Părintele Constantin Necula: „Îl întrebi pe preot toate bazaconiile, cât piper să pui în supă. Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului“
0
Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi creştin-ortodocşi din România, a susţinut o conferinţă la Palatul Culturii ,,Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, la sfârşitul săptămânii trecute, cu tema “Viaţa, între risipa de sine şi sfinţenie”.
În conferinţa pe care a susţinut-o la Turnu Severin, părintele Constantin Necula a vorbit despre însemnătatea modului de a fi atent cu lucrurile importante în viaţă, despre demnitatea de a fi ucenicul lui Hristos:
“Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viaţa duhovnicească. în viaţa duhovnicească îţi iese uneori fără să investeşti, alteori investeşti o viaţă întreagă sufleteşte şi vezi că la capătul vieţii eşti trist”.
Există situaţii când risipa la care se dedă un preot, ca slujitor, ca vorbitor, are un fundament extrem de adânc, cel de adunare, care „te face să te simţi foarte aproape de oameni şi de Hristos”.
„Cel mai interesant este când un popă se întăreşte după bani. Asta urmăreşte televiziunea, dacă popa e avid după bani, dacă, Doamne fereşte!, are şi volan la maşina pe care o are deja e vinovat, pentru că în curând o să ajungem să conducem maşini fără volan şi să ne operăm singuri. Asta am aflat-o în ianuarie, când, scriind un articol despre sufletul spitalului, fiind internat, cineva a comentat: <<un nenorocit de popă care eşti tu, nu ar trebui să vă operaţi în spitalele de stat că nu ajutaţi statul cu nimic>>. Şi atunci i-am zis soţiei: <<te rog să pregăteşti nişte gheaţă, că vreau să mă operez singur acasă, să-i scurtez de o grijă pe marii adunaţi ai societăţii moderne, oameni care adună likeuri pe propria imagine şi devin autoreverenţiari>>”, a spus părintele Constantin Necula.
Unul dintre cei mai populari şi mai îndrăgiţi conferenţiari din România, părintele Necula, a vorbit severinenilor prezenţi şi despre modul cum românii tratează ortodoxia şi despre năravul acestui popor de a cârpi orice lucru:
“Noi ne comportăm ca şi cum ortodoxia ar fi aşa un fel de roată reşapată, vulcanizată. Noi, românii, suntem foarte buni la cârpeli, dacă vă uitaţi nu facem niciodată bine nimic din ceea ce este de făcut. Cârpim hainele pe care le purtăm, ne cârpim duminicile, cârpim viaţa duhovnicească crezând că dacă ajungem aici totul este rezolvat. Oamenii din Moldova mai întreabă: părinte, da e bine dacă postim prima zi în prima săptămână şi ultima săptămână din post? Da, numai în Moldova se pune întrebarea asta. Şi e ca şi cum ai vrea să treci Dunărea cu un picior pe un mal şi celălalt pe alt mal”.
Conf.univ.dr. Constantin Necula a mai spus că “trebuie să învăţăm să stăm înaintea lui Cristos cu bucuriile noastre şi cu suferinţele noastre” şi că nu e firesc să-i mulţumim “doar că ne-a vindecat de o boală, e firesc să-i mulţumim că în ciuda tuturor am auzit că alţii s-au vindecat”.
“Preotul nu poate fi un arbitru al vieţii intime”

“Nu putem fi egoişti la nesfârşit în rugăciune, Doamne, te rog, dacă ar muri şeful să-i iau locul, Doamne ajută, suntem creştini, îţi mulţumesc că mi-ai dat posibilitatea de a-i trage una colegului meu de servici peste bot. Atitudini de genul acesta, să fim serioşi, ne sufocă credinţa, mergem la biserică ca la oficiul forţelor de muncă, vrem servicii, casă, iubit, iubită, dacă se poate acolo să trecem şi mărimile, nu? Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului”, a zis părintele Necula. O parte din întrebările adresate de severinenii prezenţi la conferinţă părintelui Constantin Necula au vizat probleme de familie. Mulţi s-au plâns că nu ştiu cum să aducă pe drumul cel bun un membru al familiei care este alcoolic, o doamnă se plângea că fiul ei este homosexual, un domn se plângea că soţia a pierdut mai multe sarcini în dorinţa de a avea un copil.
„Noi credem foarte uşor că ce ţine de viaţa noastră intimă trebuie să fie gestionată de popă. Te duci la spovedit, întrebi pe părinte toate bazaconiile, cât piper să pui în supă, dacă pui sare nu, de parcă bietul popă e dieteticianul sau ginecologul nostru, că şi acolo îl întrebăm toate prostiile posibile. Preotul nu poate să fie un arbitru al vieţii intime, el te îndeamnă să înţelegi că Dumnezeu nu este împotriva ta, să înţelegi marea împrăştiere din jur, ce înseamnă aruncarea de nimicuri în viaţa de familie”, a explicat părintele Constantin Necula.
Părintele Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu şi este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică şi pedagogie creştină.
Este autor de volume de predici, de studii şi articole de omiletică şi catehetică dar şi de cărţi pentru copii şi tineret. A tradus mai multe cărţi şi a scris articole în publicaţii din ţară şi străinătate.
A semnat zeci de studii în limba română şi în limbi străine - franceză, italiană, germană - si numeroase recenzii. A susţinut sute de conferinţe în ţară şi în străinătate şi a participat la multe emisiuni de radio şi de televiziune atât la posturi naţionale cât şi internaţionale.