Prima expediţie românească în Alpii Dinarici: cucerirea vârfului Dinara (1831), cea mai înaltă cotă din Croaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul anului 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, pasionaţii de turism montan grupaţi în jurul Asociaţiei de Turism „Chindia” au iniţiat TOP 27, topul cuceririi celei mai înalte cote din fiecare ţară a UE. La 1 iulie 2013, prin intrarea Croaţiei în UE, TOP 27 a devenit ca obiectiv montan, TOP 28. În acest context, cucerirea celei mai înalte cote din Croaţia devenea o prioritate în programul montaniarzilor dâmboviţeni.

După etapa Slovacia 2015 (cucerirea vârfului Gerlachovsky – 2655 metri - în data de 2 august 2015), nucleul de bază al „dinozaurilor” format din Nicu Posta, Ileana Bocanciu, Ionel Glodeanu şi Marius Prundaru a pornit, în data de 21 august 2015, pe drumurile Dalmaţiei pentru a ataca două noi repere: Croaţia şi Slovenia. Fiind un drum lung, prin zone muntoase, traseul a fost eşalonat în mai multe etape. 

image

"Primele zile au fost dedicate apropierii de zonă parcurgându-se traseul Târgovişte-Piteşti-Craiova-Bechet-Vidin (Bulgaria)-Zaječar (Serbia)-Kruševac. Apoi, o traversare spre vest a Serbiei (zona Čačak -Užice ) ne-a scos la partea de sus a Republicii Muntenegru de unde urmează o coborâre spectaculoasă pe şoseaua ce mărgineşte Canionul Tara, al doilea canion ca mărime din lume, după Grand Canyon al lui Colorado. Serpentinele au continuat pe valea Morača ducându-ne spre capitala Podgorica, pe care am ocolit-o ajungând pe înalta faleză a ţărmului dantelat şi plin de insule al coastei dalmate. Am ajuns la Marea Adriatică pe care o admirăm, în prag de seară, în zona staţiunilor Budva şi Kotor. Efectele migraţiei se simt la graniţa dintre Muntenegru şi Croaţia, zonă unde pierdem peste 5 ore pentru a parcurge o distanţă de aproximativ un kilometru. După un scurt popas dedicat vizitării (la ora 3 noaptea!) cetăţii Dubrovnik, parcăm pe marginea autostrăzii şi ne odihnim preţ de câteva ore", se arată într-un comunicat al Asociaţiei.

image

Vârful Dinara este numit de localnici şi Sinjal, probabil cu trimitere la localitatea Sinj care este în apropiere. Podişul Karst se află în nordul Alpilor Dinarici, iar de la numele acestui podiş a derivat cuvântul “carstic” ce defineşte relieful rezultat din acţiunea apei asupra rocii calcaroase.

"Din documentarea noastră anterioară, dar şi din studierea rapidă a caietului ce consemnează sosirea montaniarzilor pe vârf, îndrăznim a afirma că este prima expediţie românească organizată pe acest vârf, ascensiunea fiind efectuată în cadrul TOP 28. Simbolurile Uniunii Europene, ale României, ale Târgoviştei şi ale unor societăţi comerciale care au sprijinit logistic sau financiar această acţiune au fost afişate deasupra munţilor Croaţiei. A urmat o coborâre mai rapidă (se apropia seara), o cercetare sumară a unei peşteri găsite pe traseu şi un somn adânc care avea să compenseze oboseala primelor trei zile de alergătură", mai spun dinozaurii.

image

Ziua de 24 august 2015 a fost dedicată vizitării Parcului Naţional Plitvička Jezera (o minune a naturii aflată în patrimoniul UNESCO) şi trecerii în Slovenia pentru a ne apropia de cel de-al doilea obiectiv major al expediţiei, celebrul vârf Triglav reprezentat, simbolic, chiar pe steagul Sloveniei.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite