Un bărbat a adormit în maşina pe care voia să o jefuiască. El se afla sub control judiciar tot pentru furt din autoturisme

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bărbat a adormit într-o maşină pe care internţiona să o jefuiască, fiind prins de poliţiştii care au fost alertaţi de o femeie. Ancheta a arătat că bărbatul avea montată o brăţară de monitorizare, fiind sub control judiciar tot pentru furt din autoturisme.

Bărbatul a adormit în mașină FOTO: IPJ Dolj
Bărbatul a adormit în mașină FOTO: IPJ Dolj

”În dimineaţa de 22 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o localnică, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Bălcescu, a observat o persoană de sex masculin, care încerca să deschidă portierele autoturismelor. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Biroului Ordine Publică, care în urma verificărilor efectuate în zonă au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care corespundea descrierii, fiind bănuit de săvârşirea faptei”, a transmis, joi, IPJ Gorj, scrie News.

Poliţiştii l-au găsit pe bărbat adormit într-unul dintre autoturismele pe care le deschisese.

”De asemenea, s-a mai stabilit că acesta avea montat un dispozitiv electronic de monitorizare, tip brăţară, aflându-se sub măsura controlului judiciar pentru infracţiunea de furt calificat, din autoturisme. În interiorul autoturismului s-au constatat urme de răvăşire, fără a fi sustrase bunuri sau valori”, a mai precizat Poliţia.

Agenţii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, iar acesta a fost reţinut pentru 24 ore.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite