Timișoara va avea un centru SPA și wellness de 80 de milioane de lei, comparabil cu cele din Ungaria
0Timișorenii vor avea un centru wellness şi SPA comparabil cu cele din Ungaria. Lucrările de pe stadionul UMT au început în vara anului 2021, în urma unei finanțări de la Uniunea Europeană. Proiectul se ridică la peste 83 de milioane de lei, iar aproape 29 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
Aici ia naștere un parc acvatic cu mai multe zone care va îndeplini funcții de agrement, tratament și sport.
Lucrările la viitorul parc de agrement și sport din Timișoara sunt în plină execuție. Structura de bază e realizată în mare parte, iar în acest moment se lucrează la interioare.
Noul aquapark ar urma să își deschidă porțile pentru timișoreni și turiști odată cu sezonul estival următor.
Investiția este realizată Prompt, firma care a privatizat UMT-ul şi care deţine şi ştrandul de la Pădurea Verde.
Aquaparkul va îngloba şi actualul Termalium, realizat în cadrul primei faze de modernizare a vechiului ştrand UMT.
Vor exista bazine indoor cu peste 1.700 metri pătraţi de luciu de apă, cu diferite atracţii şi cu primele tobogane indoor din regiune, o sală de bazine cu ape termale, un SPA cu servicii complete (duşuri tematice, cu sunete şi lumini, camere de relaxare, saune de toate felurile, jacuzzi, toate cu vedere spre o grădină interioară care va avea şi o saună rustică), o clinica de fizioterapie, un restaurant şi multe alte activităţi care vor face plăcută petrecerea timpului liber.
Bazinul mare va avea aproape 800 de metri pătraţi, bazinul pentru copii 300 de metri pătraţi, iar bazinul de aterizare de pe topogane va avea 130 de metri pătraţi. Bazinul care comunică în interior şi exterior va avea tot 130 de metri pătraţi. Toate bazinele vor fi încălzite. Se va putea folosi şi iarna bazinul exterior, apa având 36 de grade Celsius.
Proiectul cuprinde și construcţia unui corp pentru recepţie (P+1E), corp pentru vestiare (P+1E), sala bazinelor (P), corp cu spaţii tehnice şi de relaxare (P), corp administrativ şi spaţii cu alte destinaţii (P+2E).
Într-o altă etapă de dezvoltare, urmează să se ridice şi un hotel, lângă centrul SPA.