„Șmenul”, folosit într-o sală de jocuri din Ploiești. Cum a fost lăsat fără bani un angajat VIDEO
0Hoții și-au perfecționat metodele de furt de la un an la altul, iar oamenii legii trag un semnal de alarmă, după ce metoda „şmen” a luat amploare tot mai mult.

Metoda „șmen” se bazează pe inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Ţeparul solicită schimbarea unor bancnote în cupiură mai mică sau efectuarea unui schimb valutar după care se ”răzgândeşte” şi cere banii înapoi, distrage atenţia victimei şi în acelaşi timp subtilizează o parte din banii primiţi în schimb, restituind doar o mică parte din ei. Totul se întâmplă sub ochii victimelor în timp record.
A simțit-o pe piele proprie angajatul unei săli de jocuri de noroc din centrul Ploieștiului care a rămas fără o parte din banii încasați după o întâlnire cu un astfel de personaj. Totul s-a întâmplat într-o sală de jocuri din Ploiești, potrivit observatorulph.ro
Cu fața acoperită de ochelari de soare și o șapcă, acesta îi solicită tânărului schimbarea unei sume de bani, iar în momentul în care acesta începe să numere bancnotele, bărbatul îi distrage atenția, arată susrsa citată. Victima a rămas fără 800 de lei.
Pentru a nu cădea în plasa escrocilor, poliţiştii recomandă evitarea schimburilor de mondă sau banconote către persoane suspecte.
În cazul în care consimţiţi un astfel de schimb, când primiţi suma solicitată, număraţi cu atenţie bancnotele şi nu mai întoarceţi banii spre renumărare! Atunci se realizează înlocuirea sumei valabile cu o suma derizorie şi sub diverse pretexte, infractorii dispar, iar victima descoperă ulterior că a fost înşelată!
De asemenea, poliţiştii vă recomandă u va încredeţi în binevoitori! Nu cumpăraţi valută de la persoane neautorizate! Poate fi falsă! Aceştia acţionează, de regulă, la câţiva metri de un birou de schimb valutar şi riscaţi să cădeţi victimă pentru un câştig nesemnificativ.
„Înşelăciunile prin modul de operare cunoscut generic „şmen” se bazează, în principal, pe inducerea în eroare a persoanei vătămate. Autorul înşelăciunii solicită schimbarea unor bancnote, în cupiuri mai mici, sau efectuarea unui schimb valutar, după care, se răzgândeşte şi solicită anularea operaţiunii, solicitând banii înapoi. Prin distragerea atenţiei victimei, subtiliează o parte din banii primiţi în schimb şi returnează doar o parte din aceştia. Totul se petrece, repede, sub ochii victimelor, care nu au timp să realizeze că au fost victimele unei înşelăciuni, de cele mai multe ori aceştia nu mai numără banii primiţi”, explică reprezentanţii poliției.