Bolile care ne pândesc din paharul cu cafea. Ce necazuri pot aduce cafeaua, laptele şi apa de la dozator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Automatele de cafea se găsesc în aproape orice instituţie publică sau magazin
Automatele de cafea se găsesc în aproape orice instituţie publică sau magazin

Cafeaua pe care o beţi în fiecare dimineaţă de la dozator poate fi gustoasă, dar uneori poate fi şi o sursă de boli, spune medicii, tocmai din cauza igienei precare a automatelor. În plus, cafeaua şi ceaiul care „curg“ de acolo pot fi produse de slabă calitate. Nici laptele de la automatele din pieţe nu este recomandat de mulţi specialişti, fiind un mediu propice dezvoltării bacteriilor.

Automatele de cafea sunt întâlnite la orice colţ de stradă, în instituţii publice, chiar şi în spitale. Nici un mureşean  nu s-a plâns până acum la Protecţia consumatorului sau la Direcţia de Sănătate Publică că automatele de cafea ar fi sursă de boală. Şi asta pentru că suntem obişnuiţi cu automatele de cafea, nelipsite pe holurile instituţiilor.

Automatul ne oferă o metodă rapidă şi comodă de a bea un ceai sau o cafea. Trebuie să ştiţi, însă că la multe dintre aceste automate nimeni nu vine să le cureţe, să le igienizeze. Cei care administrează automatele de cafea vin de multe ori doar să înlocuiască recipientele goale şi să adune banii.

Mediu de cultură pentru bacterii

“O bună nutriţie presupune şi o igienă adecvată a tot ce consumăm şi de aceea ar trebui să fim atenţi la locurile de unde luăm alimentele sau băuturile. Un subiect controversat îl reprezintă automatele de cafea, apa, ceai, lapte etc. Sunt folosite de un număr foarte mare de oameni de aici ne putem da seama că sunt o sursa mare de microbi”, spune Liana Conţiu, specialist în nutriţie nutriţionist– dietetician, specialist în Nutriţie Clinică şi Comunitară.

“Igenizarea acestor aparate reprezintă o importanţă majoră. Mai ales când vorbim de automatele de lapte sau cele de apă, daca nu sunt bine igienizate  produsul introdus se deteriorează chiar dacă iniţial cand a fost pus în aparat respecta normele calităţii”, menţionează Liana Conţiu.

Aşa că, automatele de lapte sunt un mediu propice de dezvoltare a unor bacterii şi stafilococi, spun medicii, ar putea să vă pună în pericol sănătatea.

În cazul apei de la dozator, susţine medicul Simona Drăgoi, putem fi mai liniştiţi deoarece apa îmbuteliată are acele certificate în care este menţionată sursa şi compoziţia chimică. Probleme ar putea fi doar legate de igienă, de faptul că dozatoarele sunt sau nu întreţinute curate.

Produsele sunt de calitate îndoielnică

Atât medicul Simona Drăgoi care este specializată şi în igiena alimentară cât şi Liana Conţiu, atraga atenţia că aceste produse de la dozator sunt de calitate îndoielnică. Nutriţionistul Liana Conţiu spune că această cafea de la dozator conţine mai multe E-uri, zahăr, grăsimi hidrogenate decât cafea!

“De exemplu, când vorbim de cafea, ceai, capucino, etc. de la dozator ar trebui să ştim că de fapt aceste produse sunt un amestec de E-uri şi zahăr.  Conţinutul lor este format din grăsimi hidrogenate, lapte praf, arome, coloranţi. Sunt ieftine, trebuie să aibă un termen îndelungat de valabilitate şi nu sunt sănătoase”, explică Liana Conţiu.

Ce boli ne pândesc în paharul de cafea

„Aceasta combinaţie de chimicale ne poate provoca alergii şi ne pot afecta serios sănătatea”, mai spune nutriţionista. Alţi medici menţionează şi iritaţii ale stomacului, boli de rinichi, oscilaţii ale tensiunii arteriale.

 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite