Rădăcinile comune îi aduc împreună pe elevii din Spania şi cei din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub titlul „Common Roots Bring Us Together“ („Rădăcinile comune ne aduc împreună“), elevii Şcolii Gimnaziale „Constantin Parfene“ din Vaslui derulează în perioada 2012 – 2014 un proiect bilateral Comenius având ca partener o şcoală din Spania. De curând elevii vasluieni au avut ocazia de a-i cunoaşte pe colegii din Şcoala „Virgen de la Paz“ din Gojar, Spania, în cadrul primului schimb de experienţă

Timp de două săptămâni a fost prezentă la Vaslui o delegaţie formată din 8 elevi şi 2 profesori din şcoala parteneră, CEIP „Virgen de la Paz“ din localitatea spaniolă Gojar. Elevii spanioli s-au bucurat de ospitalitatea colegilor români, alături de care au desfăsurat diverse activităţi şcolare şi extraşcolare cu scopul de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare în limba engleză.

„Toate activităţile desfăşurate în şcoala noastră în timpul schimbului de elevi au avut în vedere realizarea obiectivelor propuse în cadrul proiectului şi a produselor finale. Elevii şi profesorii din cele două şcoli au avut ocazia de a aplica în cadrul orelor de limbă maternă şi limbi străine metode noi, moderne şi jocuri didactice atractive pentru a stimula interesul elevilor pentru studiu. Elevii noştri au fost încântaţi de orele de pregătire lingvistică la care au învăţat elemente de conversaţie în limba spaniolă, dar şi elevii spanioli au învăţat cu plăcere primele cuvinte în limba română, formându-şi astfel deprinderile de comunicare într-o limbă străină mai puţin cunoscută la nivel european”, a declarat profesorul Daniela Crizantema Nane, directorul Şcolii Gimnaziale „Constantin Parfene” din Vaslui.

„Pentru primul an de proiect avem în vedere realizarea unei cărţi <<Funny Language Games Book>> care să cuprindă jocuri lingvistice atractive pentru elevi, utile atât la orele de limbi străine cât şi la cele de limbă maternă. Cartea va avea ataşat un DVD cu jocurile practicate în cele două şcoli, putât fi utilizată cu uşurinţă de elevi şi cadre didactice ca un auxiliar”, a adăugat profesorul  Maria Monica Coman, coordonatorul proiectului.

De departe cei mai încântaţi au fost elevii care au avut parte de o experienţă inedită, de neuitat.

Această experienţă a fost importantă deoarece m-a motivat să învăţ limba spaniolă. Am legat o strânsă prietenie cu Virginia, Feli, Teresa, Maria, Alba, Leo, Juan şi Fran. Ne-am promis că vom vorbi zilnic şi ne ţinem de cuvânt” , a spus şi Ioana Mădălina Stoian, elevă în clasa a VI-a B a şcolii vasluiene.

Tot în cadrul acestui schimb de elevi elevii şi profesorii spanioli au avut ocazia să intre în contact cu elemente ale culturii şi civilizaţiei prin vizitarea de obiective istorice, culturale, religioase şi de patrimoniu din Vaslui. Ei au vizitat Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Piaţa Civică, Parcul Copou, Curţile Domneşti şi Biserica Sfântul Ioan. De asemenea, delegaţia a fost în vizită şi la Bârlad, acolo unde a făcut cunosştinţă cu Muzeul „Vasile Pârvan”, Pavilionul „Marcel Guguianu” şi Planetariul,

Ghidul de interferenţe culturale şi lingvistice, produs final propus pentru al doilea an de proiect, va fi completat de un glosar de termeni din limbile română şi spaniolă, cu rădăcini şi forme comune. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite