Povestea familiei care a lăsat Capitala pentru viaţa la sat şi produce sucuri şi siropuri medicinale: „Munceşti primii ani şi apoi culegi roadele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aromela

O familie din Bucureşti a demonstrat că poţi renunţa la confortul oferit de viaţa la oraş şi să te apuci de  agricultură eco. Familia Cozea a investit peste 200.000 de euro în culturi de soc, lavandă, arbuşti fructiferi şi tot soiul de legume.

Familia Cozea a decis, în 2014, să-şi pună la bătaie toate economiile pentru a crea sucuri şi siropuri medicinale naturale. Aşa s-a născut brandul Aromela.

„Investiţia e din fonduri proprii. Am avut şi trei proiecte, dar nu am primit finanţare. Având înfiinţară cultura nu puteam să aştept fondurile şi am făcut investiţii din banii noştri. Am pornit de la zero. Nu aveam nici măcar o sapă. Am cumpărat şi terenul, pentru că nu aveam. Am avut nişte economii de mai mulţi ani şi am zis că e mai bine să investim în ceva care ne aduce nişte bani decât să ne cumpărăm o casă în Bucureşti”, a mărturisit Melania Cozea. 

Atât ea cât şi soţul lucrează în domeniul energetic, iar afacerea este ca un „supliment”. Nu au renunţat definitiv la viaţa de oraş. De altfel, copiii încă locuiesc în Capitală.

Pe lângă economiile investite, familia Cozea au făcut şi credite pentru a ajunge unde şi-au dorit. În total au 10 hectare cultivate.    

„Avem plante medicinale şi arbuşti fructiferi. Suprafaţa mai mare este cu arbuşti fructiferi şi în secundar, plante medicinale. Avem aronia, soc, mure, căpşuni şi coacăze etc. Ca plante medicinale avem lavandă, isop şi echinaceea. Recoltăm anual circa trei tone de floare de lavandă proaspătă, pe care o uscăm. În principiu obţinem cam 500 de kilograme de floare de lavandă uscată. Nu folosim pesticide sau insecticide, ci fertilizanţi naturali, din gunoi de grajd”, spune doamna Melania.

aromela

Familia are un ajutor de nădejde şi în cei doi copii, Petre şi Ana. Petre abia a terminat facultatea de Horticultură, aşa că a devenit primul din familie cu studii de specialitate.  

aromela

„Cu o îngrijire atentă zi de zi, plantele noastre s-au dezvoltat. În anul trei de la plantare la soc şi în anul doi de la plantare la aronia ne-am trezit că estimările noastre de cantitate au fost depăşite. Ne-am trezit că trebuie să gestionăm culegerea, depozitarea şi vânzarea a 6-7 tone de fructe proaspete, în condiţiile în care ne aşteptăm la maxim 4-5 tone. Am fost nevoiţi să începem prelucrarea acestora şi transformarea în suc natural de fructe. Suc natural realizat integral din fruct de Aronia (Aronia Melanocarpa), fără adaos de zahăr, conservanţi, aditivi etc”, a adăugat doamna Melania.

În perioada pandemiei au livrat bunătăţile la domiciliul clienţilor, dar au contracte şi cu alţi furnizori mari de pe piaţă. 

„Sunt culturi cu durată mare de viaţă, de până la 20 de ani. Munceşti primii ani şi abia apoi culegi roadele. Facem sucuri din fructele noastre, dar avem cantitate mare şi din sucuri şi siropuri. Pe lângă magazinul nostru online, avem şi colaborări cu alte market-placeuri, cum ar fi Emag, Carrefour, băcănii de prin ţară, unde am găsit deschidere”

Afacerea se dezvoltă în satul Cătunul, Corneşti, judeţul Dâmboviţa. În afacerea Aromela sunt angrenaţi, pe lângă membrii familiei, şi doi angajaţi permanenţi, cu 8 ore pe zi. 

Preţurile variază de la 7 lei pentru plante uscate, 15 lei pentru o sticlă cu suc sau cu sirop aromat şi până la 100 de lei. 

aromela
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite