Mărturisiri inedite despre Brâncuşi: „Cu câtă bucurie răspândea darul minunilor ce răsăreau de la sine sub mâna-i magică“

Nicoale Hasnaş a fost un renumit medic şi om politic care a trăit în Târgu Jiu, de aceeaşi etate cu Brâncuşi, astfel că întâlnirea dintre el şi marele sculptor a fost iminentă.

Nicolae Hasnaş a fost o celebritate în judeţul Gorj, fiind cel mai iubit medic al oraşului. Acesta şi-a câştigat simpatia localnicilor datorită caracterului remarcabil. Născut la Botoşani, după ce a devenit medic primar, Nicolae Hasnaş a fost repartizat la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, unitate cu dotări precare.

După ce a fost trimis ca medic maior la război, doctorul a revenit la Târgu-Jiu, loc unde a modernizat şi a dezvoltat spitalul, uneori folosind chiar şi banii personali. Din anul 1909 a fost membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Medicale din Craiova,  iar din anul 1911 a fost membru în colectivul de redacţie al „Revistei ştiintelor medicale“. A mai fost gazetar, senator şi deputat, prefect, om politic liberal de mare atitudine. 
 

Nicolae Hasnaş era, aşadar, unul, dintre cei mai importanţi oameni din Gorj, astfel că întâlnirea din el şi sculptorul Constantin Brâncuşi, care se afla la Târgu Jiu, pentru a-şi desăvârşi ansamblul sculptural, a fost una aproape obligatorie. Cei doi au legat o prietenie adevărată, astfel că se vedeau aproape zilnic. 

La vârsta de 91 de ani, cu doar şase luni înainte de a trece în lumea celor drepţi, Nicolae Hasnaş a susţinut, în iunie 1966, o conferinţă despre Brâncuşi şi confidenţele pe care acesta i le-a făcut. 

„Este una dintre cele mai pure glorii în artă“

Iacob Xenofon a prezentat în Almanahul „Gorjeanul“ câteva dintre relatările lui Nicolae Hasnaş despre Brâncuşi: „L-am cunoscut pe Brâncuşi la bătrâneţea şi a lui şi a mea. El s-a născut în anul 1875, iar eu în 1875... Ce frumos bătrân! Cu ochii de o minunată strălucire te străbate până în adâncul sufletului... Ce cumpăneală a cuvintelor, luate întotdeauna într-ales! Ce bunătate şi simplitate desăvârşite în tonul blând al glasului! Cu câtă bucurie răspândea darul minunilor ce răsăreau de la sine sub mâna-i magică! Brâncuşi este una dintre cele mai pure glorii în artă; modest ca înfăţişare, dar un uriaş făuritor de lucruri minunate: un mare iubitor al naturii, al locurilor sale natale“. 

„Te dobora cu înţelepciunea argumentelor simple“

Nicolae Hasnaş povestea despre înţelepciunea lui Brâncuşi: „Câteva luni, pe când înălţa monumentala sa operă la Târgu Jiu, ne vedeam aproape zilnic. Luam de multe ori masa împreună. Am avut discuţii aprinse cu el despre artă, cultură, civilizaţie, societate, unele chiar ciorovăieli mai aspre... Foarte aşezat la vorbă, Brâncuşi era un bun cunoscător al istoriei, al evoluţiei sociale. Te dobora cu înţelepciunea argumentelor simple...“. 

„Comoara ce a lăsat-o lumii are adânci rădăcini în ai lui“

Medicul care i-a devenit prieten lui Brâncuşi ne spune că opera lăsată de marele sculptor ascunde cultura poporului nostru: 

„Comoara ce a lăsat-o lumii are adânci rădăcini în ai lui, în cei din patrie, în cei din Hobiţa, unde inima i-a rămas totdeauna, dar a înflorit mereu pe alte meleaguri... Brâncuşi este o chintesenţă de gesturi creatoare, venite din adânc, de timp naţional şi aduce în istorie, în cuprinsul culturii universale expresia civilizaţiei în trepte, linia ascendentă a visului şi simţirii unui popor. El a urcat la semnul cel mai de sus nivelul artei, datele geniului, ale tradiţiei populare româneşti...“.

Brâncuşi şi-a vândut partea din moştenire pentru a învăţa la Bucureşti

Renumitul medic a povestit şi cum a plecat Brâncuşi spre Paris: „Avea şi clipe în care-i plăcea să povestească întâmplări din viaţa sa. La timp, s-a spus cam totul despre părinţii şi satul lui, despre copilărie şi adolescenţă. Pentru a putea învăţa la Bucureşti, a fost obligat să vândă partea sa de moştenire de la părinţi, spre marea indignare a familiei. După studiile strălucite de la Bucureşti, s-a înţeles cu un coleg de la «Belle Arte» Petre Neagoe, care ajunsese contabil la o bancă, să plece împreună la Paris. Avea numai bani de drum. «Ne-om descurca noi cumva cu masa şi dormitul», zise gorjeanul. Când au ajuns în oraşul-lumină mai aveau câte un pol de aur. Prietenul său n-a rămas la Paris. A continuat drumul spre America. N-a reuşit ca pictor, dar a ajuns un preţuit scriitor de nuvele şi romane. (...) Numai un spirit puternic, un om dârz, tenace putea să învingă“, notează Nicolae Hasnaş. 

„Satele nostre sunt pline de monumente funerare ale eroilor“

Brâncuşi îi mărturisdea medicului că în sate găsesc o seamă de monumente funerare:

„Satele nostre sunt pline de monumente funerare ale eroilor. Sus, pe soclu, se găseşte invariabil o pasăre pe care, câteodată, poţi s-o asemuieşti, cu oarecare bunăvoinţă, cu un vultur. Ar trebuie supravegheate astfel de instalaţii. Unele din ele nedemne din ele pentru a reprezenta măreţia sacriciului făcute de fiii ţării!“. 

„Deviza mea a fost totul s-au nimic!“

Brâncuşi îi mărturisea prietenului său că nu a făcut  vreun compromis în artă şi că nu a căutat să ajungă la partea materială: 

„Am o faimă nemeritată de om ursuz. Dar, de fapt, sunt un flecar, dovadă este câte vorbim acum. Am aştaptat 40 de ani ca să fac ceva. Deviza mea a fost totul s-au nimic! Cine ne poate obliga să facem artă? Ne putem alege alte meşteşuguri dacă ţinem la tranzacţie. Putem cumpăra şi vinde brânză sau zarzavaturi cu cobiliţa strămoşească. Dacă nu ai focul sacru înhibat în tine, atunci faci şi cu arta diferite tranzacţii... Eu nu am făcut tranzacţii, am suferit, dar cred că am izbutit... Am muncit toată viaţa. Munca este un blestem biblic, dar numai prin ea treci toate greutăţile, prin ea te poţi apropia de îndeplinirea năzuinţelor gândite. (...) Îmi vine un gând, îl cocesc şi în execut, dacă-mi place... Eu lucrez ca şi ciobanul lui Arghezi, cu trişca lui. Îmi vine ideea şi îi dau viaţă. Zic şi eu ca ciobanul lui Arghezi: «Eu cânt, să am iertare, cum cântă pitpalacul/Îmi vine cum îi vine să dea din cioc şi lui/Şi nu avem nicio vină înaintea nimănui“.