Roman publicat postum, oferit de peste Ocean cititorilor bârlădeni: "Cobra" de Constantin Clisu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roman postum "Cobra" FOTO Sabina Ghiorghe
Roman postum "Cobra" FOTO Sabina Ghiorghe

La patru ani de la decesul profesorului bârlădean Constantin Clisu, fost inspector şcolar general al judeţului Vaslui, a ieşit de sub tipar romanul "Cobra", scris în ultimii ani de viaţă

Romanul "Cobra", de Constantin Clisu, a ieşit recent de sub tipar, la împlinirea a patru ani de la decesul scriitorului. 50 dintre volumele scoase de sub tipar la Editura PIM Iaşi 2016 au ajuns la Bârlad, fiicele fostului profesor şi inspector şcolar dorind ca ultimul roman al tatălui lor să ajungă la foştii colaboratori şi prieteni ai acestuia prin intermediul lui Virgil Giuşcă, fost director al Casei de Cultură Bârlad.

Prefaţa este semnată de jurnalistul Constantin Huşanu, prefaţă din care spicuim câteva rânduri: "...Cobra poate însemna şi drama românilor obligaţi să-şi părăsească casa şi ţara devenită neputincioasă. Cuvântul Cobra, echivalentul unei drame prin care trece eroina romanului ce apare postum, devine şi mai adecvat, dacă ne gândim că însăşi dispariţia autorului înainte de a-şi vedea publicate plăsmuirile unor nopţi de meditaţie, este o Cobră ce ne pândeşte din spatele timpului neiertător cu soarta noastră de pasageri pe meleaguri pământene. Cobra este un roman tensionat ce ne îndeamnă la meditaţii profunde asupra propiriei noastre vieţi pândite de o Cobră nevăzută".

Constantin Clisu s-a stins din viaţă pe 11 februarie 2012, la 81 de ani. În ultimii 20 de ani de viaţă a trăit în Canada, în Edmonton, alături de soţie şi fiicele sale.

Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română de la Universitatea din Bucureşti, Clisu a fost învăţător, bibliograf la Biblioteca “Stroe Belloescu” Bârlad, profesor, director al Şcolii nr. 1 “Iorgu Radu” Bârlad şi Inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.

A debutat cu poezii în anul 1955 în ziarul local “Vremea Nouă”. Debutul literar s-a produs în 1979 cu un volum de povestiri pentru copii, “Pentru un pui de sturz”, la editura “Ion Creangă” din Bucureşti. Activitatea sa literarã continuã cu editarea unor volume de versuri, în 1960, apoi cu câteva cãrţi de povestiri pentru copii, urmate de câteva romane ca „Mama nu e vinovatã” (Ed. Junimea Iaşi 1999), „Bastardul” (Ed. Sfera Bârlad 2002), "În calea vânturilor" (Ed. Mccallum Printing Group Canada 2005), "Restul e.. tăcere" (Ed. Junimea Iaşi 2009).

A fost membru al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români şi cetăţean de onoare al municipiului Bârlad, distincţie pe care a primit-o în octombrie 2005.

Citeşte şi:

In memoriam Constiantin Clisu. Expoziţie de carte la biblioteca din incinta Casei de Cultură Bârlad

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite