Noul preşedinte al CSM, pe aceeaşi lungime de undă cu Klaus Iohannis în privinţa „telejustiţiei”: „Stenogramele nu trebuie să iasă în presă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul preşedinte al CSM împărtăşeşte viziunea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la independenţa judecătorilor şi apariţia stenogramelor în presă
Noul preşedinte al CSM împărtăşeşte viziunea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la independenţa judecătorilor şi apariţia stenogramelor în presă

Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Marius Tudose împărtăşeşte punctul de vedere al preşedintelui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte apariţia stenogramelor în presă. Prezent la Timişoara pentru bilanţul Curţii de Apel, preşedintele CSM a declarat pentru „Adevărul” că stenogramele din dosarele penale nu ar trebui să iasă în presă decât în momentul în care dosarul este trimis în judecată.

Instalat în funcţia de preşedinte al CSM în urmă cu aproximativ o lună, judecătorul Marius Tudose, a participat la şedinţa de bilanţ a judecătorilor de la Curtea de Apel, pe care o consideră una din cele mai bune instanţe din ţară. În cadrul conferinţei de presă care a urmat şedinţei de bilanţ, preşedintele CSM a declarat că reia procesul de desfiinţare a judecătoriilor mici, proces în care CSM şi Ministerul Justiţiei au eşuat anul trecut. Marius Tudose a spus că în cazul în care nu se va reuşi desfiinţarea unor judecătorii se vor face reorganizări ale instanţelor, astfel încât judecătorii să aibă un volum de muncă aproximativ egal, în momentul de faţă judecătorii din oraşele mari fiind discriminaţi în faţa colegilor din oraşele mici, care au mai puţin de lucru.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a mai declarat pentru „Adevărul” că printre priorităţile mandatului său sunt apărarea independenţei justiţiei, toleranţa zero la faptele de corupţie şi modificarea legii privind statutul magistraţilor, în sensul modificării vechimii în muncă la care se poate face promovarea în sistem. „S-a constatat o vulnerabilitate prin lipsa de experienţă a unor judecători, generată de promovarea prea rapidă de la Tribunal la Curtea de Apel. O altă chestiune ar fi lămurirea problemelor de suspendare din funcţie a judecătorilor atunci când apar probleme cu privire la sănătatea lor probleme de conduită şi disciplină”, a declarat Marius Tudose.

În privinţa raportului MCV, preşedintele CSM consideră că monitorizarea trebuie să continue, dar „pe parametri de cooperare între institutţiile judiciare existente, pe de o parte, şi între statul român şi celelalte state ale membre ale Uniunii Europene, pe de altă parte”. Preşedintele CSM a comentat şi declaraţiile făcute de Klaus Iohannis la prima şedinţă a CSM la care a participat în calitate de preşedinte al României. Klaus Iohannis spunea atunci că „un magistrat este atât de liber cât alege el să fie”. „Este corectă afirmaţia preşedintelui. Judecătorii, potrivit statutului, trebuie să fie independenţi, imparţiali. Permanent ei trebuie să aibă convingerea că această independenţă le vine de la lege, din modul în care conştientizează cât de bine sunt pregătiţi. Nu avem barometre de măsurare a lipsei de independenţă a judecătorilor, dar independenţa se verifică în momentul în care dau soluţii trainice în cauze complexe”, a declarat judecătorul Marius Tudose.

În aceeaşi şedinţă a CSM, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „nu trebuie să ajungem la telejustiţie, iar CSM ar trebui să ia atitudinte când apar scurgeri din dosare în presă”. „Aceste stenogramele nu trebuie să iasă în presă decât atunci când dosarul a fost înaintat în instanţă”, a mai declarat preşedintele CSM. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite