Accident grav în Ungaria, soldat cu blocarea traficului prin Vama Cenad

0
Publicat:

Un eveniment rutier grav produs sâmbătă, 13 iulie, în Ungaria, la circa 1 kilometru distanță de punctul de trecere a frontierei Cenad, județul Timiș, a dus la blocarea circulației rutiere prin vamă. 

Evenimentul rutier s-a soldat cu moartea a minimum două persoane. Foto: Arhivă
Evenimentul rutier s-a soldat cu moartea a minimum două persoane. Foto: Arhivă

Traficul pe comunicația de pe teritoriul Ungariei care duce spre Punctul Poliției de Frontieră este blocat, pe ambele sensuri. Rugăm participanții la traficul internațional să se îndrepte spre alte puncte de trecere a frontierei cu Ungaria”, a anunțat Poliția de Frontiera. 

Conform Opinia Timișoarei, în acest incident rutier sunt implicate două autoturisme, una dintre ele fiind înmatriculată în Germania, iar cealaltă în Austria. Potrivit aceleiași surse, vehiculele s-au izbit frontal la Kiszombor.  

În plus, evenimentul rutier s-a soldat cu moartea a minimum două persoane, iar alte două, între care un copil, s-au ales cu răni grave. 

Pentru informații referitoare la situația circulației rutiere și la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, Poliția de Frontieră Română recomandă consultarea aplicației Trafic online. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite