.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
