VIDEO România se pregăteşte să primească refugiaţi. Au fost amplasate primele corturi în tabere improvizate în judeţul Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile române au instalat 50 de corturi de armată pentru refugiaţi în localitatea Lunga, judeţul Timiş, în apropiere de graniţa cu Serbia, dar şi în localitatea de frontieră Stamora-Moraviţa.

Criza imigranţilor, care a încis afacerile interstatale din Uniunea Europeană în ultima lună, a trecut şi în România de la etapa negocierilor şi a dezbaterilor la cea a măsurilor preventive efective. Autorităţile române se pregătesc pentru primirea refugiaţilor sirieni pe teritoriul ţării. În acest sens, au fost instalate primele corturi pentru refugiaţi de pe teritoriul României – în număr de aproximativ 50 – în localitatea Lunga, aflată la 60 de kilometri de Timişoara, aproape de graniţa cu Serbia, informează Digi24. Autorităţile nu vor să declare încă numărul imigranţilor aşteptaţi să intre în România şi nici momentul sosirii acestora. 

Totodată, oficialii Ministerului de Interne au mai anunţat duminică, 20 septembrie, că încă o tabără temporară similară va fi organizată în Stamora Moraviţa (judeţul Timiş), localitate de frontieră cu Serbia. „Chiar dacă România nu se confruntă cu o presiune migraţionistă, aceste acţiuni sunt necesare pentru testarea capacităţilor noastre de reacţie la dinamica din regiune”, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea, citatd e Mediafax.

Totodată, forţele Ministerului Afacerilor Interne - poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai structurilor de imigrări, jandarmi, poliţişti şi pompieri desfăşoară şi alte misiuni specifice, în scopul dezvoltării unui răspuns integrat la provocările actualului mediu de securitate. Activităţile care se derulează la frontiera cu Serbia sunt măsuri cu caracter preventiv, mai precizează MAI.

Ovidiu Nicolae Ştefănescu, primarul comunei Comloşu Mare, a declarat, pentru ”Adevărul”, că a oferit o suprafaţă de aproximativ un hectar, în satul Lunga, unde autorităţile centrale au ridicat corturile pentru imigranţi. Însă acestea vor fi amplasate numai trei zile, după care vor fi demontate, odată ce exerciţiul organizat de MAI se va încheia. 

Pregătiri intense au loc şi în localitatea Beba Veche, aflată la frontiera dintre Serbia şi Ungaria, unde nu s-a ridicat încă o tabără pentru refugiaţi, însă au fost aduse forţe suplimentare de poliţie de frontieră.  Locuitorii din zonă susţin că, în ultima perioadă, poliţia de frontieră ar fi prins persoane care au intrat ilegal în România, iar printre acestea s-ar fi aflat şi refugiaţi. 

„Din punctul meu de vedere, imaginile arată faptul că România a înţeles ceva în această lună în care Europa s-a bâlbâit – mă refer în special la flancul sudic – şi poate vom vedea o gestionare a crizei refugiaţilor şi a migranţilor ceva mai bine pregătiţi“, a declarat Miroslav Taşcu Stavre, expert în relaţii internaţionale, pentru Digi24

Testarea capacităţii de intervenţie a forţelor MAI

Ministerul Afacerilor Interne, din dispoziţia viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, a anunţat sâmbătă că poliţiştii de frontieră şi jandarmii fac exerciţii, în judeţul Timiş, de testare a capacităţii operaţionale de răspuns a forţelor MAI. Exerciţiul reprezintă o continuare a măsurilor preventive luate la nivelul instituţiilor cu atribuţii din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Mobilizarea a venit în contextul situaţiei create în statele din vecinătatea României de dinamica fluxurilor de migraţie şi are ca scop prevenirea unei situaţii de criză în cazul în care refugiaţii blocaţi în Serbia, la graniţa cu Ungaria, şi-ar schimba drumul către Europa centrală şi de vest şi ar trece prin România. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite