PEDALAREA DE PRIMĂVARĂ Leonard Doroftei: “Trebuie să ne întoarcem la biciclete pentru protejarea mediului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de persone au luat parte astăzi la “Pedalarea de primăvară” organizat în cadrul campaniei Verde pentru biciclete. printre vedetele care au pedalat s-au numărat Leonard Doroftei, Crina Matei sau Prințesa Caradja.

Bicicliştii s-au  întâlni în Duminica Floriilor, pentru „Pedalarea de primăvară”, pe un traseu nou. Adunarea s-a făcut de la ora 10.00 pe platforma Timco, iar de la ora 11.00 s-a plecat traseul Calea Circumvalaţiunii – Calea Aradului – Strada Miresei – Strada Demetriade –Bulevardul Take Ionescu – Punctele Cardinale – Piaţa Mărăşti – Piața Unirii – Strada Michelangelo – Parcul Copiilor. Bicicliștii cu baloane verzi au fost escortați de echipaje de la Poliția Rutieră, care au blocat mașinile pe traseu.

La plimbare au participat o serie de vedete. Fostul pugilist Leonard Doroftei  a venit împreună cu copiii și soția, prinţesa Briana Caradja, actrița Crina Matei, Diana Bişinicu, fosta solistă din trupa Pops, Horea Crişovan şi Costin Mărculescu au pedalat alături de timișoreni.

“În coplărie am fost fan de biciclete. Acuma ne-am șmecherit, avem numai mașini, dar va trebui să ne întoarcem la biciclete să protejăm un pic mediul acesta. Până la urmă o să ne zbârcim cu toții de la atâta poluare. Susțin cu toată inima Campania ;I voi pedala mai mult pe viitor”, a spus Leonard Doroftei.

“Sunt mai mult decât fan. Am bicicleta proprie la București să încurajez mersul pe bicicletă. Îmi pare rău că nu avem piste destule, îmi pare rău că traficul e nerăbdător cu noi. Merg cu bicicleta cât de des se poate și fac drumuri din ce în ce mai lungi. Măcar încercați o dată și vă veți convinge, e super”, a declarat Briana Caradja.

„Nu merg cu bicicleta de obicei, ci cu rolele. Sunt o mare admiratoare a sportului în aer liber. Când eram micuță am mers cu trotineta, mai apoi cu tricicleta, am avut și bicicletă Pegas. Mi-am dat seama că nu am uitat să merg. Ar trebui să existe piste de bicilete care să-i protejeze pe cei care sunt în trafic. O pistă ar trebui făcută cu cap. În București sunt piste care se termină în copaci sau într-o gură de canal. Nu sunt coerente. Mulți își parchează mașinile pe piste de biciclete”, a afirmat actrița Crina Matei.

După ce au străbătut cei 7 kilometri, bicicliştii se vor opri în Parcul Copiilor, unde chitaristul Horea Crişovan ar fi trebuit să susțină un concert, însă din păcate acesta a fost nevoit să renunțe din cauza unor problem tehnice. În parc a avut loc însă o demonstrație de acrobație pe două roți, iar la final participanții la Pedalarea de primăvară au eliberat baloanele verzi.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite