Un drum nou va ocoli Glod, „satul lui Borat”, pentru a face mai ușor accesul în Bucegi

0
0
Publicat:

Glod, unul dintre cele mai sărace sate ale Dâmboviței, ales pentru scene din filmul „Borat“ al lui Sacha Baron Cohen în 2006 și populat în întregime de romi, este ocolit pentru a facilita accesul pe platoul dâmbovițean al Masivului Bucegi.

Captură film Borat
Captură film Borat

Drumul îngust, atelajele și caii lăsați la marginea drumului, precum și localnicii care nu țin cont de regulile de circulație sunt un real pericol pentru trafic.

Modernizarea DJ 714 Glod - Sanatoriul Moroeni - Bolboci - Padina - Peștera intră, astfel, într-o nouă etapă. Drumul va fi modernizat, iar proiectul prevede construirea unui drum nou care să ocolească satul Glod, prin realizarea unui pod peste râul Ialomicioara.

Noul drum va avea o lungime de 3,7 kilometri, care să lege DN71 de DJ714. Practic, noua arteră va ocoli satul Glod, acolo unde s-a filmat pelicula Borat, pentru că locuințele sătenilor sunt foarte aproape de asfalt și nu se poate lărgi artera de circulație, potrivit explicației oficialilor.

Avem în vedere construirea unui drum nou cu o lungime de 3,7 kilometri, care să lege DN 71 de DJ 714, dar și modernizarea traseului Glod - Sanatoriu - Moroeni - Bolboci - Padina  - Peștera. Acest tronson are o lungime de 19,11 kilometri. Lucrările sunt de anvergură datorită lungimii drumului, 22,8 kilometri, dar și a faptului că vom construi un pod nou peste Râul Ialomița. Datorită acestui pod și drumului nou, cei care vor urca în platoul montan nu vor mai trece prin satul Glod”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Satul Glod. FOTO Mapio
Satul Glod. FOTO Mapio

Valoarea estimată a proiectului se ridică la peste 326 de milioane lei, cu TVA inclus. Drumul județean DJ 714 va asigura legătura cu stațiunea turistică de interes național Padina - Peștera.

Glod, satul devenit celebru în toată lumea

În 2006, s-au realizat în satul Glod al comunei dâmbovițene Moroieni primele minute din pelicula „Borat”. De cum păşeşti în satul Glod îți dai seama din ce trăiesc oamenii de acolo. Drumul Naţional este străjuit de grămezi de piatră de râu, iar oamenii îşi văd liniştiţi de cioplit sau de împletiturile din răchită. Sunt îndeletnicirile pe care localnicii le transmit din tată-n fiu şi care-i ajută să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta.

Când vine sezonul fructelor de pădure, sătenii din Glod împânzesc codrii, în căutare de măceşe, cătină, afine şi ciuperci, pe care le valorifică printr-un centru specializat deschis la marginea localităţii.

Viața sătenilor a fost filmată, iar scenele au fost folosite atunci când se făcea referire la Kazahstan. Țăranii au susținut atunci că au fost mințiți, ei crezând că este vorba despre un documentar privind viața la sat. De fapt, filmul s-a dovedit a fi o comedie în care sărăcia și izolarea din cătunul lor sunt luate peste picior.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite