Cum „au năvălit“ femei din Transilvania peste armata sultanului pentru a le oferi oştenilor plăceri carnale

În cronica lui Georg Kraus, fost notar al Sighişoarei în jurul anului 1650, educat la şcoli din ţară şi din străinătate, sunt prezentate aspecte inedite atât ale vieţii de familie, precum şi legate fenomenul prostituţiei, care căpătase o amploare deosebită în toată Europa secolului al XVII-lea.

Kraus a activat ca negustor la Sibiu până în 1646, când a trebuit să se mute la Sighişoara. Acesta relatează că, de obicei, prostituatele însoţeau oştirile.

„În Transilvania, prostituatele însoţeau, de obicei, oştirile. La Veneţia în secolul al XVI-lea ele sunt în centrul aparatului diplomatic (curtezanele), în timp ce în oraşele franceze în veacul al XV-lea beneficiază de stabilimente propri. În Transilvania, ele apar, se înmulţesc, devin periculoase în situaţile limită. Secolul al XVII-lea are momentele sale de criză. De obicei, le găsim însoţind oastea. Miile de bărbaţi înarmaţi adună în jurul lor un număr care uneori atinge ordinul miilor. În 1664 o astfel de armată era însoţită de «vreo mie de femei şi muieri destrăbălate» (n.r. - Georg Kraus, „Cronica Transilvaniei“). Numărul vorbeşte de la sine. E vorba de un obicei şi nu e nevoie să mai insistăm cu alte exemple“,

arată istoricul Ionuţ Costea în lucrarea „Repere pentru o istorie a cuplului şi a prostituţiei în Transilvania veacului al XVII-lea. Studiu de caz: Cronica Transilvaniei de Georg Kraus“.

Ce au păţit turcii care au violat o femeie în Braşov

Ostaşii nu se limitau doar la prostituatele care însoţeau oştirea şi comiteau tot felul de nelegiuri pe unde treceau. „Cu toate astea soldaţii nu rămân indiferenţi nici la femeile din satele prin care trec. În Apold, opt soldaţi de-ai lui Kemenv siluiesc o femeie care apoi nu mai este primită acasă de soţul ei, fiind alungată. Altă dată, trei soldaţi sunt suficienţi pentru a reuşi să necinstească sub privirile soţului neputincios pe femeia acestuia. Soldaţii pot lua totul: grâul, porumbul, animalele, nutreţul şi nevasta. Teama pe care o răspândesc are efectul unei epidemii. Alături de soldatii creştini, şi poate mai rău decât aceştia, se poartă turcii care «s-au încumetat în unele locuri să pângărească cinstea caselor oamenilor», siluind femei şi fete. Într-o periferie a Braşovului, un bărbat încearcă să-şi apere nevasta şi este răpus. «Când însă cetăţenii au văzut această învălmăşeală şi faptă rea, au prins o ceatare de turci» (n.r. - Georg Kraus, „Cronica Transilvaniei“). După terminarea judecăţii, dregătorii au poruncit să fie decapitaţi. Sentinţa a atras mânia căpeteniilor turceşti şi a adus comunităţii numeroase corvoade. Un alt caz se desfăşoară în secuime. Soţul îl surprinde pe turc şi femeia lui necredincioasă «în ruşine» şi-i străpunse cu o singură lovitură de suliţă pe amândoi. Fapta lui rămâne nepedepsită incă, mărturiseşte cronicarul. Omul îşi apărase cinstea. Dacă pentru femeia din marginea Braşovului lumea ar putea plânge, după soţia secuiului nu are nici un rost. Ea îşi merită soarta deoarece soţul său cunoştea «pornirea şi pofta destul de mare a femeii spre desfrâu». Ea s-a antrenat în «jocul» turcului «nu fără voia ei»“, mai menţionează istoricul. 

De ce au năvălit femeile „destrăbălate“ peste armata sultanului

Georg Kraus relatează în cronica sa alte episoade interesante cu privire la prostituatele sau femeile de moravuri uşoare din Transilvania. 

„Fenomenul prostituţiei devine endemic în situaţii de criză. Vom insista asupra a două momente de adevărată isterie colectivă. Primul se petrece la Sibiu pe când principe al Ardealului era Gabriel Bathory. Cel care orchestrează este însuşi principele. În trăsură sau călare, trufaşul Bathory, «pentru a-şi satisface poftele», străbătea de la un capăt la altul oraşul «iar unde zărea pe soţia unui bărbat cinstit care plăcea ochilor săi neruşinaţi o siluia» (n.r. - Georg Kraus, „Cronica Transilvaniei“). (...) Cel de-al doilea moment s-a petrecut în 1663 în prezenţa armatei sultanului.

«Câteva din femeile noastre destrăbălate, aflând de poftele urâte ale turcilor şi de aplecarea lor spre destrăbălare şi desfrâu, multe asemenea uşuratice, femei măritate şi fete, atât în oraş (Sighişoara) cât şi din alte oraşe străine şi de la sate, au început să dea năvală la turci. Ele au rămas la turci cu veşminte schimbate şi au fost întrebuinţate de ei ca ţiitoare. Când, însă în cele din urmă, alteţa sa princiară şi domnii s-au văzut că răul se lăţeşte prea mult, iar năvala femeilor sporeşte zilnic şi din ce în ce mai mult, Cuciuc paşa a fost rugat şi ameninţat că dacă nu va pune stavilă neastâmpărului şi vieţii zilnice destrăbălate ale turcilor, precum dacă nu va porunci ca femeile desfrânate care se pripăşiră să fie găsite şi pedepsite, dieta va scrie şi va înfăţişa acestea toate, fără zăbavă, preaputernicului împărat“ În faţa ameninţării paşa admite căutarea şi pedepsirea acestor femei destrăbălate. Oraşul va asista la un spectacol impresionant: «un număr destul de mare de femei au fost aduse în piaţa oraşului, unele fiind îmbrăcate în haine turceşti iar altele în hainele lor. Ele au fost bătute cu nuiele, apoi legate laolaltă cu funii lungi şi alungate din oraş ... » (n.r. - Georg Kraus, „Cronica Transilvaniei“)“, se mai arată în lucrarea „Repere pentru o istorie a cuplului şi a prostituţiei în Transilvania veacului al XVII-lea. Studiu de caz: Cronica Transilvaniei de Georg Kraus“.

„Preacurvarii căsătoriţi să fie pedepsiţi cu moartea“

Societatea transilvăneană încuraja căsătoria, singura legătură dintre bărbat şi femeie care era recunoscută de lege. Biserica avea un rol important în stabilirea normelor. „Legăturilor dintre bărbat şi femeie care în plan social au drept corespondent căsătoria, singurele legături admise şi încurajate, li se opun relaţiile din afara căsătoriilor sau cele ce le preced. Fata este interzisă bărbatului până la o anumită vârstă, iar când devine femeie este interzisă bărbaţilor. Între normă şi comportament se formează un clivaj, un spaţiu de refugiu, comportamentul depăşind în întindere norma. Într-unul din capitolele Constituţiilor aprobate se va remarca: «Preacurvarii căsătoriţi să fie pedepsiţi cu moartea, iar cei necăsătoriţi să nu fie pedepsiţi cu amendă, ci cu nuiaua, şi după aceea să fie îndatoraţi a se conforma (învăţăturii) bisericii. Dacă nu se vor căsători: dar, dacă se vor căsători, să nu fie bătuţi cu nuiaua, ci să fie obligaţi să se conformeze bisericii». La rândul ei, societatea confruntată cu eludarea normei devine agresivă. Ea tinde să marginalizeze, să elimine sau să reconvertească pe cei care se opun acceptării regulilor sale. În intervalul desemnat de mariaj, norma este stabilită de către biserică, concurată şi de supravegherea instituţiilor laice. Modelul creştin, cel al bisericii catolice, se impune pe deplin în secolul al XIII-lea şi va domina până târziu în timpul nostru“, arată istoricul Ionuţ Costea.

Femeia era dedicată gospodăriei şi familiei

Femeia avea un rol bine determinat în cadrul familiei. Ea se ocupa, în principal, de gospodărie şi de familie. „Spaţiul social feminin se împarte între casă şi biserică, în timp ce bărbatul se validează în public, acţionând ca negustor sau ca om politic. Drept urmare în predicile de înmormântare din lumea protestantă a secolului al XVII-lea viaţa femeilor este povestită după vârstele naturale: copilărie, tinereţe, căsătorie/maternitate. văduvie şi caracterizată de la un capăt la altul de evlavie şi răbdare. Ele nu au carieră publică, ele nasc, îngrijesc casa şi se roagă lui Dumnezeu. Sunt admirate dacă sunt cinstite şi virtuoase; astfel devin parcă şi mai frumoase. Ea trebuie de asemenea, pentru a fi apreciată, să apere virtutea de mamă, soţie şi fiică ce se răsfrânge peste cinstea bărbatului sau în percepţia cercului de rude, a comunităţii vecinilor şi grupului social, în general, în care este el integrat. În oglinda moralei creştine, ele poartă în zâmbetul din colţul gurii încă o urmă a mărului interzis, a păcatului Evei“, relatează Ionuţ Costea.