Balurile costumate din Bucureştiul de altădată. „Costumele erau preocuparea de bază a mondenilor“

0
0

Balurile mascate erau la mare modă în secolul al XIX-lea în Bucureşti, dar şi în marile oraşe ale ţării. La evenimente participau oameni din toate categoriile sociale, de la meşteşugari şi oameni simpli până la familiile domnitorilor.

Au început să fie tot mai des organizate în ţara noastră după anul 1830, când şi-a făcut prezenţa un puternic curent european. Doi dintre cei mai mari dramaturgi români, Vasile Alecsandri şi Ion Luca Caragiale, au scris opere literare de mare succes. 

Costumele erau schimbate, iar cele mai multe se închiriau. „Costumele erau motiv de competiţie şi preocuparea de bază a mondenilor ce nu puteau lipsi de la nici un bal şi nu se puteau prezenta niciodată sun aceeaşi mască. Costumele erau, uneori, proprietatea purtătorului, care le folosea un timp îndelungat, cel puţin un sezon, ceea ce nu era prea plăcut căci personajul putea fi identificat cu uşurinţă şi petrecerea îşi pierdea astfel tot hazul pentru el. De cele mai multe ori erau închiriate de la magazine specializate sau, dacă balul era dat într-o sală publică, puteau fi luate de la garderobă“, remarca istoricul Adrian Silvan-Ionescu în studiul „Balurile costumate din secolul al XIX-lea şi sursele lor de inspiratie istorică“. 

Cele mai frumoase baluri aveau loc la Palatul Suţu

Balurile erau anunţate în presa vremii. Unul dintre locurile obişnuite pentru astfel de petreceri era Palatul Suţu, care avea săli spaţioase şi ornamente deosebite. Proprietari, Irina şi Grigore Suţu, era gazdele perfecte pentru aceste distracţii. „Ei dădeau, practic, nota sezonului, deschizându-l şi închizându-l cu baluri în propriile saloane. 

„Balul costumat de la dl. Grigore Suţu a fost admirabil. D-na Irina Suţu purta un costum din secolul al XV-lea având coafura împodobită cu diamante, trenă lungă de brocart şi mantou de curte ornat cu hermină. D-na Moruzi avea rochie lungă de catifea verde cu suitaş de aur, constelaţii de pietre şi o tocă cu pene pe cap. Prinţesa Ferdinand Ghica era în alb. Un grup reprezentând secolul al XVIII-lea evoca Trianonul şi splendorile sale. D-na Grădişteanu era vivandieră, Maria Catargi era îmbrăcată în Carmen. Balul s-a terminat la opt dimineaţa după un supeu demn de Lucullus", consemna Mişu Ion Văcărescu, un cronicar monden al vieţii bucureştene.

Baluri mascate cu tematică

Balurile aveau chiar o anumită tematică, iar participanţii trebuiau să se conformeze. „Nu erau neobişnuite nici balurile în care se preciza o anumită perioadă istorică pe care toţi participanţii trebuiau să o respecte. Profitând de mobilierul stil Ludovic XV şi Ludovic XVI care împodobea legaţia rusă din Bucureşti, în data de 24 mai 1883 prinţesa Urusoff, soţia ambasadorului ţarului, dă un bal la care toate doamnele sunt în costumul timpului, părând portrete de Watteau, Boucher şi La Tour coborîte din ramele aurite. O amintire a Trianonului într-o frumoasă seară de mai. Puteau fi văzute cu acest pirilej toate celebrităţile Capitalei cu părul pudrat şi coafuri înalte, pline de giuvaeruri, aluniţe din catifea plasate cu munificenţă pe obrajii fardaţi şi rochii cu trene nesfârşite şi „aripi" ce nu permiteau purtătoarelor să intre pe o uşă obişnuită decât cu mare efort. (...) Nu erau evitate nici uniformele militare de la începutul veacului, în special napoleoniene. Este uimitor cum nimeni nu era atras de fastuoasele veşminte feudale autohtone şi nici de cele fanariote; probabil că amintirea acestei epoci era suficient de proaspătă pentru a mai suscita interes“, se arată în studiu  „Balurile costumate din secolul al XIX-lea şi sursele lor de inspiratie istorică“.

Portul popular, la balurile mascate 

Portul popular tradiţional era foarte preţuit la distracţiile de acest fel. Era purtat cu plăcere, în orice ocazie, de soţiilor domnitorilor, cum ar fi Mariţica Bibescu sau Elena Cuza şi Elisabeta de Wied. Acestea reuşiseră chiar să imprime o modă în privinţa purtării acestui tip de veşminte. „Pe lângă doamnele care, la diverse serate, îmbrăcau ia şi catrinţa din proprie iniţiativă, pentru a fi mai originale şi pentru a-şi demonstra patriotismul. erau organizate şi unele baluri tematice unde costumul naţional era «de rigoare». Totuşi, aceste haine de la ţara erau purtate ... ca la oraş. Ele corespundeau buzunarului purtătorilor şi modei momentului: catrinţele erau susţinute de crinolină, alesăturile de pe ie erau din fir de argint sau de aur, ornamentele erau mult mai abundente decât cele pe care sătencele şi le coseau cu mâna lor, în picioare nu se purtau opincuţe, fie ele şi din piele fină, ci botine cu toc înalt. iar cizmele bărbaţilor erau de lac.

Era un obicei ca imediat după bal, participanţii să meargă la fotograf pentru a se imortaliza în costumul purtat. Cel mai căutat artist fotograf era Franz Duschek.

Târgu-Jiu


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri