FOTO Dascăli voluntari de dragul cărora copiii renunţă la orele de joacă pentru a face performanţă. Elev: „E concurenţă şi între învăţătoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de copii de ciclu primar, înscrişi la diferite şcoli din Bârlad, vin la ore de meditaţii direct după orele de curs de dragul învăţătoarelor care fac voluntariat într-un proiect. Prichindeii lucrează peste programa şcolară şi se pregătesc pentru concursuri de matematică şi română.

25 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 9 ani renunţă la timpul liber de dragul unor învăţătoare care s-au oferit să facă meditaţii cu ei. Singura motivaţie a cadrelor didactice voluntare este aceea de a insufla micuţilor dragostea pentru educaţie. Lăcrămioara Costin şi Carmen Iacob sunt învăţătoare titulare la Epureni, localitate situată la 25 de kilometri de Bârlad, şi de mai bine de doi ani fac voluntariat în cadrul Centrului de Excelenţă în Educaţie înfiinţat de Asociaţia „Sfântul Teodor”. Astfel, două zile pe săptămână câte două ore, elevii desluşesc de la ele noţiunile pe care nu le-au înţeles la şcoală şi lucrează spulimentar din culegeri de română şi matematică.

Cei aproximativ 25 de copii de ciclu primar au aflat de acest proiect de la una din fetiţele înscrise. Ana-Maria Constantin (foto jos), elevă în clasa a III-a, s-a prezentat la meditaţii, aflând despre aceste cursuri prin intermediul unor rude. A fost atât de încântată încât le-a povestit şi colegilor de clasă şi copiilor cu care se juca în cartier. La scurt timp au venit atât de mulţi elevi la înscrieri încât depăşea cu mult posibilităţile de pregătire a profesorilor voluntari. În afară de pregătire la matematică şi română, copiii fac şi activităţi recreative care să le stimuleze imaginaţia, creativitatea etc. Toţi se declară încântaţi şi spun că nu ar renunţa la meditaţii în favoarea calculatorului ori a altor activităţi de timp liber.

image

Matei Dumitraşc (9 ani), coleg de clasă cu Ana-Maria, spune că ceea ce face în cadrul proiectului e total diferit de orele de la şcoală: „Îmi place să învăţ cu doamnele învăţătoare pe la Centrul de excelenţă pentru că mă fac să înţeleg ceva. Nu trebuie să se supere doamna de la şcoală, dar e concurenţă şi între învăţătoare”.

Cele două învăţătoare au experienţă cu munca la clase simultane deoarece o bună parte din cariera de dascăl au desfăşurat-o în mediul rural unde nu sunt suficienţi copii pentru a face clase în fiecare an. „Învaţă ca să înveţi pe alţii, este principiul care ne ghidează. În învăţământ nu poţi trage niciodată linie să poţi spune că ai învăţat tot ce se poate şi să te opreşti. Rezolvăm cu elevii probleme cu grad mare de dificultate şi rezultatele s-au văzut la concursurile unde au participat”, a spus, pentru „Adevărul”, Lăcrămioara Costin.

Învăţătoarea predă la Epureni deşi are domiciliul în Bârlad şi vine la meditaţii ca voluntar imediat după orele pe care le predă celor din rural. Colega ei, Carmen Ioacob, este titulară tot la Epureni dar din 2015 s-a detaşat la o şcoală din Bârlad: „Vin din plăcere şi respect pentru părinţi. În fişa postului nu se punctează activitatea de voluntariat şi nu ne ajută ceea ce facem aici pentru examenele pe care le susţinem. O facem cu plăcere fără niciun avantaj. Rezultatele elevilor ne aduc satisfacţia necesară”.



Proiectul a luat fiinţă în 2013 la iniţiativa unor preoţi, cadre didactice şi oameni de afaceri care au înţeles că educaţia are un rol deosebit pentru viitorul societăţii. Ciprian Munteanu, om de afaceri din zonă, le-a pus la dispoziţie sălile de curs. Proiectul a fost conceput pentru a asigura suportul necesar copiilor defavorizaţi, care au capacitatea şi dorinţa de a învăţa dar nu au cadrul necesar. În primul an au fost făcute ore suplimentare şi cu elevii de gimnaziu la disciplinele: matematică, română, engleză şi informatică. Cum programul elevilor de gimnaziu este mai încărcat şi nu reuşeau să grupeze copii de la şcoli diferite, din 2015 au rămas doar meditaţiile cu elevii de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a.

image

„O atentie deosebita a fost acordata elevilor de clasa a VIII a care aveau de sustinut Evaluarea Nationala si unde am avut doua grupe pregatite de doamnele Tamas Dana si Chiritescu Cristina la matematica, si Alexa Mihaela, Stan Daniela si Stefanica Maria la romana.Copiii beneficiau de o gustare si s-au organizat excursii la manastiri din judet, iar cu ocazia sarbatorilor religioase primeau cadouri cu sprijunul financiar al oamenilor de bine din oras. Totusi fluctuatia elevilor a fost mare datorita faptului ca elevii trebuiau sa pleca de acasa de la 9.00 si sa continue apoi cu programul scolar, care are loc dupa-amiaza, dupa cum stim la toate gimnaziile din oras, iar locatia noastra era disponibila pe tot parcursul saptamanii , nu si in week- end. Supraincarcarea progranului elevilor a dus la intreruperea programului dupa doi ani”, a spus Anda Ştefănică, psihopedagog.

În acelasi timp asociaţia se ocupă cu susţinerea a 10 bătâani din parohia Bisericii “Domneasca” care primesc ajutor în alimente şi îmbrăcăminte. Întalnirea dintre cele doua generaţii se produce cu ocazia sarbătorilor de Crăciun sau Paşti când cei mici susţin diferite concerte sau spectacole cu temă religioasă.
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite